După ce a fost aprobat luni de Guvern, proiectul de lege cu măsuri împotriva COVID-19 în stare de alertă a fost adoptat miercuri și de Parlament, care a stabilit că starea de alertă nu va putea depăși inițial 30 de zile. Dacă se instituie pe cel puțin jumătate din țară, va fi nevoie de încuviințarea Parlamentului. Au fost limitate angajările fără concurs, dar achizițiile publice prin negociere directă vor fi permise în continuare, deși PSD a propus inițial contrariul. Proiectul prevede posibilitatea, sub condiția deciziei autorităților, dechiderii teraselor, dar și noi amenzi, care merg până la 15.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor dispuse în starea de alertă. Centrele comerciale mici și magazinele din acestea vor fi deschise.
După ce Guvernul a aprobat, luni, proiectul de lege ce va permite luarea măsurilor împotriva COVID-19 coronavirus în stare de alertă, după încetarea stării de urgență, Senatul a aprobat marți proiectul, stabilind că starea de alertă nu va putea depăși 30 de zile. În cazul în care starea se instituie pe întreg teritoriul țării, va fi nevoie de încuviințarea Parlamentului. Senatorii au restrâns posibilitatea de demitere a conducerilor unor instituții, limitând angajările fără concurs în această perioadă. Achizițiile publice prin negociere fără publicare prealabilă au fost eliminate în starea de alertă.
Achizițiile de bunuri și servicii, prin negociere directă, vor fi posibile și pe durata stării de alertă, potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern prin care este stabilit cadrul legal pentru starea de alertă.
Guvernul a aprobat, luni, printr-un proiect de lege, o serie de măsuri în domeniul insolvenței pentru perioada stării de alertă, de după 15 mai, similare cu cele din perioada stării de urgență. Pentru a intra în vigoare însă, acestea mai trebuie aprobate de Parlament și promulgate.
Angajații instituțiilor publice centrale și locale, dar și din cadrul companiilor naționale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat cu un număr mai mare de 50 de salariați, vor veni la muncă la intervale de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, prevede un proiect de lege aprobat de Guvern pentru situația stării de alertă.
Guvernul a aprobat, luni, un proiect de lege cuprinzând setul de măsuri de prevenire și control al noului coronavirus care vor fi aplicabile după încetarea stării de urgență. Proiectul se bazează pe propunerile publicate de Ministerul Afacerilor de Interne, dar proiectul va trebui aprobat de Parlament, care îl va putea modifica.
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, afirmă că „situația rămâne în continuare riscantă” în ceea ce privește evoluția epidemiei de coronavirus în România, iar în acest context autoritățile iau în calcul mai multe scenarii, între care inclusiv cel privind prelungirea stării de urgență și după data de 15 mai.
Ministrul de interne Marcel Vela a declarat sâmbătă seara, la Digi24, că amenzile date în perioada stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor din ordonanțelor militare se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), iar acești bani vor merge către zona medicală și persoanele vulnerabile.
Sediul de la Madrid al companiei americane de distribuție Amazon.com Inc a fost evacuat joi în urma unei alerte cu bombă, a anunțat poliția, care după verificări a anunțat că a fost o alarmă falsă, relatează Reuters și presa spaniolă.
Capitala rusă este de peste două luni victima unui val de false alerte cu bombă care îi perturbă administrațiile, școlile și întreprinderile, sub privirea neputincioasă a autorităților foarte tăcute, relatează AFP.
Un misterios val de alerte cu bombă, motivate printr-un pretins furt de monede bitcoin, afectează Moscova de aproape o lună, provocând evacuarea a circa 770.000 de persoane în total, dintre care mai mult de 1.000 au fost evacuate luni din 15 tribunale, potrivit agenției Interfax, preluată de AFP.
Presiunea în Sistemul Național de Transport Gaze (SNT) a depășit în noaptea de duminică spre luni pentru 7 ore nivelul de alertă, în conducte aflându-se o cantitate mai mare de 50 milioane mc, însă luni dimineață la ora 7, SNT se afla în stare de prealertă, deși volumul de gaz din conducte se majorase la 51,3 milioane mc. Explicația: în urma unui articol publicat săptămâna trecută de Profit.ro, Transgaz a anunțat că “datorită acțiunilor desfășurate în ultima perioada de timp, respectiv, punerea în funcțiune a unor conducte noi de transport, reabilitarea unor conducte existente pe care s-a crescut regimul de presiuni în vederea exploatării SNT la maxim de capacitate, începând cu data de 23 decembrie 2019, va modifica limitele de funcționare ale SNT, în sensul creșterii acestora pe toate intervalele de funcționare”.
