Directorul general al ANPC Paul Anghel afirmă, în urma controlului făcut la Reiffeisen Bank cu privire la acordarea creditelor în franci elvețieni, că acesta este un moment "delicat" și foarte important, în care toate băncile ar trebui să decidă să-și modifice abordarea și să-și revizuiască atitudinea în raport cu clienții, iar BNR și Asociația Română a Băncilor ar trebui să-și asume atât situațiile create de practicile comerciale incorecte, cât și înlăturarea lor, într-un efort comun cu ANPC și cu asociațiile de consumatori.
Potrivit directorului executiv al Uniunii Editorilor din România, Polixeniu Anghel, legea manualului unic va Închide piața de manuale și va elimina competiția.
Niciunul dintre cei 3 candidați la șefia executivă a Bursei – Ludwik Sobolewski, Paul Prodan și Andre Cappon – nu va ocupa poziția. Consiliul de Administrație a respins inclusiv candidatura polonezului care a condus BVB în ultimii 4 ani, imaginea fiind că acesta s-a prezentat slab și nu a putut formula asigurări că are o soluție la scindarea din CA. Paul Prodan de la BT Capital Partners s-a retras, iar Andre Cappon nu a fost luat nicicând în calcul. Procedurile vor fi reluate, iar consensul pare acela că nou director general trebuie să fie cineva care să cunoască bine realitățile pieței de capital românești.
Ministerul Finanțelor a finalizat procedura pentru sistemul TVA defalcat, care va fi publicată azi, a anunțat Daniel Florin Anghel, vicepreședinte al ANAF, responsabil de zona de colectare. Oficialul Fiscului susține că instituția s-a pregătit foarte bine pentru implementarea noului sistem și că nu va întâmpina probleme. Totodată, pentru cererile adresate de firmele care vor să recupereze bani din contul de TVA, ANAF va emite deciziile în termenul de 3 zile, promite oficialul.
Adunarea Generală a Acționarilor de la BVB a respins astăzi o propunere a unui grup de acționari, reprezentând brokeri pe segmentul de retail, de a nu fi acceptată schema de comisionare și tarifare aprobată la AGA de bilanț. Astfel, va rămâne și taxa minimă de 0,95 lei/acțiiune pe ordinul executat, despre care Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor, spunea că omoară retailul.
Blocajul instituțional de la Bursa de Valori București s-ar putea prelungi și după Adunarea Generală a Acționarilor din această săptămână. Sunt necunoscute despre cât de repede va veni avizul ASF pentru noul membru al Consiliului de Administrație și când acesta va fi completat. Nu este exclus ca directorul general să fie desemnat abia în decembrie sau chiar la începutul anului viitor. Fostul CEO Ludwik Sobolewski este în cărți, dar în momentul de față de nu este în contact cu operatorul de piață.
Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București a decis inițierea unui proces de intern de selecție pentru un director general ce va fi desfășurat în perioada următoare.
Asociația Brokerilor și o serie de case de brokeraj controlând 7,09% din acțiunile Bursei de Valori București cer introducerea pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor un punct care vizează anularea deciziei din AGOA de bilanț privind noua schemă de tarifare. Aceasta introduce un tarif minim pe ordinul executat și a fost încă de atunci contestată de o serie de brokeri. „Omorâți tot retailul”, avertiza unul dintre ei.
În Consiliul de Administrație ar fi conturată o majoritate care să-l mențină și pentru următorii 4 ani la șefia executivă a BVB pe polonezul Ludwik Sobolewski.
Radu Hanga, director executiv Strategie-Coordonare Grup la Banca Transilvania, a fost desemnat membru provizoriu în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București, după ce, la jumătatea lunii iunie, Cristian Micu, ce fusese ales pe această poziție, a încetat din viață. BERD, acționar al BVB, a solicitat societății convocarea AGA pentru alegerea unui nou membru.
Bursa de Valori București a informat astăzi piața că a primit din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, acționar al operatorului de piață, o solicitare pentru convocarea AGOA în vederea completării Consiliului de Administrație în urma decesului lui Cristian Micu.
Activitatea băncilor pentru locuințe rămâne blocată până va fi aprobată legea care reglemenetază sistemul de economisire-creditare, a declarat luni președintele executiv al Asociației Băncilor pentru Domeniul Locativ (ABDLR), Lucian Anghel, care a precizat că băncile acordă în prezent credite doar clienților existenți în sistem.
