Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. - IFN (F.N.G.C.I.M.M. S.A. – IFN, sau FNGCIMM, pe scurt), (www.fngcimm.ro/) este o instituție financiară nebancară, ce are ca activitate principala acordarea din fonduri proprii a finanțărilor, garanțiilor și asumarea angajamentelor de garantare sau finanțare, precum și orice alte instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii, definite potrivit legii, precum și de alte categorii de solicitanți prevăzuți în lege și în actul sau constitutiv, de la bănci sau din alte surse.
Germania va obliga majoritatea companiilor listate la bursă și cooperatiste să aibă cel puțin o femeie în consiliul de administrație, în urma unui acord convenit vineri de partidul creștin-democrat și cel social-democrat, transmite Reuters.
Enel Energie Muntenia, furnizor de energie de ultimă instanță în București și județele Ilfov și Giurgiu, este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața românească de profil (pe toate segmentele acesteia, casnic/industrial și reglementat/concurențial), cu rulaj de peste 2,7 miliarde lei anul trecut și pierderi de circa 51 milioane lei. Statul român a avut mai multe litigii cu grupul italian Enel la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris ca urmare a privatizării Electrica Muntenia Sud.
Fiat Chrysler Automobiles N.V. (“FCA”) și Peugeot S.A. (“Groupe PSA”), cele două companii care se află în plin proces de fuziune pentru a forma o singură companie auto, au anunțat lista directorilor care vor forma Consiliul de Administrație al STELLANTIS N.V., așa cum se va numi noua companie.
"Anumiți furnizori abuzează de o poziție dominantă și nu își reduc prețurile la consumatorul final în momentul în care pe piață cumpără gazul de la producători la un preț mult mai mic. În comparație cu cât e acum prețul reglementat la producător, 68 lei/MWh, este o diferență foarte mare și nu văd nici o reacție a celor doi mari furnizori de gaze ", declara ministrul Economiei, Virgil Popescu, pe 24 iunie, cu referire la Engie și E.ON.
Pe durata stării de urgență precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia, apele utilizate pentru irigații pot fi folosite liber, fără plata contribuției specifice de gospodărire a apelor, prevede un proiect de lege promulgat marți de președintele Iohannis.
Agricultorii vor fi scutiți de cheltuielile legate de asigurarea energiei necesare pentru funcționarea sistemelor de irigații, prevede un proiect depus la Parlament, la scurt timp după ce legislativul a stabilit că apa folosită la irigații este scutită de orice taxe.
Pe durata stării de urgență, convocarea adunărilor generale ale acționarilor (AGA), desfășurarea acestor adunări și chiar votul asupra hotărilor vor putea fi realizate prin orice mijloace de comunicare la distanță, a stabilit, joi, prin ordonanță de urgență, Guvernul, care a prevăzut măsuri similiare pentru consiliile de administrație (CA) ale societăților. Totodată, termenul legal de întrunire a AGA este prelungit până la 31 iulie.
Pe durata stării de urgență precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia, apele pentru irigații pot fi folosite liber, fără plata contribuției specifice de gospodărire a apelor, prevede un proiect legislativ adoptat miercuri de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților.
Parlamentul, Președinția și autoritățile judecătorești, respectiv toate instanțele, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii, vor fi obligate să lucreze cu documente în format electronic, utilizând servicii de certificare a semnăturii electronice, a decis, marți, Senatul.
Serviciul de Telecomunicații Speciale a fost desemnat, prin ordonanță de urgență, să devină prestator de servicii de încredere calificate pentru sistemele de semnătură electronică ce vor fi folosite de instituțiile și autoritățile publice centrale. Acestea au fost obligate, printr-o ordonanță anterioară, să primească de la firme și populație documente semnate electronic.
Convocarea adunărilor generale ale acționarilor (AGA), desfășurarea acestor adunări și chiar votul asupra hotărilor vor putea fi realizate prin orice mijloace de comunicare la distanță, prevede un proiect de ordonanță de urgență care, în contextul stării de urgență, aduce modificări cadrului legal privind soecietățile, astfel încât să asigure derularea procesului decizional în cadrul acestora. Măsuri similiare sunt prevăzute pentru consiliile de administrație (CA) ale societăților.
Serviciul de Telecomunicații Speciale a fost desemnat, prin ordonanță de urgență, să devină prestator de servicii de încredere calificate pentru sistemele de semnătură electronică ce vor fi folosite de instituțiile și autoritățile publice centrale. Acestea au fost obligate, printr-o ordonanță anterioară, să primească de la firme și populație documente semnate electronic.
Pandemia de coronavirus și starea de urgență, cu regulile aferente impuse de distanțarea socială și lucrul de la distanță, în condiții de izolare sau carantină, obligă administrația publică să utilizeze semnătura electronică pentru documentele oficiale.
ANAF a decis să reducă programul zilnic de lucru cu publicul în cele cinci județe ale Olteniei, măsura fiind dispusă în contextul combaterii răspândirii coronavirusului. Noul program se aplică de astăzi și vine după ce săptămâna trecută, după cum a scris Profit.ro, ANAF a introdus restricții la accesul contribuabililor în unitățile fiscale. Momentan, noul program a fost anunțat de DGRFP Craiova pentru cele cinci administrații județene din subordine, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea.
