Agroland Agribusiness (indice bursier AAB) anunță datele financiare aferente primului semestru (S1) din 2021, încheiat cu o cifră de afaceri de 13,3 milioane lei, în creștere cu 33,4% față de aceeași perioadă a anului precedent. Profitul net a înregistrat o majorare semnificativă, de 141,9%, și a ajuns la 795.116 lei. Aceste rezultate confirmă estimările inițiale ale reprezentanților Agroland Agribusiness și marchează cel mai profitabil semestru din activitatea companiei, care a debutat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), pe 15 iunie 2021.