ANAF lucrează acum cu circa 30% din angajați în birouri și cu restul de acasă, conform celui mai recent ordin al președintelui ANAF, motivul fiind numărul de infectări cu noul coronavirus în rândul personalului. În starea de urgență ANAF a redus la 15% personalul prezent în birouri și la ghișee, dar după trecerea la starea de alertă a încercat o revenire, întâi la 30% și apoi la 50% la birou. Numărul semnificativ de infectări în rândul angajaților a determinat, însă, conducerea agenției să revină la limita de 30% prezență la serviciu. ANAF încearcă să asigure materiale de protecție personalului, de exemplu o licitație acum pentru peste 1 milion de măști chirurgicale de unică folosință, în contextul în care reprezentanții angajaților afirmă că acestea nu sunt suficiente, iar oamenii trebuie să-și asigure și din surse proprii măști și dezinfectanți.
ANAF a întocmit un material informativ privind regimul fiscal al veniturilor obținute de zilieri, materialul fiind actualizat cu informații potrivit actelor normative introduse recent, în iulie și august, în ce privește Registrul electronic de evidență a zilierilor, precum și facilitățile pentru activitățile desfășurate de zilieri afectate de întreruperea sau restrângerea activității ca urmare a efectelor epidemiei de coronavirus.
Ministerul Finanțelor pregătește achiziția unui lot de până la 3.700 de laptopuri, contract cu o valoare de peste 11 milioane de lei, pentru a permite angajaților din minister și ANAF să acceseze de acasă, în condiții de siguranță, sistemul informatic al Finanțelor. Regimul de telemuncă a fost adoptat în ANAF și Ministerul Finanțelor încă de la debutul pandemiei, însă implementarea acestuia a fost limitată și de lipsa echipamentelor tehnice sigure, laptopuri și tablete, care puteau fi puse la dispoziția angajaților.
Ministerul Finanțelor, condus acum de Florin Cîțu, susține un proiect de lege inițiat în Parlament de fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici, care prevede separarea Vămii de ANAF și înființarea ei ca structură în subordinea Ministerului Finanțelor, cu numele de Autoritatea Vamală Română. Proiectul, deși apreciat de specialiști din Vamă, a avut constant o altă miză pentru politicieni, întrucât cine este la putere la momentul reorganizării Vămii ca nouă structură, își va pune oamenii în funcții, în principal în posturile de conducere.
Compania Națională Poșta Română (CNPR) a solicitat Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) eliberarea de sub sechestru a mai multor imobile, după ce a finalizat plata tuturor obligațiilor fiscale în valoare de aproape 135 milioane de lei.
Ministerul Finanțelor derulează simulări referitoare la data de 25 octombrie, la care expiră posibilitatea firmelor de a amâna fără dobânzi și penalități obligațiile fiscale din starea de urgență/starea de alertă, însă o decizie nu a fost luată, a declarat astăzi ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Potrivit informațiilor Profit.ro, analiza Finanțelor înclină spre menținerea termenului de 25 octombrie, dar cu o abordare mai "prietenoasă" din partea ANAF, care ar trebui să sprijine firmele să se conformeze, de exemplu prin restructurarea și eșalonarea obligațiilor fiscale, și să nu treacă imediat la executarea acestora.
ANAF a întocmit un material informativ privind tratamentul contabil și tratamentul fiscal pentru sumele decontate angajatorilor în cazul în care aceștia trebuie să acorde zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care sunt acordate, în anumite condiții, zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în cazul în care școlile vor fi închise din cauza epidemiei de coronavirus.
CEC Bank a anunțat schimbări în Consiliul de Administrație aprobate vineri de Adunarea Generală a Acționarilor, astfel că șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, a fost numită președintele Consiliului de Administrație al CEC Bank în locul lui Valentin Mavrodin, care a fost revocat.
Președintele ANAF, Mirela Călugăreanu, urmează să exercite calitatea de președinte al consiliului de administrație al CEC Bank, potrivit unei propuneri pe care ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, o va introduce mâine în ședința de guvern. ANAF se află în subordinea Ministerului Finanțelor, minister care reprezintă statul în acționariatul CEC Bank, instituție de credit controlată de stat. Călugăreanu este membru în CA al CEC Bank din decembrie 2017. Călugăreanu ar urma să-l înlocuiască în funcția de președinte al CA pe fostul secretar de stat din Ministerul Finanțelor Tiberiu Mavrodin. Mavrodin a fost schimbat de Cîțu și nu este agreat de acesta.
