Nissan a reușit să depășească cu bine perioada nefastă care a urmat demiterii fostului președinte, Carlos Ghosn, urmată apoi de crizele pandemice și de semiconductori, astfel că încheie anul fiscal 2021 – 2022 cu un profit important, făcând uitate pierderile din ultimii ani.
Eliminarea vacanței de iarnă din luna februarie a avut ca efect scăderea numărului de turiști pe pârtiile de schi cu aproximativ 70% în prima săptămână a acestei luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat remis de Asociația Transportatorilor pe Cablu din România (ATCR) și de Alianța pentru Turism (APT).
Cele trei companii membre ale alianței ce le poartă numele, Renault Nissan și Mitsubishi, au anunțat care sunt direcțiile pe care vor merge în proiectele comune de dezvoltare, în special în segmentul automobilelor electrice. Planurile merg până în 2030, dar sunt prevăzute etape importante pe parcurs.
Criza prelungită a companiei japoneze Nissan, începută imediat după arestarea lui Carlos Ghosn și întreținută timp de aproape trei ani de pandemie și de criza semiconductorilor pare că s-a încheiat, la finalul unei prime etape de restructurare a afacerii. Este al doilea trimestru consecutiv cu rezultate pozitive, pentru Nissan, după doi ani de pierderi.
Suzuki și Daihatsu au anunțat participarea într-un joint venture alături de Toyota pentru dezvoltarea de vehicule electrificate și vehicule autonome, în segmentul comercial și cel al vehiculelor de mici dimensiuni.
Alianța Producătorilor de Film a transmis prim-ministrului Florin Cîțu și ministrului Economiei, Claudiu Năsui, un videoclip în care este expus potențialul cinematografic al României „care doar se surpă în fața ochilor noștri”. Cineaștii atrag atenția Guvernului asupra „dezastrului” creat, tolerat, sprijinit și alimentat „prin lipsa totală de implicare, de înțelegere a contribuției noastre la bunul mers al societății”.
Comisia Europeană a aprobat ajutoare de stat în valoare de 2,9 miliarde de euro pentru industria bateriilor, o decizie care ar urma să ajute UE să reducă importurile și să recupereze din decalajul față de China în acest sector de importanță strategică.
Mitusbishi a revenit asupra deciziei de a se retrage din Europa, potrivit celor mai recente informații neoficiale, care arată că ar pregăti un nou model pentru anul viitor.
Firma britanică de consultanță și audit Ernst & Young (EY), printre cei mai mari furnizori de servicii profesionale din lume, a încheiat o alianță cu UiPath, “unicornul” fondat de românii Daniel Dines și Marius Tîrcă, cu scopul de a susține creșterea gradului de adoptare a tehnologiei de automatizare în cadrul organizațiilor.
Mitsubishi Motors a anunțat că fostul președinte Osamu Masuko a murit în urmă cu câteva zile, însă familia nu a adorit să facă public evenimentul. Masuko demisionase în urmă cu câteva săptămâni din funcție, din motive de sănătate.
Mitsubishi Motors va pleca din Europa, potrivit planului pe termen mediu prezentat de companie odată cu rezultatele primului trimestru din noul an fiscal.
Mitsubishi Motors intenționează să-și reducă prezența în Europa, prin prisma noii strategii a Alianței Renault Nissan Mitsubishi, însă principalul scop este să-și reducă costurile și să-și mărească profitabilitatea la nivel global.
Gigantul britanic din domeniul farmaceutic AstraZeneca a încheiat un acord cu Germania, Franța, Italia și Olanda pentru furnizarea unui potențial vaccin împotriva Covid-19 în Europa, primele livrări fiind așteptate până la finele anului.
Acordul încheiat între VW și Ford, de achiziție a jumătate din acțiunile business-ului ARGO AI, s-a închis în această săptămână, potrivit unui anunț oficial făcut de companie.
Consiliul de supraveghere al Volkswagen AG a aprobat proiectele propuse în baza acordului semnat cu Ford anul trecut. În principal, este vorba despre trei proiecte majore, un pick-up, un vehicul electric și două vehicule comerciale.
Nissan a anunțat oficial că va închide uzina din Barcelona, în cadrul planului său pe patru ani de restructurare a activităților companiei și de creștere a profitabilității până în 2023.
Președintele Renault și șeful Alianței Renault Nissan Mitsubishi, Jean Dominique Senard, a anunțat noul model de business după care va funcționa Alianța în perioada următoare. A fost prezentată din nou schema leader-follower, anunțată anterior. Au fost prezenți în sistem teleconferință și Makoto Uchida, CEO Nissan și Ashwani Gupta, COO al Nissan, cel care vine pe linia de carieră a Alianței, fiind porpus de Renault în boardul japonezilor, precum și Osamu Masuko, CEO Mitsubishi.
Gigantul japonez Mitsubishi Corp., care deține acțiuni la constructorul de automobile Mitsubishi Motors, ar putea deveni acționar al Renault, în cadrul unui scenariu discutat de membrii Alianței Renault Nissan Mitsubishi, potrivit Les Echos.
Nissan vrea să se retragă din fondul de investiții pe care l-a înființat împreună cu Renault și Mitsubishi, în goana după reducerea cheltuielilor și conservarea lichidităților. Informația nu este încă oficială.
Renault-Nissan-Mitsubishi a anunțat că a creat un nou cadru pentru a relansa modelul de business și pentru a întări structura de management.
Renault și Nissan se întâlnesc din nou pentru a debloca proiectele alianței, mai întâi la nivel de manageri. Unul dintre noii șefi ai Renault, Gilles Le Borgne, recrutat de la PSA în această lună, va merge la Tokyo pentru se întâlni cu cel care răspunde de proiectele comune.
Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat pentru un post TV din Franța că noul CEO al Renault Group, care deține și marca Dacia, va fi anunțat “în câteva zile”. Cel mai probabil, acesta va fi Luca de Meo, fost șef al SEAT.
În prima apariție publică după fuga spectaculoasă din Japonia, fostul șef al Alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, susține că a fost victima unui complot la vârful Nissan, iar acuzațiile de fraudă aduse împotriva sa sunt neîntemediate.
Alianța Renault Nissan Mitsubishi are o nouă structură și un nou șef. Hadi Zablit va avea funcția de secretar general și va fi supbordont direct board-ului alanței și celor trei CEO.
Fostul președinte al Renault și Nissan, Carlos Ghosn, a reușit, în sfârșit să vorbească cu propria soție, după șapte luni de la data la care a fost instituită restricția, ca urmare a eliberării pe cauțiune. Nu i-a fost permisă, însă, o întâlnire.