Într-o schimbare majoră a conducerii Boeing, CEO-ul Dave Calhoun a anunțat că intenționează să părăsească compania până la sfârșitul anului. Președintele companiei și șeful unității de avioane comerciale pleacă de asemenea.
Airbus nu se bucură de problemele tehnice care afectează rivalul american Boeing, deoarece acestea dăunează imaginii întregii industriei aerospațiale, a declarat CEO-ul producătorului european de avioane, Guillaume Faury, citat de Reuters.
Airbus a obținut cea mai bună performanță din istoria sa în materie de vânzări, pentru 2023, obținând 2.094 de comenzi nete pentru a face față creșterii preconizate a traficului aerian mondial și nevoii de avioane cu emisii mai reduse de CO2, a anunțat grupul, citat de AFP.
Lufthansa a comandat 80 de avioane Boeing și Airbus și a fost de acord cu viitoare opțiuni de cumpărare, pentru o valoare totală de 9 miliarde de dolari, a anunțat transportatorul german de referință, transmite CNBC.
Gigantul aerospațial american Boeing și-a eclipsat rivalul său francez Airbus după patru zile de acorduri la Salonul Aeronautic de la Dubai din 2023, subliniind cererea puternică în special pentru avioane cu corp larg și făcând o revenire puternică după câțiva ani de performanțe slabe, în urma unor scandaluri majore legate de siguranță, transmite CNBC.
Compania aeriană israeliană El Al este în discuții "serioase" cu producătorul european de avioane Airbus cu privire la achiziționare a 30 de aparate A321neo, a declarat joi directorul general Dina Ben Tal Ganancia, în ceea ce ar fi o modificare istorică de furnizor pentru transportatorul israelian, transmite Reuters.
Boeing a livrat mai puține avioane în iulie decât rivalul său european Airbus, deoarece producătorul american de avioane a continuat să treacă prin probleme de logistică și aprovizionare care îi afectează cel mai bine vândut avion cu corp îngust ,737, transmite Reuters.
India a dominat pentru a doua zi Salonul aeronautic de la Paris, în timp ce Air India a finalizat o comandă uriașă pentru 470 de avioane Airbus și Boeing, transmite Reuters.
Compania din domeniul aviatic Aerostar raportează pentru primele 3 luni ale anului o cifră de afaceri de 124,70 milioane lei, cu 19,56% mai mare decât cea de 104,30 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Producătorul european de avioane Airbus s-a retras dintr-un grup numit de guvernul Statelor Unite care analizează procesele de siguranță ale Boeing și modul în care acestea influențează cultura de siguranță a Boeing, după două prăbușiri ale unor aeronave 737 MAX în ultimii ani, care au ucis 346 de oameni
Compania din domeniul aviatic Aerostar își creează un parc fotovoltaic, format din peste 7000 de panouri, o investiție de 3 milioane euro.
Compania din domeniul aviatic Aerostar raportează pentru primele 3 trimestre ale acestui an o cifră de afaceri de 317,36 milioane lei, cu 30,16% mai mare decât cea de 243,82 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău raportează pentru primele 6 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 200,41 milioane lei, cu 14,68% mai mare decât cea de 174,76 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău raportează pentru anul trecut o cifră de afaceri de 376,43 milioane lei, cu 27,67% mai mare decât cea de 294,84 milioane lei din 2020 și a înregistrat o majorare drastică a profitabilității.
Marea Britanie și Statele Unite au convenit să pună capăt unei dispute vechi privind ajutoarele primite de producătorii de avioane Airbus și Boeing și să se concentreze pe combaterea subvențiilor chineze, după modelul unui armistițiu de cinci ani încheiat de Washington și Bruxelles, relatează Reuters.
SUA și UE au ajuns la un acord pentru încetarea disputei legate de subvențiile acordate Airbus și Boeing, potrivit surselor Bloomberg. Cele două părți și-au impus reciproc taxe vamale de 11,5 miliarde de dolari din cauza acestei dispute, veche de 17 ani.
Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău și-a redus afacerile trimestriale cu o cincime.
După ce a avut o cădere de 41% a profitului net, compania Aerostar care asigură mentenanță pentru avioane Boeing 737 și Airbus A320, acordă și un dividend cu randament scăzut.
După ce a avut o cădere de 41% a profitului net, compania Aerostar care asigură mentenanță pentru avioane Boeing 737 și Airbus A320, acordă și un dividend cu randament scăzut.
Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău a suferit în 2020 un declin de 26,14% al afacerilor, la 294,84 milioane lei, de la 399,21 milioane lei în exercițiul financiar precedent. Câștigul net a avut o cădere drastică.
Airbus a livrat peste 560 de aeronave în 2020, conform datelor care urmează să fie verificate și surselor din industria aviatică, extinzându-și dominația asupra rivalei Boeing, care încă se confruntă cu probleme legate de modelul 737 MAX, transmite Reuters.
SUA au anunțat miercuri că vor majora suprataxele vamale impuse pentru anumite produse din Uniunea Europeană, precum componentele pentru avioane și vinurile din Franța și Germania, aceasta fiind ultima evoluție într-o dispută care durează de 16 ani cu privire la subvențiile acordate de SUA și UE pentru industria lor aeronautică, transmite Reuters.
Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău a suferit un declin de 8,44% al afacerilor semestriale, la 161,86 milioane lei, de la 176,78 milioane lei, însă conducerea societății anticipează că șocul va veni abia în a 2-a parte a anului, indicațiile fiind pentru o perioadă sumbră în industrie. „În al doilea trimestru din 2020, a devenit evidentă degradarea economiei globale, și efectele drastice asupra industriei de aviație. Multe companii și multe locuri de muncă din industrie au dispărut deja”, spune directorul societății.
Compania din industria aeronautică Aerostar Bacău a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 99,32 milioane lei, în creștere cu 3,41% față de peroada similară a anului trecut, iar 91% din business, respectiv 90,96 milioane lei, o reprezintă exporturile.
Airbus a devenit cel mai mare producător de avioane din lume pentru prima oară din 2011, cu 863 de aeronave livrate în 2019, devansând rivalul americană Boeing, care are probleme mari în urma consemnării la sol a avioanelor 737 MAX la nivel mondial, după două prăbușiri fatale, au declarat surse citate de Reyters.