ANAF a pregătit proiectul de ordin prin care stabilește procedura de aplicare a acordării eșalonării la plată în forma simplificată, pe 12 luni. Mecanismul eșalonării simplificate a fost introdus de guvern pentru a facilita achitarea obligațiilor fiscale în cazul firmelor care au amânat plata de taxe și impozite fără dobânzi și penalități, în baza facilității introduse de autorități în martie și extinsă recent până la 25 decembrie. După obținerea eșalonării, ratele la eșalonare vor fi scadente pe data de 15 a fiecărei luni și nu vor putea avea în primele șase luni o valoare lunară mai mică de 5% din totalul obligațiilor eșalonate, plus dobândă. Restul sumei se va împărți în mod egal la numărul de luni rămase.
Microîntreprinderile vor fi exceptate de la obligația depunerii unor raportări semestriale/intermediare, urmând ca în cazul acestora Ministerul Finanțelor să mai poată stabili astfel de obligații declarative doar în cazurile în care vor fi prevăzute de lege, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis. Un număr foarte mare de firme ar urma să scape, astfel, de depunerea situațiilor semestriale, despre care contabilii afirmă că nu au utilitate pentru autorități și reprezintă, în fapt, doar o povară birocratică.
Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că numărul documentelor electronice emise prin intermediul Spațiului Privat Virtual s-a dublat, în anul 2020, față de media înregistrată în ultimii ani. Astfel, de la începutul anului au fost emise șapte milioane de documente.
Ulterior publicării materialului de mai jos, s-a publicat și Ordonanța de Urgență 181/2020 (Monitorul Oficial nr. 988/26.10.2020) care prevede o modificare importantă, suplimentară față de proiectul publicat anterior: prelungirea pauzei ANAF cu încă 2 luni, până la 25.12.2020.
Ordonanța Guvernului care extinde până la 25 decembrie perioada în care nu începe executarea silită și nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență, a apărut în Monitorul Oficial în această seară. Această facilitate era valabilă până la 25 octombrie potrivit legislației anterioare (26 octombrie, având în vedere că 25 octombrie a fost duminică).
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o nouă amânare, până pe 25 decembrie, a executărilor silite pentru restanțe fiscale, a căror suspendare expira pe 25 octombrie, pentru a permite contribuabililor să ceară eșalonări. Nu a publicat, însă, imediat și în Monitorul Oficial decizia pentru ca aceasta să poată intra în vigoare, așa că băncile au au început să reactiveze automat toate popririle în ziua în care suspendarea acestora expira. Abia după ce departamentele juridice vor vedea noile prevederi publicate oficial, nu doar în comunicate de presă sau declarații de ministru, deblocarea conturilor va putea fi procesată în sistemele băncilor.
ANAF a lansat astăzi noul site al agenției, la care Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF) lucrează de mai multe luni. Site-ul anterior al ANAF era depășit din toate punctele de vedere, după ce a fost implementat în urmă cu mai mulți ani tot cu fonduri UE, iar autoritățile au avut obligația de a-l păstra neschimbat pentru o anumită perioadă.
Guvernul a extins până la 25 decembrie perioada în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență. Această facilitate expira la 25 octombrie. De asemenea, Guvernul a aprobat, tot în ședința de joi, aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.
Ca și cum nu ar fi fost suficient că are datorii restante de circa 400 milioane lei față de furnizorul de agent termic Electrocentrale București (ELCEN), în principal din cauza neachitării de către Primăria Capitalei a subvenției pentru prețul sub costuri facturat populației, și că se va confrunta la iarnă cu mai multe avarii "decât poate să suporte", după cum a declarat chiar noul primar ales Nicușor Dan, Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, joacă acum și într-o piesă de teatru fiscal și birocratic absurd.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la vânzare mai multe autoturisme în perioada următoare prin intermediul sediilor regionale din Brașov, București și Craiova.
Mecanismul simplificat de eșalonare la plată, pe 12 luni, fără garanții, va fi disponibil persoanelor fizice doar pentru sume începând de la 500 de lei, iar în cazul celor juridice începând de la 5.000 de lei,prevede un proiect de ordonanță publicat de Ministerul Finanțelor. De asemenea, solicitanții trebuie să mai îndeplinească o serie de condiții, cum ar fi să depună cererea de eșalonare până la data de 15 decembrie 2020, să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență, să nu se afle în procedura insolvenței, să nu se afle în dizolvare, să aibă depuse toate declarațiile fiscale. Foarte important, proiectul de ordonanță prevede o portiță pentru cei care aveau la data intrării în starea de urgență datorii. Astfel, dacă achită acele datorii până la depunerea cererii, când ANAF eliberează un certificat de atestare fiscală, vor putea beneficia de noul mecanism de eșalonare.
Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordin de ministru pentru a aduce unele modificări tehnice procedurii de poprire electronică a conturilor, mecanism care va permite ca operațiunea să se desfășoare rapid și cu cât mai puține inconveniente pentru datornic. Popririle și executările sunt suspendate de Guvern până la 25 octombrie, așa că mecanismul va deveni operațional de pe 26 octombrie. Modificările pregătite acum mecanismului de poprire electronică vizează comunicarea deciziilor către instituțiile bancare și precizarea că asupra debitorilor aflați în procedura insolvenței nu începe executarea silită.
O postare a unui contribuabil care s-a înregistrat în Spațiul Privat Virtual (SPV) prin identificare vizuală online, un serviciu lansat de ANAF pe 11 august, a stârnit un interes deosebit în rândul utilizatorilor din România ai platformei Reddit. Postarea a primit peste 1.200 de aprecieri, 98% din reacții fiind pozitive, ca și 122 de comentarii. Cei mai mulți utilizatori sunt surprinși, neîncrezători, ironici sau își descriu propriile experiențe cu ore petrecute la ghișeu pentru același lucru. Câteva dintre comentarii: "Când normalul e anormal", "Doamna amabilă... mai puțin de un minut... Sigur vorbesti de ANAF???", "Nu, e clar. Vine sfârșitul lumii", "Dacă fac și un redesign la pagina web anaf.ro atunci trebuie să ne facem griji". Deși nu cu scopul de a cauza îngrijorare în rândul populației, ANAF lucrează la un site nou, după cum a scris Profit.ro la începutul lunii iunie.
Parlamentul a adoptat astăzi, prin votul final al Camerei Deputaților, un proiect de lege care ia Ministerului Finanțelor dreptul de a cere raportări semestriale firmelor care în anul fiscal anterior au avut o cifră de afaceri de până la 1 milion de euro. Astfel, firmele care nu au depășit plafonul de 1 milion de euro vor fi exceptate de la obligația depunerii unor raportări semestriale/intermediare, urmând ca în cazul acestora Ministerul Finanțelor să mai poată stabili astfel de obligații declarative doar dacă vor fi prevăzute de lege. Proiectul, inițiat de mai mulți parlamentari USR și susținut și de PSD, a fost adoptat în septembrie de Senat, iar acum și de Camera Deputaților.
Ministerul Finanțelor ar putea rămâne în scurt timp fără dreptul de a cere raportări semestriale firmelor care în anul fiscal anterior au avut o cifră de afaceri de până la 1 milion de euro. Comisia de buget finanțe din Camera Deputaților a avizat doar cu o modificare tehnică proiectul de lege, adoptat anterior de Senat, care prevede că firmele care nu au depășit plafonul de 1 milion de euro vor fi exceptate de la obligația depunerii unor raportări semestriale/intermediare, urmând ca în cazul acestora Ministerul Finanțelor să mai poată stabili astfel de obligații declarative doar în cazurile în care vor fi prevăzute de lege. Proiectul, inițiat de mai mulți parlamentari USR și susținut și de PSD, a fost adoptat în septembrie de Senat și se află acum pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală Antifraudă Fiscală, a declanșat operațiunea “Mercur”, cea mai amplă acțiune de verificare a veniturilor nedeclarate obținute din comerțul electronic nefiscalizat, urmare a extinderii acestui tip de acte de comerț și a numărului foarte mare de sesizări primite, în special pentru nereguli privind imposibilitatea de a beneficia de garanție în lipsa documentelor fiscale.
ANAF a întocmit un material informativ privind tratamentul fiscal al TVA în cazul importurilor de bunuri în România. Materialul informativ, pe care îl redăm mai jos, are scopul de a ajuta antreprenorii, consultanții fiscali și contabilii.
Totalul obligațiilor fiscale amânate la plată de către firme, fără dobânzi și penalități, în baza facilităților acordate de Guvern în luna martie, a crescut și în septembrie și a ajuns la 16,15 miliarde lei, potrivit datelor prezentate astăzi de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Începând din martie, soldul sumelor declarate la ANAF dar neachitate a scăzut într-o singură lună, în iunie, când Guvernul a decis chiar pe data de 25 iunie, când facilitatea fiscală expira, să o extindă. Ministerul Finanțelor a anunțat că facilitatea nu va fi prelungită și după data de 25 octombrie, însă firmele vor avea disponibil un nou mecanism de eșalonare la plată, pe 12 luni, fără garanții și cu rate variabile. Noul mecanism de eșalonare, aflat încă în pregătire la Ministerul Finanțelor, va fi disponibil doar firmelor care nu înregistrau datorii la ANAF înainte de intrarea în starea de urgență (16 martie).
