Legislația UE prevede că o companie beneficiară de ajutor de stat de salvare trebuie să aibă o contribuție proprie semnificativă la acoperirea costurilor sale de restructurare pentru ca ajutorul să fie declarat compatibil, iar în cazul Complexului Energetic Oltenia, această contribuție se ridică la doar circa 200 milioane euro, dintr-un total estimat de 3,5 miliarde euro, arată Comisia Europeană în decizia sa de luna trecută de a deschide o investigație aprofundată asupra planului de restructurare și decarbonare prezentat de companie.
Compania Națională a Uraniului (CNU), controlată integral de stat prin Ministerul Energiei, va fi lichidată în perioada următoare, întrucât nu are banii necesari pentru a rambursa ajutoarele de stat de peste 178 milioane lei primite începând cu 2016 și declarate ilegale de către Comisia Europeană, societatea elaborând încă din ianuarie anul acesta un plan de lichidare, se arată într-un document guvernamental.
Cu acces la schema de susținere a consumului energetic și beneficiind de întoarcerea prețului aluminiului primar peste reperul de 2.000 de dolari/tonă în a 2-a jumătate a anului trecut, grupul Alro a revenit pe profit.
Singura exploatare minieră de zăcăminte de uraniu din România, cea de la Crucea-Botușana din județul Suceava, unde explorările au debutat în 1965, va fi închisă anul acesta, potrivit planurilor Guvernului, costurile totale de închidere, cu tot cu măsuri de protecție socială pentru mineri, fiind estimate la peste 246 milioane lei, la care se vor adăuga cheltuieli anuale de conservare și monitorizare post-închidere.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a atribuit un contract în valoare de 3,156 milioane euro plus TVA unei subsidiare a gigantului canadian Ontario Power Generation, pentru servicii de inginerie necesare elaborării programului de conservare a sistemelor și componentelor unității 1 de la Cernavodă pe perioada retehnologizării, când reactorul va fi golit de apă
Abia adoptată la finele anului trecut, schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa în urma pandemiei de coronavirus va fi modificată, impunând noi obligații firmelor și eliminând din responsabilitățile Guvernului, după cum a anunțat anterior Profit.ro. Astfel, în timp ce beneficiarii, care vor fi verificați de ANAF și vor plăti experți, sunt obligați să mențină activitatea până la 2 ani în loc de 6 luni, Guvernul a prelungit acum și mai mult durata de semnare a contractelor de finanțare și termenul de plată pentru granturi. Singura veste bună este că printre beneficiari au fost incluși ghizii de turism.
Aceasta încearcă încă din 2019 să se "lipească" de proiectele de la Cernavodă, purtând discuții în acest sens atât cu Guvernul PNL Orban, cât și cu Executivul PSD Dăncilă. Mai recent, a fost selectată de Nuclearelectrica pentru a îi oferi asistență tehnică în identificarea de potențiale amplasamente pentru reactoare modulare mici, în baza unui grant nerambursabil acordat de statul american.
Comisia Europeană a anunțat că a deschis o "investigație aprofundată" pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române producătorului de energie pe bază de cărbune controlat de statul român Complexul Energetic Oltenia SA sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate. Cea mai recentă decizie a Bruxelles-ului după o astfel investigație a venit după mai bine de un an de la declanșarea formală a anchetei, în timp ce CE Oltenia trebuie să plătească în maximum 3 luni certificatele CO2 aferente producției pe anul trecut, al căror cost ar putea depăși 300 milioane euro.
Abia adoptată în urmă cu o lună, schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa în urma pandemiei de coronavirus va fi modificată, impunând noi obligații firmelor și eliminând din responsabilitățile Guvernului. Astfel, în timp ce beneficiarii, care vor fi verificați de ANAF și vor plăti experți, sunt obligați să mențină activitatea 2 ani în loc de 6 luni, Guvernul nu mai este obligat să asigure plata granturilor în 30 de zile de la semnarea finanțării, relevă datele analizate de Profit.ro.
Guvernul va institui o schemă de ajutor de stat pentru susținerea sectorului cultural în sumă de 161,2 milioane lei și va acorda ajutoare de minimis în valoare 212,75 milioane lei pentru același sector. Executivul promisese sprijin pentru sectorul cultural în valoare de 100 milioane euro, dar schemele actuale însumează circa 76,72 milioane euro, la cursul actual, deci cu aproape un sfert mai puțin decât suma promisă.