Poșta Română a anunțat că și-a achitat toate datoriile istorice către ANAF, după ce pe 20 august a virat suma de aproape 135 milioane de lei.
ANAF a întocmit un material informativ despre întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2020.Ordinul ministrului Finanțelor, care stabilește anul acesta data de 30 septembrie ca termen limită pentru depunerea raportărilor semestriale, a fost publicat în Monitorul Oficial la 30 iulie.
Persoanele și reprezentanții firmelor se pot programa online pentru întâlniri cu inspectorii fiscali. ANAF au implementat un nou serviciu electronic, Programarea online, prin intermediul căruia contribuabilii se pot programa online pentru întâlnirea cu un inspector fiscal de la o structură ANAF precum declarații fiscale, evidență pe plătitor, avize și autorizații (case de marcat), executare silită persoane, cazier fiscal, asistență contribuabili, evitarea dublei impuneri.
Titularul unui cont SPV, serviciul online pentru persoane fizice și firme al ANAF, poate plăti în numele oricărei alte persoane fizice impozite sau contribuții evidențiate în Declarația Unică, a anunțat ANAF. Facilitatea a fost introdusă acum și vizează doar sumele pe care persoanele fizice le au de plată în urma depunerii Declarației Unice.
Producătorul local de medicamente Zentiva România a realizat un profit net de 41,9 milioane de lei în primul semestru din acest an, în creștere cu 95% față de perioada similară din 2019.
Un grup de 19 companii de transport rutier de mărfuri, în special transport containerizat, a transmis Direcției Generale a Vămilor (DGV), parte a ANAF, o adresă, obținută de Profit.ro, prin care contestă decizia DGV de la începutul lunii de a opri activitatea de vamă în port. Restricția, deși cu scop declarat de "fluidizare", a avut drept consecință imediată creșterea timpului pentru un transport de marfă către orice destinație din țară de la maxim 2 zile la 4-5 zile. În plus, transportatorii sunt nemulțumiți că trebuie să suporte costurile plimbării containerelor importate prin Constanța până la alte birouri vamale din țară. Profit.ro a scris recent că DGV a luat decizia de a opri operațiunile de vămuire la birourile vamale de frontieră din Constanța, în principal cel din port, și de a direcționa aceste operațiuni la birourile vamale din interiorul țării, motivul invocat fiind că acestea din urmă nu prea au activitate, în timp ce structura din port este încărcată, iar timpii de așteptare sunt mari. Cifrele pe anul trecut arată clar, însă, că firmele, chiar dacă au mult de așteptat, au ales ca pentru două treimi dintre containerele aduse prin Constanța să facă vama în port, în timp ce pentru cele cu destinație București-Ilfov, procentajul urcă la 75%. Conducerea Vămii, în loc să suplimenteze personalul și programul la vama din Constanța, a ales să direcționeze containerele de marfă către vămile de interior, care au o activitate mult mai redusă.
Firmele considerate că au mărit semnificativ prețurile în perioada crizei sanitare (starea de urgență și starea de alertă) la produse, printre care materiale sanitare, alimente sau produse de igienă, sunt deja monitorizate și verificate de ANAF, scopul fiind acela de a evalua dacă obligațiile fiscale au fost respectate pe lanțul de tranzacționare, relevă un document analizat de Profit.ro. Verificări sunt derulate anul acesta, dar vor fi declanșate și anul următor De creșterea puternică a unor prețuri în ultimele luni au încercat să profite și firme cu un comportament fiscal neadecvat. În controale este implicată și Antifrauda.
ANAF a întocmit un material informativ referitor la măsurile de sprijin destinate angajatorilor, salariaților, profesioniștilor, PFA, II, IF și zilierilor, adoptate recent de Guvern în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS CoV-2.
