Vicepreședintele pe Agricultură al PNL, senatorul liberal George Scarlat, care controlează două companii agrobusiness cu rulaje anuale cumulate de peste 28 milioane lei în 2020, a inițiat un proiect legislativ prin care vrea să impună salariu minim brut de 3.000 de lei în agricultură și industria alimentară, dar și scutirea de impozit pe venit pentru remunerațiile angajaților din aceste sectoare.
Sri Lanka, aflată în pragul un grave crize economice și monetare, a declarat stare de urgență alimentară, în contextul în care băncile private, rămase fără valută, nu mai pot finanța importurile, relatează AFP.
Insectele au mai făcut un pas spre farfuriile europenilor, după ce miercuri Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a decis că viermele de făină este sigur pentru consumul uman, atât ca atare cât și ca aditiv pudră, transmite Bloomberg.
Peste 80% dintre români aruncă mâncare, fructele, legumele și pâinea sunt alimentele risipite în cea mai mare proporție, iar principalii responsabili de fenomenul risipei alimentare sunt consumatorii și restaurantele, arată rezultatele unui studiu coordonat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.
Peste jumătate din populația Libanului riscă să ducă lipsă de alimente de bază până la sfârșitul anului, din cauza agravării crizei economice în țară și a distrugerii unei mari părți a portului Beirut, avertizează duminică ONU, relatează AFP.
Protestatarii și poliția s-au confruntat luni, într-un cartier din capitala chiliană Santiago, din cauza lipsei alimentelor pe fondul crizei sanitare, relatează BBC.
Guvernul a stabilit valoarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară, aferent anului 2020, la 1 milone lei.
Conducătorii ai trei organizații multilaterale însărcinate cu alimentația, sănătate și comerțul - FAO, OMS și OMC - avertizează cu privire la riscul unei crize alimentare mondiale, în contextul unor perturbări ale piețelor de mărfuri agricole, lipsa forței de muncă pe câmp, protecția deficitară a salariaților din sectorul agroalimentar de noul coronavirus, relatează AFP.
Depistarea pozitivă cu coronavirus a unui angajat la o fabrică din industria alimentară va produce închiderea acelei fabrici, astfel că riscul ca unele unități de producție din industria alimentară să-și oprească activitatea este foarte mare în această perioadă, susține președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară SINDALIMENTA, Dragoș Frumosu.
Problema risipei alimentare are impact negativ în mai multe zone, iar „dacă ne dorim ca generațiile viitoare să aibă o viață durabilă, trebuie să le oferim o educație pe măsură”, a declarat consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, la o conferință specială dedicată temei.
Producătorii din industria alimentară sunt dispuși să ofere peste 1.000 de euro salariu pentru măcelari specializați, dar nici în aceste condiții nu găsesc oameni calificați, a avertizat joi Eugen Capră, directorul general al Carnexpo, cel mai mare târg pentru industria cărnii din sud-estul Europei, care va începe în octombrie la București.
Kraft Heinz, al cincilea mare jucător din industria alimentară, își înlocuiește CEO-ul, Bernardo Hees, cu Miguel Patricio, fost director de marketing la liderul mondial de pe piața berii AB InBev, în contextul în care grupul american încearcă să redea forță brandurilor din portofoliu, care au coborât în topul preferințelor consumatorilor.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat, sâmbătă, că dublul standard este o realitate, nu o ficțiune, iar în țară au intrat produse de calitate îndoielnică, astfel că liderul PSD, Liviu Dragnea, a cerut să se facă mai multe controale, "pentru a pune stăpânire pe aceste fenomene care deja sunt la scara națională". El spune că Ministerul Agriculturii este interesat de hrana populației. "Astăzi, fiecare dintre noi se uită la galantar și dimineața când se trezește se uită în frigider și apoi pleacă la lucru pentru a putea să își desfășoare activitatea zilnică", mai spune el.
România se situează pe poziția a 38-a în clasamentul Global Food Security Index 2018 - GFSI (Indicele Global al Securității Alimentare, ediția 2018), cu un scor total de 68,9 puncte - o îmbunătățire cu un punct față de anul 2017.
Începând cu data de 1 februarie 2019, legea privind diminuarea risipei alimentare va intra în vigoare, iar operatorii economici vor trebui să vândă cu preț redus produsele aflate aproape de expirarea datei durabilității minimale.
O delegație cu 7 firme germane, exportatori și distribuitori din industria alimentară bavareză, vrea să atragă parteneri de afaceri români și să coopereze cu firme românești din domeniul distribuției de produse alimentare și băuturi.
Fermierii care vor angaja cel puțin 2 persoane sub 40 de ani în agricultură, acvacultură sau industria alimentară vor putea beneficia de subvenții între 500 și 1.000 lei pentru angajarea a cel puțin doi tineri sub 40 de ani. Salariații în această situația vor beneficia de scutiri la impozitul pe venit.
Evoluția economică pozitivă din ultimii ani, bazată în principal pe consum, influențează în mod semnificativ modul în care românii investesc în afaceri, astfel că buticurile alimentare, magazinele de cartier și cele din centrele comerciale, alături de service-urile auto, au ajuns să reprezinte cele mai multe afaceri deschise în intervalul 2013-2017.
Hotelurile spaniole apelează la detectivi privați și tribunale pentru a contracara un val de acuzații false de toxiinfecții alimentare din partea unor turiști britanici, care le-au costat milioane de euro, relatează AFP.
O nouă lege de combatere a risipei alimentare (Legea nr. 217/2016) a intrat în vigoare pe 21 mai, dar este inaplicabilă în actuala formă, deoarece prevederile sunt neclare, iar normele de aplicare necesită o analiză mai profundă.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prorogă normele de aplicare a legii risipei alimentare până la sfârșitul anului, perioadă în care un grup de lucru va redacta un proiect de act normativ care să fie aplicabil atât juridic, cât și tehnic, se arată într-un punct de vedere transmis de Ministerul Agriculturii.
Firmele care vor angaja cel puțin 3 persoane sub 35 de ani în agricultură, acvacultură sau industria alimentară vor fi scutite de la plata tuturor obligațiilor către stat ce decurg din acordarea drepturilor salariale, iar de aceleași scutiri vor beneficia și tinerii angajații. Un grup interministerial va elabora în perioada următoare modificările necesare la Codul Fiscal și la alte legi în acest scop.
Vânzările Agricola Bacău la carnea de pasăre au crescut cu 6%, iar cele de salamuri crud-uscate cu 18% în 2016. Cifra totală de afaceri, înregistrată de Agricola în 2016, este de 677,015 milioane lei, cu 3% mai mare față de anul precedent.
Risipa alimentară s-a dublat la nivel european și își continuă creșterea, pentru România datele ministerului Agriculturii indicând aproximativ 5 milioane de tone de deșeuri alimentare generate anual, cea mai mare parte de către consumatori. Un sfert din cantitatea de deșeuri alimentare este mâncare gătită, 22% fructe, 21% legume, 20% pâine/produse de panificație, 11% lapte și produse lactate, 1% produse din carne și 1% alte alimente, conform unui studiu realizat de EPC Consultanță de Mediu pentru Asociația MaiMultVerde.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri legea privind reducerea ripisei alimentare, care prevede vânzarea la preț redus sau donarea unor produse aflate la limita datei de expirare pentru consum și impune sancțiuni de până la 10.000 de lei pentru agenții economici care încalcă prevederile acestui act normativ.