România are șanse să treacă de la statutul de piață de frontieră la cel de piață emergentă în 2020, în contextul în care îndeplinește criteriile calitative, dar are nevoie de creșterea lichidității și de listarea Hidroelectrica, a declarat luni președintele Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel, în cadrul Forumului Pieței Financiare, organizat de Asociația Română a Băncilor (ARB).
Debutul la tranzacționare a acțiunilor Digi Communications a fost unul bun, cotația regăsindu-se, cu o oră și jumătate de la începerea sesiunii de la Bursa de Valori București, la 42,00 lei/acțiune, cu 5% peste prețul ofertei publice pe tranșa investitorilor instituționali de 40 lei/acțiune. În aproape 2 ore s-au cumulat ordine în valoare de peste 38 milioane lei.
Piața produselor alimentare face obiectul unor continue reclamații din partea consumatorilor. De la produsele neconforme, falsificate, până la campaniile promoționale, misiunea ANPC este să ofere protecție consumatorului.
Bursa de Valori București a decis astăzi diminuarea comisioanelor variabile, în paralel cu introducerea unui tarif unic de 0,95 lei/acțiune pe fiecare ordin executat indiferent de dimensiunea acestuia. „O barieră în plus în calea lichidității”, spune unul dintre acționarii care au votat împotrivă.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la Bursa de Valori București a votat astăzi pentru fuziunea cu Sibex. Pentru acționarii care au votat împotrivă sau nu au participat la AGEA se deschide posibilitatea de a formula cereri de retragere. Aceștia ar putea beneficia de un preț apropiat de 35 de lei/acțiune, cel rezultat din evaluarea în vederea fuziunii, cu aproximativ 15% peste cel de 30-31 lei/acțiune din piață. Fuziunea a trecut prin CSAT, stârnind controverse.
Bursa de Valori București a desemnat ieri în cadrul unei gale un număr de 15 companii românești dinamice care vor face parte din Liga BVB, un demers de marketing menit să atragă atenția mediului antreprenorial asupra pieței de capital.
Bursa de la București este tot mai aproape să obțină statutul de piață emergentă de la FTSE Russell și un întreg marketing al instituției se defășoară în jurul acestui moment. Totuși, sunt indicații puține despre încercări de a obține același calificativ din partea mult mai vizibile Morgan Stanley. Președintele Lucian Anghel spune că BVB nu abdică nici de la acest obiectiv, dar pentru aceasta are nevoie ca Guvernul să listeze Hidroelectrica și de o majorare semnificativă a lichidității.
Bursa de Valori București are programe de popularizare a pieței de capital, însă oamenii vor veni atrași, în cele din urmă, de randamente, spune președintele BVB, Lucian Anghel. Din acest punct de vedere, piața locală este atractivă, cu un randament anul trecut de 9,7% al indicelui BET-TR, care include și încasarea de dividende.
Mihai Marcu, președintele furnizorului de servicii MedLife care a ajuns la cota BVB în decembrie, afirmă că i s-au cerut informații despre procesul de listare și impactul prezenței pe bursă.
Președintele Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel, a declarat joi că este posibil ca românii să ceară un sfat privind investițiile de la cine nu trebuie, având în vedere că peste jumătate dintre femei și aproape 39% dintre bărbați cer un sfat investițional de la prieteni sau familie.
Concursul “Condus de randament” organizat de Bursa de Valori București a fost adjudecat cu un randament de 30,34% în cele 4 luni de concurs.
Operatorul de piață Bursa de Valori București lansează o loterie prin care câștigători vor fi investitorii care tranzacționează pe platforma sa. O serie de tranzacții vor fi premiate cu excursii city break, cele mai multe în orașe europene. Extragerea cea mai importantă va fi pe 4 mai, la împlinirea a 150 de ani de la lansarea monedei naționale, leul, iar premiul cel mai mare va fi o călătorie de 6 zile în Kenya, unde investitorii vor putea vedea lei adevărați.
Fondul suveran de investiții pe care actualul guvern intenționează să îl creeze ar putea face primele investiții în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, și poate fi alimentat cu câteva miliarde de euro doar din vânzarea unor pachete minioritare de acțiuni la companiile cu capital de stat, fără ca statul să cedeze controlul acestora, a declarat, pentru News.ro, președintele consiliului de administrație al Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel, în marja conferinței internaționale Euromoney, organizată la Viena