În luna mai, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a lansat aplicația pentru telefoane mobile „Apel 112”. La finele lunii iulie, abia după tragedia de la Caracal, în care două fete au fost ucise conform mărturiei asasinului, Guvernul și-a propus să o promoveze. Acum, senatorul PSD Șerban Nicolae propune, într-un proiect de lege, interzicerea comercializării telefoanelor care nu au preinstalată aplicația STS. Totodată, cei care apelează în mod agresiv la 112 vor fi blocați temporar, potrivit propunerii senatorului.
Directorul Serviciului de Telecomunicații Speciale a demisionat, precizând însă că demisia nu a fost depusă ca urmare a existenței unei sincope, inadvertențe sau ca umare a celei mai mici umbre de vinovăție în exercitarea funcției de preluare și localizare a apelurilor de urgență 112 de către STS, a neglijenței sale în serviciu, a tratării superficiale sau a neasumării responsabilităților care privesc datoria sa și a tuturor angajaților de a garanta funcționarea continuă a serviciilor speciale, de cooperare și a celor pe linia 112.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a prezentat, duminică, mai multe măsuri legate de modificarea legislației în privința apelurilor la 112, printre cele discutate aflându-se promovarea unei aplicații STS, care există deja, localizarea persoanei care sună la numărul unic de urgență, după ce aceasta și-a dat consimțământul privind accesul la datele sale personale. De asemenea, comisia a discutat și despre faptul că anumite cartele neidentificabile îngreunează identificarea persoanei în unele apeluri de urgență, dar și îmbunătățirea procedurilor de gestionare a apelurilor pentru situații de urgență deosebite, cum ar fi cele legate de răpiri.
În 2050, clima la Londra va fi asemănătoare cu cea de la Madrid de acum. La Stockholm va fi ca la Budapesta, iar la Paris,ca la Canberra, conform unui studiu care a luat în calcul scenariul cel mai optimist al încălzirii globale, informează joi AFP.
România a folosit, anul trecut, sistemul european pentru alertă rapidă în cazul a 9 produse nealimentare considerate periculoase pentru consumatori, acțiuni care au condus la retragerea produselor respective sau rechemarea unor modele de automobile precum Seat Ibiza, Suzuki Swift sau Toyota C-HR.
Două persoane care practicau snowboarding au decedat în Bulgaria în urma unei avalanșe pe care chiar ei ar fi declanșat-o, în afara domeniului schiabil din sudul Munților Pirin, conform media bulgare, citate de DPA.
Vulnerabilitățile la adresa economiei României au crescut, în special în ceea ce privește poziția externă și competitivitatea, potrivit Comisiei Europene, care consideră oportună efectuarea unui bilanț aprofundat pentru a indentifica eventualele dezechilibre economice.
Portalul ro-alert.ro, dedicat sistemului de avertizare a populației în situații de urgență, a fost lansat sâmbătă, pe acesta fiind disponibile informații despre acest sistem, inclusiv despre configurarea telefonului pentru primirea mesajelor de avertizare. Sistemul va fi testat la nivel național, începând din 17 septembrie, iar apoi va deveni operațional, urmând să fie folosit doar în situații grave, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis mai multe avertizări de călătorie, informând că autoritățile din Spania, Portugalia și Croația au emis avertizări cod roșu și cod portocaliu de caniculă, în timp ce în unele regiuni din Grecia există un risc ridicat de incendii. În Portugalia, ca urmare a prognozării caniculei extreme și a riscului mare de incendii forestiere, Guvernul a declarat, preventiv, stare de alertă până în 6 august.
Utilizatori din toată lumea s-au plâns de faptul că primesc e-mail-uri în care sunt șantajați pentru că ar fi vizitat site-uri cu conținut pornografic. Practic, utilizatorul primește un e-mail care are în subiect o parolă a respectivei adrese de mail.
Un nou exercițiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populației are loc miercuri în București și în mai multe județe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) precizând că sirenele nu vor fi pornite în județele care au fost afectate de inundații la sfârșitul săptămânii trecute.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul de introducere a sistemului de alertare a populației prin SMS în cazuri de urgență.
Autoritățile române au folosit sistemul european pentru alertă rapidă în cazul a 13 produse considerate periculoase pentru consumatori în 2017, acțiuni care au condus la interzicerea sau retragerea de pe piață a produselor semnalate, inclusiv la rechemarea unor modele de automobile mărcile Mercedes-Benz, Smart și Hyundai.