Ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvernul Orban 1 cu o zi înainte de a fi demis în Parlament, la pachet cu alte 24 și care prevede acordarea unor ajutoare individuale de salvare pentru companiile de stat TAROM și Complexul Energetic Oltenia, a fost publicată marți în Monitorul Oficial, cu aviz negativ de la Consiliul Legislativ emis luni, la 6 zile de la adoptarea OUG de către fostul Executiv.
Firmele European Drinks, European Food, Scandic Distilleries, Rieni Drinks, Starmill și Transilvania General Import-Export, controlate de frații Micula, care au format primul mare holding românesc de companii de după Revoluție și, timp de mai mulți ani, cel mai mare jucător din industria alimentară locală, cu numeroase branduri de produse înregistrate și cu exporturi în 40 de țări, au câștigat în primă instanță procesele în care Banca Comercială Română solicita intrarea lor în insolvență.
Statul român a obținut o decizie favorabilă din partea unui tribunal din Stockholm în disputa cu frații Micula, care dețin și cetățenie suedeză, și cu mai multe firme ale acestora, dispută în care aceștia încearcă să obțină punerea în executare a unei decizii din 2013 a Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID), prin care România a fost obligată să le plătească despăgubiri de circa 250 milioane dolari.
Guvernul vrea să majoreze cu 180 milioane lei capitalul social al Metrorex și cu 150 milioane lei pe cel al CFR Călători, sumele respective urmând să fie virate în conturile celor două companii de stat după parcurgerea procedurilor legale în domeniul ajutorului de stat, se arată în proiectul de lege privind bugetul de stat pe 2019.
Cea mai mare creștere este prevăzută la capitolul "Alte transferuri", din care se finanțează investițiile companiilor de stat, dar și schemele de ajutoare de stat, unde se prevede o majorare de peste 5 ori, de la doar 140,02 milioane lei în 2018 la 744,86 milioane lei anul acesta.
Premierul Dăncilă a ținut să îi asigure pe angajații preluați de Chimcomplex Borzești de la Oltchim că locurile lor de muncă nu sunt în pericol, după ce Comisia Europeană a decis că Guvernul României trebuie să recupereze ajutoare de stat considerate incompatibile în valoare de aproximativ 335 milioane de euro de la Oltchim.
Guvernul României trebuie să recupereze ajutoare de stat considerate incompatibile în valoare de aproximativ 335 milioane de euro de la Oltchim, potrivit rezultatelor unei anchete a Comisiei Europene.
Senatul a respins, joi, proiectul de lege prin care companiile cu cifră de afaceri anuală mai mică de 100 milioane euro, cu excepția celor din București și Ilfov, care încasează venituri din exportul bunurilor realizate prin activitatea proprie, direct sau prin contract de comision, ar putea beneficia de la 1 ianuarie 2019 de o cotă de impozit pe profit redusă, de doar 5%, pentru partea din profitul impozabil care corespunde ponderii încasărilor din exporturi în totalul veniturilor.
O măsură similară a fost adoptată în urmă cu peste 18 ani, în decembrie 1999, de Guvernul condus atunci de Mugur Isărescu, acftualul guvernator BNR, și în care ministru de Finanțe era Decebal Traian Remeș. Atunci, cota generală de impozit pe profit a fost redusă de la 40% la 25%, iar cea datorată pentru partea din profit aferentă activității de export a fost stabilită la doar 5%.
Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat la România TV că statul român ar trebui să pună condiții firmelor cărora le acordă ajutoare de stat și să le determine să se dezvolte în zonele unde șomajul este ridicat.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) caută consultanți pentru realizarea unui studiu de impact ale cărui concluzii vor permite instituției să prioritizeze ajutoarele către acele regiuni sau sectoare economice unde impactul este relevant.
Potrivit datelor INS, anul trecut, volumul de mărfuri transportate pe infrastructura rutieră din România a fost de 198,6 milioane tone, în creștere cu 4% față de 2014. Prin comparație, pe calea ferată s-au transportat în 2015 doar 55,3 milioane tone de marfă, cu 9% mai mult decât în anul anterior.
Cel puțin cinci dintre teroriștii implicați în atacurile recente din Paris și Bruxelles își asigurau traiul zilnic din ajutoarele sociale oferite de darnicul guvern belgian. Aceștia au beneficiat, în ultimii doi ani, de autoare sociale de peste 50.000 de euro. Autoritățile au estimat costul atentatelor de la Paris la 30.000 de euro, iar pe cele ale atentatului de la Bruxelles la 3.000 de euro.
Firmele care asigură prin investiții cel puțin 10 locuri de muncă, dintre care minimum 3 locuri de muncă pentru lucrători defavorizați, și care îndeplinesc toate criteriile precizate AICI pot solicita, începând de astăzi și până pe 10 iunie inclusiv, ajutoare de stat la Ministerul Finanțelor.
Închiderea combinatului siderurgic este scenariul cel mai sumbru, iar acționarii nu doresc acest lucru și continuă să investească, însă, în contextul problemelor cu care se confruntă ArcelorMittal Galați și care țin de reglementări de stat, acest risc nu poate fi exclus cu totul, a declarat directorul general al companiei, Bruno Ribo, într-un interviu acordat Profit.ro.