ANAF analizează situația celor care amână, pe perioada stării de urgență/stării de alertă, plata obligațiilor fiscale și se pregătește ca după data la care expiră facilitățile fiscale acordate de autorități, 25 octombrie, să treacă la recuperarea sumelor la buget, inclusiv prin atragerea răspunderii solidare a persoanelor care sunt răspunzătoare pentru neplată, potrivit unui document analizat de Profit.ro. Până la finele lunii iunie, firmele au declarat, dar fără să și achite, obligații de plată în cuantum de 10,3 miliarde de lei în baza facilității acordate de Guvern în martie. Guvernul a decis în martie, în contextul crizei economice cauzate de combaterea epidemiei de coronavirus, ca firmele să poată amâna plata obligațiilor fiscale fără riscul de executări/popriri din partea ANAF și fără să acumuleze dobânzi și penalități.
Firmele care înregistrează capitaluri proprii pozitive și cele care își majorează capitalurile proprii vor beneficia de reduceri la plata impozitului de profit, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate vineri seară de Guvern. Măsura se aplică plătitorilor de impozit pe profit, microîntreprinderilor și plătitorilor de impozit specific. Pentru îndeplinirea mai multor condiții privind capitalurile, procentajele se cumulează, astfel că se poate ajunge la o reducere mai consistentă. Pentru a putea acorda aceste reduceri, termenul limită pentru declararea/plata impozitului pe profit este amânat pentru 25 iunie.
Înalta Curtea de Casație și Justiție a respins, definitiv, acțiunea Băncii Transilvania împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscală care obligase banca să plătească impozit pentru câștigul de 1,65 de miliarde de lei din achiziția Volksbank.
ANAF consideră că va recupera anul acesta de la firme 7 miliarde de lei din obligațiile fiscale amânate de firme la plată pe baza facilităților fiscale ce permit contribuabililor să amâne achitarea acestor datorii fără riscul de executări/popriri din partea ANAF și fără să acumuleze dobânzi și penalități. La finele lunii iunie, firmele declaraseră fără să și achite obligații de plată în cuantum de 10,3 miliarde de lei. Beneficiare sunt, în principal, firmele mai mici, care au dificultăți legate de lichidități și acces mai greu la finanțare.
Firmele care înregistrează capitaluri proprii pozitive și cele care își majorează capitalurile proprii vor beneficia de reduceri la plata impozitului de profit, potrivit unui proiect postat pe site-ul Ministerului Finanțelor. Măsura se aplică plătitorilor de impozit pe profit, microîntreprinderilor și plătitorilor de impozit specific. Pentru îndeplinirea mai multor condiții privind capitalurile, procentajele se cumulează, astfel că se poate ajunge la o reducere mai consistentă.
Firmele vor trebui să declare în formularul fiscal D394, în mod separat, tranzacțiile cu părți afiliate, prevede un proiect de ordin pregătiti de ANAF. Profit.ro a scris încă de la începutul anului că ANAF pregătește această modificare, întârziată, însă, cel mai probabil, de pandemia de coronavirus. Obligația de a raporta tranzacțiile cu afiliații în D394 ar pune o sarcină suplimentară de conformare pe mediul de afaceri și ar crea probleme contabililor care trebuie să transmită lunar D394 către ANAF.
Conducerea Direcției Generale a Vămilor (DGV), parte a ANAF, a decis oprirea operațiunilor de vămuire la birourile vamale de frontieră din Constanța, în principal cel din port, și direcționarea acestor operațiuni la birourile vamale din interiorul țării, motivul invocat fiind că acestea din urmă nu prea au activitate, în timp ce structura din port este încărcată, iar timpii de așteptare sunt mari. Din cele 121.000 de containere care au intrat anul trecut prin portul Constanța cu destinație firme din România, pentru 81.600 firmele au ales, în contextul în care legislația UE le acordă dreptul să decidă unde fac vamă, derularea operațiunilor la punctul de intrare, în portul Constanța. După cum relevă documentul cu dispoziția internă, obținut de Profit.ro, miza este, în fapt, mutarea la structura din București a operațiunilor de vămuire pentru peste 43.000 de containere.
ANAF vinde în perioada aceasta câteva zeci de mașini intrate în proprietatea privată a statului, de multe ori în urma confiscării în vamă pentru fapte cum ar fi traficul de țigări. Mai jos, este o listă cu câteva astfel de autovehicule disponibile pentru achiziție.