Mai multe administrații fiscale județene, structurile din județe ale ANAF, au luat în această perioadă decizia de a suspenda licitațiile organizate pentru vânzarea de bunuri mobile și imobile, măsurile fiind luate în contextul restricționării accesului contribuabililor în sediile ANAF, cu scopul de a limita răspândirea noului coronavirus, relevă mai multe documente analizate de Profit.ro. Până în prezent, nu a fost stabilită o practică unitară în această privință la nivelul ANAF, potrivit informațiilor Profit.ro, deși printr-un comunicat transmis luni, agenția a anunțat că a pregătit o serie de măsuri.
Conducerea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești (DGRFP Ploiești) a luat decizia de a trimite în concediu angajații ANAF cu zile de concediu neefectuate rămase din anii 2018 și 2019, potrivit unui document obținut de Profit.ro. Măsura a fost luată după ce conducerea ANAF a lăsat la decizia structurilor agenției să adopte unele măsuri de reducere a riscului reprezentat de coronavirus prin adoptarea unor măsuri, în funcție de specificul activității. Decizia DGRFP Ploiești are în subordine administrațiile județene din Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
O parte dintre angajații ANAF vor începe să lucreze de la domiciliu, în contextul măsurilor de combatere a coronavirusului, potrivit unui ordin al președintelui ANAF, Mirela Călugăreanu, avizat de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, document obținut de Profit.ro. Măsura va fi aplicată chiar de luni și vizează personalul ANAF cu activitate care permite lucrul de acasă, dar și asigurarea continuității activității în cadrul instituției. Foarte important, ordinul președintelui ANAF prevede că este necesar acordul angajatului pentru ca acesta să fie trecut cu lucrul la domiciliu.
ANAF a impus restricții la accesul persoanelor fizice în unitățile administrației fiscale, fiecare unitate având libertatea de a stabili numărul persoanelor care pot intra în același timp, în funcție de spațiul disponibil, cu scopul de a păstra o distanță minimă de 1,5 metri între aceste persoane, potrivit unui document obținut de Profit.ro. Chiar dacă în interiorul administrațiilor fiscale numărul persoanelor este limitat, cozile se formează acum la intrare, unde cei care stau și așteaptă un timp destul de lung sunt expuși astfel unui risc sporit. Contribuabil: "E prima dată în istorie când ANAF nu te caută, nu te primește". Conducerea ANAF a stabilit ca angajații care au de recuperat ore suplimentare să fie trimiși acasă, să fie făcute pregătiri ca unii angajați să lucreze de acasă, iar programul celor care circulă cu transportul în comun să fie decalat. De asemnea, conducerea ANAF a stabilit ca toți angajații să aibă acces în sedii doar după ce dau declarație pe proprie răspundere, cu trimitere la Codul Penal, în care să furnizeze informații despre expunerea la coronavirus, călătorii în zone de risc și eventuale simptome.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a avizat pe James Julian Grindley în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Certasig, după demisia lui Ivan Vohlmuth în vara anului 2019. Recent, instituția l-a avizat în funcția de director general al companiei.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) l-a avizat pe Mihai Cristian Dăianu, director general adjunct al CertAsig, în funcția de șef al asigurătorului. Compania a rămas fără conducere după ce, în vara anului trecut, președintele Consiliului de Administrație al CertAsig, Ivan Vohlmuth, și directorul general al companiei, Maria Galabova Rangelova, au demisionat, în locul acestora fiind nominalizați James Grindley, fost șef al companiei și membru CA, respectiv Mihai Cristian Dăianu.
Consiliul de Administrație al producătorului de gaze Romgaz a decis realegerea Manuelei Petronela Stan-Olteanu în funcția de președinte al Consiliului de Administrație, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB), preluat de News.ro.
Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă de până la 15% din salariul de bază, acordat în prezent personalului angajat atât în administrația publică centrală, cât și în cea locală, nu va mai fi redus. Guvernul Orban își propusese ca, prin proiectul de modificare a OUG nr. 114/2018, după cum a relatat anterior Profit.ro, să stabilească sporul ca sumă fixă pentru toate categoriile de personal, urmând a fi calculat ca procent din salariul minim brut pe economie. Luni, însă, Guvernul a decis să nu mai modifice acest spor, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale.
Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă de până la 15% din salariul de bază, acordat în prezent personalului angajat atât în administrația publică centrală, cât și în cea locală, va fi redus drastic de Guvernul Orban prin proiectul de modificare a OUG nr. 114/2018, după cum a relatat anterior Profit.ro. Sporul va fi în sumă fixă pentru toate categoriile de personal, iar cuantumul acestuia va fi calculat ca procent din salariul minim brut pe economie.
Poziția de manager sau membru în consiliile de administrație ale regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice sau ale societăților comerciale, inclusiv ale băncilor sau altor instituții de credit, societăților de asigurare și celor financiare, nu va putea fi ocupată pe viitor decât de un ”specialist” inclus pe o listă specială aprobată în ședință de Guvern. Pe această listă vor fi înscriși numai ”funcționarii, angajații, liber profesioniștii și pensionarii” care dau dovadă de ”profesionalism și probitate morală, într-o perioadă de activitate de cel puțin 7 ani” și care ”nu au suferit nicio condamnare penală”.