Acțiunile din tehnologie trag în jos bursele în prima ședință a săptămânii, în contextul în care mai multe companii americane au anunțat întreruperea afacerilor cu Huawei, existând zvonuri și temeri că și producătorii europeni de componente vor urma exemplul.
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, cu active de peste 1 trilion de dolari, a avut un randament record în primul trimestru, pe fondul evoluțiilor bursiere pozitive în sectorul tehnologiei.
Acțiunile europene au încheiat săptămâna cu un declin pronunțat după noi scăderi și se îndreaptă spre cea mai slabă evoluție lunară din ultimii aproximativ 3 ani. Gigantul retailului online Amazon a încheiat cu un declin puternic
Bursele europene au început săptămâna "pe roșu", trase în jos în primul rând de acțiunile din tehnologie și de producătorul de bere Heineken. Heineken este al doilea mare producător de bere din România, cu patru fabrici și branduri precum Ciuc, Bucegi, Silva, Golden Brau, Gambrinus sau Amstel.