Ministerul român al Agriculturii a cerut sprijinul mai multor state din Uniunea Europeană pentru a controla calitatea alimentelor trimise din vestul Europei pe piața din România, dar a primit, până la acest moment, doar acceptul Germaniei, Belgiei și Olandei.
Legea risipei alimentare, care obligă magazinele să doneze alimentele nevândute înainte cu 3 zile de termenul de expirare, va fi suspendată până la sfârșitul acestui an, perioadă în care un grup de lucru va redacta un proiect de act normativ care să fie aplicabil atât juridic, cât și tehnic.
Firmele care vor angaja cel puțin 3 persoane sub 35 de ani în agricultură, acvacultură sau industria alimentară vor fi scutite de la plata tuturor obligațiilor către stat ce decurg din acordarea drepturilor salariale, iar de aceleași scutiri vor beneficia și tinerii angajații. Un grup interministerial va elabora în perioada următoare modificările necesare la Codul Fiscal și la alte legi în acest scop.
Reticența fermierilor față de formele de asociere, care le aminteau de cooperativele comuniste, s-a diminuat, iar dacă în urmă cu câțiva ani media suprafeței pentru o exploatație agricolă era de 3 hectare, acum această medie a ajuns la 10 hectare, astfel încât limita de eligibilitate de un hectar pentru subvenții ar trebui ridicată, au subliniat participanții la Profit Agribusiness Forum.
Românii apți de lucru, dar fără locuri de muncă, care locuiesc în mediul rural, ar trebui să fie instruiți de direcțiile județene ale Ministerului Agriculturii și să poată cultiva, dacă doresc, fructe și legume, a afirmat joi, la Profit AgriBusiness Forum, Alexandru Gheorghe, proprietarul firmei Somalex și membru al Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Ministerul Agriculturii a aprobat linii de finanțări de 2,7 miliarde de euro pentru anul 2017 și intenționează ca până la finele anului să semneze contractele de finanțare pentru cel puțin 85% din fonduri în cadrul proiectelor cu cofinanțare privată și integral pentru beneficiarii publici, a anunțat, la Profit Agribusiness Forum, secretarul de stat Dănuț Alexandru Potor.
Compania americană PHI Group, care se concentrează pe achiziții și investiții în domeniul resurselor naturale și agricultură, a încheiat un parteneriat cu compania românească din domeniul agricol Maxagro. Cele două companii vor să colaboreze pentru dezvoltarea un program de agricultură organică în județul Timiș.
Ministerul Agriculturii lucrează la o strategie privind promovarea produselor agroalimentare românești proaspete și prelucrate, iar una dintre măsuri constă în solicitarea supermarket-urilor să organizeze un “colț de produse românești proaspete”. Printre măsurile avute în vedere de guvernanți se numără și vânzarea on-line, direct de la ferme, a produselor românești proaspete.
Fermierii care sunt certificați pentru produse agroalimentare ecologice nu vor fi obligați să returneze subvențiile primite pentru aceste culturi sau să suporte eventuale penalități în cazul contaminării produselor cu substanțe neconforme legislației în domeniu. Produsele, însă, și terenul agricol vor putea fi declasate din categoria celor certificate ecologic, prevede un proiect de lege care va intra în dezbaterea Parlamentului.
Ministerul Agriculturii transmite Parlamentului, ca răspuns la întrebarea unui senator PSD, că în România, în cursul anului 2016, un număr de 155 de cetățeni străini care dețin terenuri agricole au solicitat fonduri prin APIA, pentru o suprafață de peste 2.500 de hectare, însă în statistică nu sunt incluse și persoanele juridice, transmite News.ro.
Roboții ar putea înlocui treptat muncitorii care lucrează în fermele din Marea Britanie, cei mai mulți provenind din Europa de Est, în contextul în care țara se pregătește să iasă din Uniunea Europeană, iar salariul minim în creștere înseamnă costuri tot mai mari pentru producători de legume și fructe, relatează The Guardian.
