Ministerul Finanțelor a pregătit extinderea aplicării amnistiei din Ordonanța 6/2019, prelungirea taxării inverse în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA, pedepse mai mari pentru contrabandă, respectiv plata premiilor suspendate la Loteria bonurilor fiscale.
Ministerul Finanțelor a pregătit extinderea aplicării amnistiei din Ordonanța 6/2019, prelungirea taxării inverse în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA, pedepse mai mari pentru contrabandă, respectiv plata premiilor suspendate la Loteria bonurilor fiscale.
Ucraina a încercat să perturbe vânzările de alcool în Rusia prin atacuri informatice, a declarat vicepremierul ucrainean Mihailo Fedorov, citat de AFP.
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor va fi sancționată de la prima abatere cu suspendarea activității comerciantului în culpă, nu doar cu amendă, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis.
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor va fi sancționată de la prima abatere cu suspendarea activității acomerciantului în culpă, nu doar cu amendă, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Deputații ruși propun postarea de fotografii din care să reiasă consecințele abuzului de alcool pe sticle, anunță Gazeta.ru.
Deși se îmbată de 10,6 ori pe an – doar mexicanii și cei din Noua Zeelandă se îmbata de mai puține ori – românii sunt cuprinși de regrete, după beție, fiind pe locul 4 în rândul celor 22 de națiuni incluse într-un sondaj derulat acum.
Marea Britanie ar putea să se confrunte cu probleme în aprovizionarea cu băuturi alcoolice în perioada sărbătorilor de Crăciun, dacă Guvernul nu își intensifică eforturile pentru a remedia un deficit de șoferi de camion, a avertizat miercuri o asociație reprezentativă din industria vinului și băuturilor spirtoase, transmite Reuters.
Contribuțiile aplicate la nivel național pentru țigarete, țigări și țigări de foi și băuturi alcoolice - cunoscute la modul general drept ”taxa pe viciu” - va fi virată din nou integral la bugetul Ministerului Sănătății, dacă un proiect legislativ inițiat recent va fi adoptat de către legislativ.
O dublare a texelor pe alcool în Europa ar permite unui număr de 5.000 de persoane să nu moară anual, arată un studiu prezentat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care îndeamnă la o strângere a șurubului fiscal, relatează AFP.
În urmă cu doi ani, 8,4% din populația adultă din UE a consumat zilnic alcool, 28,8% săptămânal, 22,8% lunar și 26,2% nu a consumat niciodată sau nu a consumat în ultimele 12 luni, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Mulți consumatori de alcool vor sărbători relaxarea restricțiiilor cu o bere sau un pahar de vin însă marii producători de bere îi vor îndemna să încerce noile lor tipuri de bere fără alcool, transmite Reuters.
Senatorii au respins marți proiectul de lege prin care vânzarea de alcool sau tutun minorilor nu ar mai fi fost sancționată la prima abatere doar cu amendă, ci complementar s-ar fi aplicat suspendarea activității comerciantului.
Volumul pieței berii s-a menținut, în România, în 2020, la nivelul anului anterior, cu o evoluție de +0.5% în volum, dar ponderea sectorului HoReCa, puternic afectat de restricții, în vânzările de bere a scăzut la 8%, de la 15%.
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor nu va mai fi sancționată la prima abatere doar cu amendă, ci complementar va fi aplicată suspendarea activității comerciantului, prevede un proiect legislativ.
Uber cumpără aplicația de livrare a băuturilor alcoolice Drizly cu 1,1 miliarde de dolari și ar putea include noul serviciu în aplicația Uber Eats, scrie TechCrunch.
Gospodăriile din Uniunea Europeană alocă, în medie, 1,6% din cheltuielile totale de consum pentru băuturi alcoolice, statele membre unde această pondere este peste medie fiind Letonia (4,8%), Estonia (4,7%), Lituania (3,7%), Cehia și Polonia (3,4%), Croația, Ungaria și Finlanda (2,9%) precum și România (2,6%), arată datele publicate joi de Eurostat.
Autoritățile sanitare ruse au îndemnat persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să se abțină de la consumul de alcool 56 de zile, transmite agenția EFE.
Americanii au băut cu aproximativ 14% mai mult alcool anul acesta, pe fondul pandemiei de COVID-19, față de 2019, o creștere alarmantă, mai pronunțată în rândul femeilor, au declarat marți cercetători, relatează dpa.
Guvernul a relaxat normele de aplicare a Codului fiscal în ceea ce privește producția și îmbutelierea de alcool sanitar pe fondul pandemiei COVID-19, care a dus la explozia cererii, dar și după ce statul a pierdut definitiv vara trecută un proces intentat în 2016 pe această temă de cel mai mare producător de profil din România, compania Scandic Distilleries a fraților Micula, care produce legendarul spirt Mona.
Vinalcool Argeș, producătorul de oțet, vinuri și alcool sanitar al omului de afaceri Marian Drăgușin, ieșit din insolvență după 8 ani, reia planul de a vinde sau închiria terenuri și distilării din portofoliu, anterior gândite ca sursă de a obține bani cu care să-și achite, în insolvență, toate datoriile către stat și furnizori.
Steven van Groningen mai este acționar minoritar la firma Șoimeni Parc din satul Băbuțiu, comuna Vultureni, situată la circa 30 de kilometri de Cluj, ce are în proiect construirea unui ansamblu rezidențial masiv în satul respectiv.
Producția de alcool sanitar s-a triplat în ultimele săptămâni, pe fondul apariției cazurilor de coronavirus, a declarat administratorul uneia dintre cele mai mari companii producători de alcool și băuturi alcoolice din România, Cornel Șfaițer.
Guvernul regional al arhipelagului spaniol Insulele Baleare a adoptat vineri o lege prin care se dorește combaterea turismului bazat pe consumul neîngrădit de băuturi alcoolice în unele localități populare printre tinerii europeni, relatează AFP.
O cotă de 0,5% din accizele aplicate la nivel național pentru țigarete, țigări și țigări de foi și băuturi alcoolice va fi virată către Ministerul Tineretului și Sportului pentru a-și asigura sursele pentru finanțarea activităților sportive.