Lovit de costurile de energie și cu hale închise, Alro nu profită de costurile medii record ale aluminiului pe plan internațional.
Statele Unite au încheiat un acord cu Regatul Unit în vederea unei renunțări la taxe vamale punitive impuse oțelului și aluminiului britanice în 2018 de către fostul președinte republican Donald Trump și la represalii britanice vizând produse americane, relatează AFP.
Australia a interzis vânzarea de alumină și minereuri de aluminiu către Rusia, ca răspuns la ceea ce a descris drept "agresiune necruțătoare și ilegală" împotriva Ucrainei, relatează The Guardian.
În contextul sancțiunilor aplicate împotriva Federației Ruse și al valului de confiscări de active ale cetățenilor ruși, 3 membri din partea acționarului majoritar al Alro își dau demisia din Consiliul de Administrație al combinatului de aluminiu. Compania s-a prezentat totdeauna ca fiind una românească.
Prețurile materiilor prime sunt pe cale să înregistreze cea mai mare creștere săptămânală de pe vremea când Nikita Hrușciov se afla la Kremlin.
Alro închide ciclul în care a beneficiat de energie ieftină raportând pentru anul trecut un profit net de aproape 8 ori mai mic.
Prețul aluminiului a urcat la cel mai mare nivel din istorie după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi o operațiune militară în Ucraina.
Prețul aluminiului a atins un vârf din 2008 încoace și se apropia de recordul său, din cauza impunerii unei carantine în orașul Baise, în China, care afectează aprovizionarea, după o creștere de mai multe luni din cauza unor constrângeri ale producției, relatează AFP.
Combinatul de aluminiu Alro Slatina caută soluții pentru asigurarea necesarului de energie, astfel încât să revină la volumele de dinaintea tăierii producției.
Patru fabrici de componente din aluminiu din România care produc pentru giganți aerospațiali multinaționali precum Airbus, Boeing sau Bombardier, cu rulaj cumulat de peste 600 milioane lei și aproape 2.200 de salariați în 2020, controlate de grupul elvețian Montana Tech Components AG, au probleme cu furnizorul de energie electrică, care le-a trimis, la jumătatea lunii trecute, notificări de reziliere a contractelor de furnizare începând cu 1 ianuarie 2022, ca urmare a refuzului lor de a accepta o majorare de 4 ori a prețului electricității livrate.
Un combinat de aluminiu din Slovacia își va reduce producția, până la aproximativ 60% din capacitate, ca răspuns la creșterea costurilor cu energia electrică, a anunțat joi compania norvegiană care deține acest combinat, transmite Reuters.
Uniunea Europeană va impune tarife vamale suplimentare la importurile de folii de aluminiu provenite din China, după ce o investigație a Comisiei Europene a arătat că producătorii au beneficiat de subvenții excesive și incorecte, transmite Reuters.
Statele Unite vor amâna acordul de eliminare a tarifelor la oțelul și aluminiul din Regatul Unit, din cauza preocupărilor legate de regulile comerciale post-Brexit care afectează Irlanda de Nord, a informat publicația Financial Times. Un oficial al administrației americane a negat însă, în condiții de anonimat și fără să ofere detalii, că decizia ar avea legătură cu Irlanda de Nord, potrivit Reuters.
Statele Unite și Uniunea Europeană au încheiat o dispută privind tarifele la oțel și aluminiu și au declarat că vor lucra la un acord global pentru a combate producția ”murdară” și supracapacitatea din industrie, transmite Reuters.
Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns la un acord pentru ridicarea tarifelor suplimentare la importurile de oțel și aluminiu, conflict care a afectat relațiile comerciale dintre Washington și Bruxelles de la impunerea acestor taxe vamale de către administrația Trump, transmite AFP.
Sectoarele transportului global, ambalării și construcțiilor vor trebui să se pregătească de o penurie a aluminiului, pe măsură ce industria metalelor din China, care consumă multă energie, cedează sub presiunea crizei energetice, potrivit South China Morning Post. Pe lângă reducerea producției de magneziu, un alt metal consumator de energie – aluminiul, a suferit o scădere de 2,3 milioane de tone de la începutul crizei energetice (din septembrie).
Grupul Alro raportează pentru primele 6 luni ale anului un câștig pretaxare EBITDA de 144,36 milioane lei, la o treime față de nivelul de 430,26 milioane lei de la S1 2020. Deși și-a sporit livrările cantitative pe toate categoriile principale de produse cu excepția bauxitei și a beneficiat de o creștere a prețului internațional al aluiminiului primar, societatea nu a reușit să surmonteze ceea ce caracterizează drept „anomalii” din piața de energie, unde prețurile au explodat urmare a introducerii politicilor de decarbonizare europene.
Producătorul german de echipamente pentru alpinism Skylotec, printre principalii furnizori de sisteme de siguranță la înălțime, a achiziționat compania italiană Aludesign (Climbing Technology), cel mai mare producător de carabiniere din Europa, cu fabrică și în România, la Deva.
Polițiștii de frontieră de la Giurgiu, împreună cu angajați ai Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale făcute în două camioane, cantitatea de 34.620 de kilograme deșeuri din aluminiu și hârtie, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale. Deșeurile erau aduse din Bulgaria, pentru o firmă din județul Olt.
Oficialii de la Bruxelles și Washington au anunțat luni într-un comunicat comun lansarea discuțiilor "pentru pentru a rezolva problema supra-capacităților mondiale de producție de oțel și aluminiu", ceea ce ar permite în timp ridicarea tarifelor vamale suplimentare pe care cele două părți și le aplică reciproc de trei ani, informează Reuters.
Departamentul american al Comerțului a anunțat decizia finală privind tarifele vamale impuse la importurile de tablă din aluminiu din 18 țări investigate, inclusiv România, transmite Reuters.
Cu acces la schema de susținere a consumului energetic și beneficiind de întoarcerea prețului aluminiului primar peste reperul de 2.000 de dolari/tonă în a 2-a jumătate a anului trecut, grupul Alro a revenit pe profit.
Constructorul auto BMW a semnat un contract de achiziție de aluminiu necesar fabricării automobilelor cu Emirates Global Aluminium, care folosește pentru producție energia solară.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la Alro Slatina a aprobat un contract de credit care prelungește o facilitate de credit ce a înlesnit investițiile tehnologice din ultimii 5 ani.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la Alro Slatina a aprobat un contract de credit care prelungește o facilitate de credit care a înlesnit investițiile tehnologice din ultimii 5 ani. Eximbank ar urma să fie noul creditor coordonator pentru Alro.