Statul român, cu o imagine de actor politic mai degrabă pasiv la nivelul instituțiilor europene de la aderarea din urmă cu 10 ani și până în prezent, se gândește să ceară, în premieră, Curții de Justiție a UE anularea unei Directive a Parlamentului European și a Consiliului. Directiva va genera creșteri importante de costuri pentru industrie.
Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost majorată, astăzi, de Guvern, cu peste 118 milioane lei, de la 647,24 milioane lei la 765,32 milioane lei.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, într-o discuție cu agricultorii și producătorii prezenți la târgul INDAGRA, că agricultura țării a suferit din cauza unei administrații slabe la nivel central și este momentul să devină o "prioritate reală", având în vedere că agricultura poate fi un "motor" al economiei.
România a înregistrat în perioada 1995-2015 cea mai mare scădere din UE a contribuției agriculturii la valoarea adăugată brută, de la 19,2% la 4,8%, potrivit datelor publicate joi de biroul european de statistică Eurostat.
ChemChina nu a prezentat autorităților europene antitrust soluții pentru a evita blocarea preluării producătorului elvețian de semințe și pesticide Syngenta, cu activități și în România, deși termenul limită în acest sens era vineri, informează Bloomberg. Vestea a îngrijorat investitorii, care se tem că finalizarea tranzacției ar putea fi întârziată din acest motiv.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din această săptămână, plata avansului aferent plăților pentru suprafațe agricole, dar și pentru creșterea animalelor acordate pentru fermierii români, a declarat luni directorul general adjunct al APIA, Paul Eduard Kmen, în cadrul unei conferințe pe teme agricole.
Cuantumul ajutorului de stat pentru motorină în agricultură aferent acestui an va fi aproape dublat de Guvern, de la 338,8 milioane lei la 647,248 milioane lei, prin rectificarea bugetară.
Doi antreprenori în domeniul IT, Bogdan Popescu și Alin Stanciu, au dezvoltat, în urma unei investiții de 50.000 de euro, o aplicație software care integrează cererea și oferta de transport în domeniul agriculturii. Denumită KropApp, soluția informatică le va permite fermierilor, procesatorilor și comercianților de cereale să găsească, în timp real, cele mai bune tarife din piață, iar transportatorilor să își poată aloca resursele în cel mai eficient mod posibil.
Randamentul agricol al României la culturile de porumb se situează la jumătate față de cel obținut de țările dezvoltate, deși se clasează pe primul loc în rândul cultivatorilor din spațiul comunitar, cu un sfert din suprafața agricolă cultivată cu porumb la nivel european, a declarat președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la o conferință pe teme agricole.
Domeniile de activitate cu un potențial încă neexplorat, în special agricultura și sectorul auto, vor reprezenta motoarele creșterii economice în următorii cinci ani pentru economia României, iar cea mai mare vulnerabilitate o reprezintă dependența prea mare de zona euro în comerțul exterior, a declarat marți președintele Comisiei Naționale de Prognoză (CNP), Ion Ghizdeanu.
Deputații au respins, prin lege, solicitarea Direcției Antifraudă a Ministerului Agriculturii ca 26 de firme din sectorul piscicol să returneze subvenții de circa 20 milioane de lei. Direcția ministerului a considerat că firmele au primit necuvenit subvențiile, dar parlamentarii au susținut că vina aparține unor funcționari, paguba urmând să fie acoperită din buget.
Departamentul pentru Agricultură al SUA va cumpăra 5.500 de tone de brânză, care valorează circa 20 de milioane de dolari, pentru a susține prețurile, afectate de supraproducție, informează Business Insider și Bloomberg.
Fermierii care nu și-au irigat culturile, deși au avut această posibilitate, nu vor primi despăgubiri pentru suprafețele distruse de secetă, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, după ce tot el anunțase că peste 350.000 de hectare de culturi agricole la nivelul țării au fost calamitate de secetă.
Peste 350.000 de hectare de culturi agricole la nivelul țării au fost calamitate de secetă, cele mai afectate fiind în primul rând porumbul și floarea soarelui, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.