Firmele care au obligații fiscale neachitate ulterior declarării stării de urgență (COVID-19) vor putea solicita eșalonarea plății acestor sume pe o perioadă de până 12 luni, fără garanții și cu un calendar de rambursare propriu. Ministerului Finantelor a elaborat un proiect de ordonanță de urgență prin care se reglementează eșalonarea la plată, în forma simplificată, a obligațiilor bugetare neachitate în urma crizei COVID-19.
Ministerul Finanțelor, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, actualizează modelul și conținutul Declarației 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor. Actualizarea formularului este necesară în contextul situației epidemiologice, ca urmare a adoptării mai multor acte normative, precum cele referitoare la acordarea de zile libere pentru părinți și la măsurile de sprijin destinate salariaților și angajatorilor.
Ministerul Finanțelor lucrează la un mecanism de eșalonare la plată în formă simplificată, pe perioadă de 12 luni, dedicat firmelor care au amânat obligații fiscale în baza facilității acordate de guvern în luna martie și care expiră la 25 octombrie, a declarat astăzi, în ședință de Guvern, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Mecanismul ar urma să fie disponibil doar firmelor care nu aveau restanțe la ANAF înainte de intrarea în starea de urgență, a explicat acesta. Separat, într-o postare pe Facebook, Cîțu a menționat că noul tip de eșalonare nu va presupune constituirea de garanții de către firme. Guvernul a prezentat la începutul lunii iulie un mecanism de eșalonare pe 12 luni cu o serie de facilități suplimentare, în principal fără constituirea de garanții și cu rate variabile în funcție de lichiditățile de care firmele dispun. La acest moment, proiectul aflat în lucru la Ministerul Finanțelor nu a fost definitivat și nu este clar dacă vor fi păstrate integral facilitățile mecanismului prezentat în iulie.
Guvernul nu va extinde și după termenul actual de 25 octombrie facilitatea introdusă în martie, prin care firmele pot amâna, fără dobânzi și penalități, obligațiile fiscale către ANAF, a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Totalul obligațiilor fiscale amânate la plată de către firme în baza facilităților acordate de Guvern în luna martie a urcat la 14,4 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date disponibile. Începând din martie, soldul sumelor declarate la ANAF dar neachitate a scăzut într-o singură lună, în iunie, când Guvernul a decis chiar pe data de 25 iunie, când facilitatea fiscală expira, să o extindă. Unele firme au decis să nu își asume riscuri și să nu aștepte până în ultima zi, astfel că au plătit atunci, iar soldul amânărilor a coborât cu 1,5 miliarde lei, de la 11,7 miliarde lei în luna mai, la 10,2 miliarde lei.
Totalul obligațiilor fiscale amânate la plată de către firme, fără dobânzi și penalități, în baza facilităților acordate de Guvern în luna martie, a urcat la 14,4 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date disponibile. Începând din martie, soldul sumelor declarate la ANAF dar neachitate a scăzut într-o singură lună, în iunie, când Guvernul a decis chiar pe data de 25 iunie, când facilitatea fiscală expira, să o extindă. Unele firme au decis să nu își asume riscuri și să nu aștepte până în ultima zi, astfel că au plătit, iar soldul amânărilor a coborât cu 1,5 miliarde lei, de la 11,7 miliarde lei în luna mai, la 10,2 miliarde lei. Cel mai recent mesaj al Ministerului Finanțelor este că derulează simulări legat de termenul de 25 octombrie.
Ministerul Finanțelor dezvoltă se pregătește să dezvolte anul următor aplicații de mobil pentru SPV și urmează să extindă accesul la arhiva online, cele două proiecte beneficiind de co-finanțare europeană de 9 milioane euro. Profit.ro a scris anul trecut despre planurile autorităților de a accesa fonduri UE pentru modernizarea SPV, cu intenția de a permite dezvoltarea de aplicații mobile.
Guvernul vrea să sprijine dezvoltarea pieței de capital prin mai multe măsuri, inclusiv prin "stimularea participării persoanelor fizice la piața de capital prin simplificarea procedurilor fiscale pentru investitorii de retail", a declarat premierul Ludovic Orban. Acesta nu a dat detalii, însă anunțul său va însemna, cel mai probabil, că persoanele care investesc pe piața de capital vor scăpa, potrivit informațiilor Profit.ro, de obligația de a depune Declarația Unică, pe care trebuie să o completeze anual și să o transmită către ANAF. Reprezentanții pieței de capital au cerut anterior Guvernului, exact în sensul acesta, să se revină la reținerea la sursă a impozitelor, care să fie realizată de broker pentru investițiile directe și de administratorul fondului pentru investițiile în fonduri deschise.