Guvernul Orban anunțase la începutul lunii că a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. În prima reuniune a noului Guvern, premierul Cîțu a anunțat că, de fapt, ordonanța nu fusese adoptată, avâd nevoie de avize. Miercuri, noul Executiv a anunțat că a adoptat în cele din urmă schema de ajutor de stat.
TeraPlast SA, compania-mamă a Grupului TeraPlast, liderul pieței de țevi din PVC și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de instalații din România, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al companiei Somplast din Năsăud, producător de repere din mase plastice, activând în domeniul foliilor din polietilenă și al produselor obținute din folie, a țevilor pentru transportul și distribuția apei și gazelor naturale.
Premierul Florin Cîțu a anunțat luni că sectorul HoReCa va fi scutit de plata impozitului specific ”până în martie”, Guvernul urmând să adopte în scurt timp și schema de compensare a pierderilor pentru firmele din domeniu și continuarea acordării voucherelor de vacanță în 2021.
Guvernul Orban anunțase la începutul lunii că a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Tot atunci, fostul Executiv a anunțat adoptarea prelungirii până la 31 iunie 2021 a șomajului tehnic suportat de la buget și progrmului de muncă flexibilă (Kurzarbeit). Miercuri seară, în prima reuniune a noului Guvern, premierul Cîțu a anunțat că, de fapt, ordonanțele respective vor fi adoptate abia săptămâna viitoare, avâd nevoie de avize.
Instanța de judecată a respins recent solicitările mai multor creditori de intrare în insolvență a Companiei Naționale Uraniului (CNU), controlată integral de Ministerul Economiei și care este principalul furnizor de combustibil pentru centrala nucleară Cernavodă operată de Nuclearelectrica.
Producătorii din sectorul vitivinicol vor primi până la data de 31 decembrie 2020 ajutorul de stat pentru susținerea activității în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, a anunțat, miercuri, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank US, a evocat recent la centrala nucleară Cernavodă, pentru extinderea și retehnologizarea căreia banca americană de stat ar putea oferi finanțare de miliarde de dolari, decizia luată în 1981 de președintele de atunci al SUA, Ronald Reagan, de a aproba acordarea de către instituție a unui împrumut de aproape 121 milioane dolari pentru ca statul român să cumpere de la gigantul american General Electric două turbogeneratoare pentru unitățile 1 și 2 de la Cernavodă.
Mediul de afaceri poate depune cereri pentru finanțare în cadrul unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor noi, care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă. În cadrul schemei sunt finanțate cheltuielile salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de noi locuri de muncă. Se acordă sume sub formă de granturi, de la bugetul de stat, pentru cheltuieli eligibile de natura costurilor salariale.
Notificarea ajutorului de stat acordat Complexului Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a fost înregistrată formal la Comisia Europeană, aceasta fiind o etapă importantă a procesului de aprobare a Planului de Restructurare, al cărui cost prevăzut a se derula în perioada 2021 – 2025 este de aproximativ 3,5 miliarde de euro.
O aeronavă a companiei naționale TAROM, care trebuia să zboare sâmbătă spre Londra, a fost întoarsă înapoi pe Aeroportul Internațional ”Henri Coandă”, în urma identificării unei ”indicații neconforme”, după cum a relatat compania.
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării până la 30 iunie 2021.
Companiile germane afectate de restricțiile impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) ar trebui să se aștepte la ajutoare de stat mai puțin generoase începând din ianuarie, au declarat joi premierii landurilor Saxonia și Bavaria, Michael Kretschmer și, respectiv, Markus Soeder, transmite Reuters.
Guvernul a aprobat, vineri seară, schema de ajutor de stat în valoare de 12,4 milioane euro, (60 milioane de lei), destinată sprijinirii producătorilor de vin afectați de pandemia de coronavirus.
Ajutorul pe care statul îl acordă barurilor și restaurantelor, anunțat în premieră de Profit.ro, și care se ridică la 20% din diferența de cifră de afaceri din anul trecut și acest an va reuși să salveze de la faliment 15.000 de firme din totalul celor 45.000 existente în piața HORECA, va sprijini activitatea altor 20.000 de societăți, însă nu va reuși să țină în viață alte 10.000 de unități, estimează Dragoș Petrescu, secretarul general al Asociației barurilor și restaurantelor - HORA, care reunește operatori din industria HoReCa, și proprietar al lanțului City Grill.
Guvernul a pregătit ordonanța de urgență pentru acordarea unui ajutor nerambursabil destinat firmelor din sectorul turistic și HoReCa, în vederea acoperirii parțiale, în cuantum de 20%, a pierderii din cifra de afaceri suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019. Durata schemei de ajutor de stat este de la data adoptării până la 30 iunie 2021.