Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, mai amână procedurile pentru unul dintre cele mai mari parcuri solare din Europa, licitația pentru studiile aferente debutului proiectului fotovoltaic de 1.500 MW din Dăbuleni-Sadova fiind anulată.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat deja o procedură de achiziție a procura studiu de fezabilitate, documentații de urbanism și racordare, precum și caiet de sarcini în vederea organizării viitoare a unei licitații pentru atribuirea unui contract de construire ″la cheie″ a ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din Europa.
Organizațiile profesionale ale industriei energiei regenerabile critică intenția statului de a concesiona fără licitație terenuri companiilor energetice proprii, dar și resuscitarea proiectului-mamut al hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești.
Comisia Europeană acuză Google că abuzează de poziția dominantă în domeniul tehnologiei publicitare (ad tech), acuzațiile vizând în profunzime modelul de afaceri al companiei. Astfel, aceste acuzații deschid calea pentru o eventuală separare a activității de publicitate, scrie Bloomberg.
Agenția Domeniilor Statului (ADS) a scos la licitație un nou lot de terenuri agricole, în mai multe județe ale țării, din cele 53.000 de hectare (ha) pe care le are în administrare.
Între 10 și 12 mii de hectare de teren agricol din proprietatea statului vor fi scoase la licitație pentru prima dată în doi ani.
Problema redevențelor prea mici pentru terenurile concesionate de la Agenția Domeniilor Statului (ADS) a fost semnalată în repetate rânduri, atât de către oameni politici, cât și de fermierii nemulțumiți. La începutul anilor 2000, numeroase contracte au fost încheiate pe o perioadă de 49 de ani la valori infime, fără o clauză de actualizare a nivelului arendei.
Platforma eMAG Marketplace oferă antreprenorilor o serie de opțiuni prin care își pot promova produsele, iar cea mai nouă se numește eMAG Ads și este prima aplicație de promovare pay per click din platformă. Practic, prin intermediul eMAG Ads, orice antreprenor poate să-și promoveze produsele către cei peste 500.000 de potențiali clienți zilnici.
Gigantul american Google a fost amendat de autoritățile franceze cu 150 de milioane de euro pentru abuz de poziție dominantă pe piața de publicitate online și pentru aplicarea unor reguli neclare de utilizare a servicului Google Ads.
Agricost Brăila, preluată recent de fondul de investiții Al Dahra Holding, are cea mai mare suprafață de teren arendată de la Agenția Domeniilor Statului (57.720 hectare), pe lista celor mai mari porțiuni de terenuri arendate sau concesionate mai fiind cele din portofoliul companiilor Maria Trading (11.737 hectare), Intercereal (10.550 haectare), Agro Chirnogi (9.414 hectare) și Dorna Agri (8.278 hectare), conform datelor furnizate de conducerea ADS.
Tencent Music Entertainment, divizia de streaming muzical a conglomeratului chinez Tencent Holdings, a atras 1,1 miliarde de dolari printr-o ofertă publică de acțiuni pe bursa de la New York, printre cele mai mari listări ale unei companii chineze din acest an.
Furnizorul britanic de servicii și soluții IT Endava, cu peste 2.300 de angajați în România, s-a listat la bursa din New York printr-o ofertă publică de certificate de depozit pe acțiuni (ADS) în valoare de aproximativ 127 milioane de dolari.
Adblock Plus lansează Acceptable Ads, o platformă prin care vrea să înlocuiască bannerele tradiționale cu propriile reclame, așa-zis acceptabile.
Agenția Domeniilor Statului (ADS), instituția care administrează terenul agricol al statului, are de recuperat 236,5 milioane lei (52,5 milioane euro) doar de la cei mai mari zece datornici ai săi, potrivit răspunsurilor transmise la solicitarea News.ro, care arată că în clasament figurează aceleași companii din ultimii ani. Cel mai mare datornic rămâne firma TCE 3 Brazi SRL, a familiei lui Culiță Tărâță, fost șef al Consiliului Județean Neamț și unul din cei mai cunoscuți agricultori din România, care a decedat în urmă cu doi ani.
Maria Lili Schutz a fost condamnată definitiv la 10 ani de închisoare, după ce a devalizat Sere Codlea Brașov, Orser Oradea și Campiaser Câmpia Turzii. Decizia Curții de Apel Oradea vine la mai bine de 10 ani de la privatizarea frauduloasă a serelor din România.