Față de prima variantă de proiect de buget pe 2017 a fost majorată și contribuția statului la salarizarea personalului de cult, cu 13,5 milioane lei (+3,76%), de la 359,19 la 372,69 milioane lei. Comparativ cu execuția preliminată pe 2016, estimată la 352,5 milioane lei, asta înseamnă o creștere de 5,73%.
Avocatul Iulian Robert Tudorache, noul secretar de stat de la Energie, a fost ales consilier local la Primăria Pitești din partea ALDE la alegerile locale din vara anului trecut. El a candidat și la Senat din partea ALDE, la scrutinul din decembrie 2016, fără succes însă. Anterior, el fusese consilier personal al fostului ministru al Energiei Andrei Gerea, care a ocupat funcția respectivă în perioada 2014-2015.
În proiectul de buget pe 2017 este prevăzută majorarea cu 5,63% a contribuției statului la salarizarea personalului de cult, la 359,19 milioane lei, precum și creșterea, semnificativ mai amplă, cu 56,5%, a contribuției bugetului de stat la salariile personalului neclerical, respectiv la 5,409 milioane lei. Va spori și sprijinul pentru așezămintele religioase românești din afara granițelor, cu 8,43%, la 13,5 milioane lei.
Proiectul de buget de stat elaborat de Guvernul Grindeanu prevede majorarea în 2017 cu aproape 39% a cheltuielilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), față de execuția preliminată pe anul trecut, la 165,2 milioane lei (peste 37 milioane euro), în linie cu propunerea bugetară înaintată de DNA Executivului, în care, potrivit procurorului-șef al Direcției, Laura Codruța Kovesi, era solicitat un buget de 35-40 milioane euro.
Cabinetul Grindeanu și parlamentarii coaliției de guvernare PSD-ALDE nu mai susțin propunerea legislativă prin care Guvernul să fie obligat ca, începând din 2017, într-o perioadă de 4 ani, să finanțeze cu 175 milioane de euro, din fonduri bugetare, construcția a 554 de creșe în toată țara. Comisia de specialitate a votat, luni, un raport de respingere a proiectului, deși acesta fusese promovat în legislatura trecută cu sprijinul majorității PSD-UNPR.
Guvernul își propune să aducă electricitate și gaze în localitățile care nu dispun de aceste utilități, investițiile în noi rețele de distribuție urmând să fie sprijinite din impozitul instituit de Guvernul Ponta în 2013 pe veniturile încasate de companiile de transport și distribuție, așa-numitul impozit pe monopolul natural.
Guvernul PSD-ALDE este dispus să transfere Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, de la Ministerul Energiei la Primăria Capitalei, ceea ce ar facilita realizarea proiectului mai vechi de contopire prin fuziune a celor două companii aflate în prezent în insolvență și de ștergere a datoriilor istorice de peste 3,6 miliarde lei ale RADET către ELCEN.
La data meciului, Toma Petcu era consilier local la primăria Giurgiu din partea PNL și, totodată, reprezentant al Consiliului Local Giurgiu în AGA companiei de stat locale ce administrează Zona Liberă Giurgiu, amănunte care nu apar în CV-ul său oficial de parlamentar ALDE.
PSD și ALDE vor analiza decizia președintelui Iohannis de a respinge desemnarea lui Sevil Shhaideh pentru funcția de prim-ministru, a declarat, marți, liderul PSD, Liviu Dragnea, care a adăugat că nu va avea nicio ezitare dacă majoritatea formată în Parlament va lua o decizie în acest sens.
Copreședinții ALDE, Daniel Constantin și Călin Popescu-Tăriceanu și președintele PSD, Liviu Dragnea au semnat. luni, documentul prin care cele două partide se constituie în Coaliția de Guvernare pentru Dezvoltare și Democrație, protocolul prevăzând susținerea unui prim-ministru comun al unui guvern în care reprezentarea partidelor să se facă proporțional și constituirea unei majorități parlamentare.
PSD are 154 mandate la Camera Deputaților, PNL - 69, USR - 30, UDMR - 21, ALDE - 20, PMP - 18, iar 17 deputați vor fi de la minorități.
După numărarea a 98% din voturi de către Biroul Electoral Central, PSD a obținut, la Camera Deputaților, 45,95% din voturi, urmat de PNL-19,89% și USR-8,43%, în timp ce la Senat PSD a întrunit 46,15%, PNL - 20,27%, iar USR - 8,50%. ALDE și PMP intră la limită în Parlament, cu 5,64 % și 5,06%.
Partidul Social Democrat (PSD) a obținut în jur de 45% din voturile exprimate duminică la alegerile parlamentare, în condițiile unei prezențe la vot în întreaga țară de circa 40%. Partidul Național Liberal (PNL) a strâns în jur de 21%, iar Uniunea Salvați România (USR) are circa 9 % din opțiunile electorale, conform sondajelor realizate la ieșirea de la urne.
Să nu ne mințim. Premierul Dacian Cioloș candidează la alegerile din decembrie. Tehnic și juridic, nu se va regăsi pe nicio listă de candidați. Se va ține de promisiune. Dar va candida "în efigie". Perspectiva păstrării lui la Palatul Victoria este practic unica ofertă electorală a blocului informal (deocamdată) PNL-USR.
Enel Energie Muntenia, la care statul deține, prin SAPE, o participație minoritară de 23,5% din acțiuni, deservește 1,1 milioane de consumatori de curent electric din municipiul București și județele Ilfov și Giurgiu. Compania a terminat anul trecut cu un profit net de 24,91 milioane lei, în scădere cu 46,7% față de 2014.
Președintele Klaus Iohannis va anunța astăzi persoana nominalizată pentru funcția de prim-ministru și optează pentru un guvern tehnocrat, Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) insistând pentru un guvern politic, a declarat liderul formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu, după consultările de la Cotroceni privind noul Guvern.
Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) susține formarea unui guvern politic condus de un prim-ministru tehnocrat sau a unui cabinet în întregime tehnocrat, alegerile anticipate fiind o soluție doar în caz de criză politică, România nefiind în prezent într-o astfel de situație, a declarat liderul formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu, după consultările de la Cotroceni privind noul Guvern.
Guvernul se va reuni în ședință pe 23 octombrie pentru a discuta rectificarea bugetară, a anunțat, luni, premierul Victor Ponta, care a precizat că se vor urmări, printre altele, finanțarea majorării salariale la medici și profesori, rezolvarea problemei legate de asigurarea energiei termice în mai multe orașe, dar și alocarea sumelor necesare pentru agricultorii afectați de secetă.
Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, la finalul unei întâlniri cu liderii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin, că, la propunerea acestei formațiuni, coaliția de guvernare va decide aplicarea de la 1 ianuarie 2016 a unor măsuri din Codul Fiscal care fuseseră amânate inițial pentru o perioadă mai lungă de timp, precum reducerea impozitului pe dividende.