Certificatele de naștere, de căsătorie, divorț și de deces vor putea fi obținute în sistem online, în urma implementării proiectului „Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă - SIIEASC”, a anunțat joi Ministerul Afacerilor Interne. Aproape 70 de milioane de acte de stare civilă au fost digitalizate, potrivit ministrului de resort, Cătălin Predoiu. Proiectul are o întârziere de aproape un an.
Sistemul IT destinat emiterii actelor de stare civilă (SIIEASC), care va permite românilor completarea online a formularelor pentru eliberarea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț sau deces și digitalizarea tuturor documentelor, inclusiv a celor vechi, va fi operaționalizat cu un an întârziere, potrivit unui act pregătit de Guvern în acest sens. Registrele de stare civilă exemplarul II aflate în păstrare la serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor au fost digitizate deja începând cu actele întocmite din data de 1 ianuarie 1921.
Procurorii DNA au cerut în acest zile documente de la compania cu capital majoritar de stat Romgaz privind tranzacția din 2022 cu compania americană ExxonMobil pentru perimetrul Neptun din Marea Neagră.
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a anunțat că de la data de 1 iulie, orice entitate care prestează un serviciu public nu mai are voie să ceară copii după acte emise de statul român.
Pentru a dobândi calitatea de detectiv particular, absolvenții unei instituții de învățământ superior vor trebui să facă și dovada absolvirii unui curs de specialitate, prevede un proiect de lege aprobat de Guvern.
Pentru a dobândi calitatea de detectiv particular, absolvenții unei instituții de învățământ superior vor trebui să facă și dovada absolvirii unui curs de specialitate, prevede un proiect de lege redactat de Guvern.
AS Computer Craiova a câștigat o licitație organizată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru furnizarea de echipamente pentru dotarea UAT-urilor în cadrul proiectului "Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă - SIIEASC". Cu o durată de 220 zile, contractul a fost estimat la 23.484.420 lei, fără TVA, și a fost semnat pentru 23.482.506 lei, fără TVA.
Ministerul Afacerilor Externe a demarat consultările cu Ministerul de Interne și Ministerul Justiției în vederea modificării legislației cu privire la cetățenii români din diaspora, pentru a simplifica, debirocratiza și facilita o serie de proceduri. Printre aceste măsuri avute în vedere se numără, la emiterea pașapoartelor, eliminarea obligației transcrierii actelor de stare civilă eliberate în UE, alocarea CNP pe baza certificatului de naștere din UE, solicitare de cazier judiciar online sau o singură vizită la consulat. Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, speră chiar ca pașapoartele românilor din străinătate să poată fi trimise direct acestora.
Prenumele declarat la data înregistrării nașterii nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte, conform unui act normativ promulgat de către președinte, care prevede o serie de modificări privind actele de stare civilă. De asemenea, schimbarea numelui și a prenumelui va fi posibilă la cerere în mai multe situații. De exemplu, pot solicita schimbarea persoanele care consideră că au nume ridicole sau prea lungi.
La fiecare trei ore se adoptă un act normativ în România, ceea ce înseamnă o medie de 4.500 de acte normative pe an, transmite Octavian Rusu, fondator Issue Monitoring și expert în politici publice. De la debutul pandemiei, volumul de acte normative monitorizat de companie aproape că s-a dublat, pe fondul multitudinii de reglementări care s-au făcut, în special, în domeniul fiscal și cel legat de măsurile sanitare.
S&T România, Mida Soft Business, Producton, Atos Convergence Creators, Romflex Sistem, Dante International, Q'Net International, AS Computer și asocierea formată din Orange Romania și Telekom Romania Communications s-au înscris la o licitație care urmărește furnizarea de echipamente pentru dotarea UAT-urilor în cadrul proiectului "Sistem Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă - SIIEASC". Contractul a fost estimat la 23,48 milioane de lei, fără TVA.
Un arhitect din București a fost condamnat definitiv la 2 ani și 7 luni de închisoare cu executare pentru că ar fi falsificat 100% ("plăsmuit", conform exprimării judecătorilor) absolut toate avizele și autorizațiile care ar fi trebuit obținute de la instituții de stat și în baza cărora, în anul 2015, a fost construit un bloc cu 4 etaje proiectat tot de el, situat în sectorul 1 al Capitalei, foarte aproape de Piața Victoriei și practic lipit de un imobil cu statut de monument istoric.
Regia Autonomă "Monitorul Oficial" (RAMO) va fi obligată să publice formatul electronic și public al Monitorului Oficial, Partea I și Partea a Il-a, sub formă de document portabil (PDF), accesibil pentru citire, căutare, salvare, distribuire și imprimare de către orice utilizatori, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament.
Regia Autonomă "Monitorul Oficial" (RAMO) va fi obligată să publice formatul electronic și public al Monitorului Oficial, Partea I și Partea a Il-a, sub formă de document portabil (PDF), accesibil pentru citire, căutare, salvare, distribuire și imprimare de către orice utilizatori, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament.
O serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, precum declarația pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerțului, vor fi certificate de avocați. Totodată, solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate și avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocațiale.
O serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, precum declarația pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerțului, vor fi certificate de avocați. Totodată, solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate și avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocațiale.
Regia Autonomă "Monitorul Oficial" (RAMO) va fi obligată să publice formatul electronic și public al Monitorului Oficial, Partea I și Partea a Il-a, sub formă de document portabil (PDF), accesibil pentru citire, căutare, salvare, distribuire și imprimare de către orice utilizatori, conform unui proiect de lege adoptat de Senat.
O serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, de la cele privind construcții de imobile până la declarația pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerțului, vor fi certificate de avocați. Totodată, solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate și avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocațiale.
Regia Autonomă "Monitorul Oficial" (RAMO) ar putea fi obligată să publice formatul electronic și public al Monitorului Oficial, Partea I și Partea a Il-a, sub formă de document portabil (PDF), accesibil pentru citire, căutare, salvare, distribuire și imprimare de către orice utilizatori.
O serie de documente, în special declarațiile pe proprie răspundere de diferite tipuri, de la cele cu privire la situația juridică sau starea unor imobile până la declarația pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerțului, vor putea fi certificate de avocați. Totodată, solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate și avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocațiale.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a atribuit S&T România un contract pentru furnizarea unui sistem IT destinat emiterii actelor de stare civilă, parte a proiectului care va permite românilor completarea online a formularelor pentru eliberarea certificatelor de naștere, căsătorie, divorț sau deces și digitalizarea tuturor documentelor, inclusiv a celor vechi. Estimat la 45,2 miloane de lei, fără TVA, contractul a fost atribuit pentru suma de 39,2 milioane de lei, fără TVA, și va avea o durată de 25 luni.
Contravențiile săvârșite împotriva măsurilor de limitare a răspândirii infecțiilor cu coronavirus vor fi amendate cu o sumă cuprinsă între 2.000 și 20.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice valoarea acestei amenzi va fi cuprinsă între 10.000 și 70.000 lei, a decis Guvernul.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a inițiat un proiect de completare a Legii autorizării lucrărilor de construcții care prevede, pentru anumite situații, relaxarea reglementării condițiilor în care locatarii blocurilor își pot închide balcoanele.