Integratorul Trencadis Baia Mare, companie cu afaceri de peste 15 milioane de euro în 2019 și care îl are în acționariat și pe omul de afaceri român Frank Timiș, l-a numit pe Cristian Osadczuk în funcția de Director Financiar (CFO).
Integratorul Trencadis Baia Mare, companie cu afaceri de peste 15 milioane de euro în 2019 și care îl are în acționariat și pe omul de afaceri român Frank Timiș, a câștigat o licitație organizată de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru servicii de asistență tehnică informatică, de întreținere și reparații software, de dezvoltare software și de arhivare, pentru desfășurarea activității instituției. Estimat la 15,31 milioane de lei, fără TVA, contractul a fost semnat pentru 15,28 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani.
Durata de valabilitate a cardurilor naționale de asigurări sociale de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014 va fi de 14 ani de la data emiterii, a decis joi, prin hotărâre, Guvernul.
Guvernul a decis, în ședința de joi noaptea, că începând cu 1 iunie 2020, angajații care au primit indemnizația de șomaj tehnic, suportată de la buget în proporție de 75%, și care revin la muncă în urma reluării activității de către angajatori, vor beneficia, timp de 3 luni, de plata, de la buget, a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, după cum anunțase Profit.ro. Joi, înaintea ședinței, Guvernul a prezentat însă un proiect de ordonanță în care acoperirea salariilor ajungea la 45%, dar vineri Ministerul Muncii a anunțat că decizia finală este de a susține doar 41,5% din salariile celor care revin din șomaj tehnic.
Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 185.889 lei (echivalentul sumei de 41.450,51 euro), între averea dobândită și veniturile realizate, în perioada 1 iulie 2011 - 31 decembrie 2016, de către Cristinel Viorel Farcaș, fost director la o companie de stat, la care Primăria Constanța este acționar majoritar
Renault sărbătorește în acest an 15 ani de la momentul la care mașinile Dacia produse la Mioveni au fost lansate pe piața europeană, imediat după preluarea de către grupul francez a companiei românești. Dacia Logan a fost primul model vândut în Europa, în epoca Renault.
Președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege care prevede interzicerea exportului de buștean, cu sau fără coajă, pentru o perioadă de 10 ani în spațiul extracomunitar, începând de anul viitor. Prevederea a fost promovată printr-un proiect inițiat anul trecut, chiar înainte de a intra în închisoare, de fostul lider PSD Liviu Dragnea. Acesta propunea interzicerea totală a exportului de lemne, fie trunchiuri, cherestea sau lemn de foc, începând cu anul 2020 și tot pe o perioadă de 10 ani.
Doina Banciu, fost director general al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică – ICI București în perioada 2001 - 2006 și 2009 - 2016, a pierdut la prima instanță un proces în care a contestat o amendă de 2.000 lei, aplicată în iunie 2019 de Agenția Națională de Integritate (ANI), pentru că nu a depus declarațiile de avere și interese la revenirea în funcție, în decembrie 2017. Hotărârea Judecătoriei Sector 1 din noiembrie 2019 a fost atacată cu apel de reclamantă, în prezent șefa Institutului de Cercetări Avansate Interdisciplinare "Constantin Angelescu", în luna februarie a acestui an.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat un proiect de lege care prevede interzicerea exportului de buștean, cu sau fără coajă, pentru o perioadă de 10 ani în spațiul extracomunitar, începând de anul viitor. Prevederea a fost promovată printr-un proiect inițiat anul trecut, chiar înainte de a intra în închisoare, de fostul lider PSD Liviu Dragnea. Acesta propunea interzicerea totală a exportului de lemne, fie trunchiuri, cherestea sau lemn de foc, începând cu anul 2020 și tot pe o perioadă de 10 ani.
Decizia a fost luată într-un proces în care o fostă judecătoare de la instanța supremă a atacat una dintre ordonanțele militare emise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) de la instituirea stării de urgență din cauza pandemiei de coronavirus și a solicitat suspendarea aplicării unora dintre prevederile acesteia, respectiv a celor cu privire la restricționarea circulației persoanelor de cel puțin 65 de ani, ca fiind discriminatorii pe motiv de vârstă, după cum a relatat Profit.ro.
Fostul viceguvernator BNR, totodată fost președinte al Camerei Deputaților și lider marcant al PNL, a încercat anul trecut să obțină schimbarea încadrării faptei de care a fost acuzat, dintr-una cu pedeapsă între 2 și 7 ani într-una cu închisoare de la 1 la 5 ani. Foarte recent, Senatul a votat un proiect inițiat de parlamentarul PNL Alina Gorghiu, care prevede executarea la domiciliu, sub anumite condiții, a pedepselor de până în 7 ani de închisoare.
Femeile angajate în învățământ vor putea opta pentru a se pensiona la 65 de ani, în loc de 63 de ani, vârsta standard de pensionare, conform unei ordonanțe de urgență adoptate joi de Guvern.
La cerere, medicii se vor putea pensiona la vârsta de 57 de ani, potrivit unui proiect de lege, căruia comisia de sănătate i-a întocmit marți raport favorabil pentru votul final din Camera Deputaților.
Fostul șef al ANI Horia Georgescu a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în dosarul privind despăgubirile de la ANRP.
Profit.ro împlinește astăzi patru ani de la lansare. Vă mulțumim că ne-ați fost alături în tot acest timp!
Președintele Iohannis a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) cu privire la proiectul de lege aprobat în luna iunie de Parlament și care modifică regimul regimul armelor de foc. Șeful statului reclamă că nu a fost solicitat avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar unele modificări, precum extinderea sferei persoanelor care nu pot obține autorizarea de procurare a armelor letale la toate persoanele care sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, nu au fost supuse adoptării ambelor camere ale Legislativulului.
Firmele care angajează pe o perioadă de cel puțin doi ani șomeri în vârstă de peste 45 de ani și investesc în formarea acestor angajați un sfert din valoarea contractului vor putea primi subvenții de la buget în cazul executării de lucrări și activități de interes pentru comunitățile locale. Totodată, companiile care angajează simultan un șomer cu vârsta de până la 25 de ani și unul cu vârsta de peste 45 de ani vor primi stimulente financiare, prevede un proiect legislativ.
Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat, luni, că a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 2,7 milioane de lei între averea dobândită și veniturile realizate de către primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. ANI a precizat că a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj. De asemenea, primarul este suspectat e fals în declarații, fiind sesizați procurorii.
Indicele pan-european Stoxx 600 a crescut cu 13% în prima jumătate a anului și se îndreaptă, astfel, spre cel mai mare randament înregistrat în semestrul I din 1998 încoace, susținut de așteptările de relaxare monetară.
Tinerii sub 18 ani pot folosi arme de tir în scopul excluisv al practicării tirului sportiv, în schimb pentru permisul de armă neletală vor trebui îndeplinite condiții similare ca pentru armele letale, potrivit unui proiect de lege aprobat de Parlament și prezentat anterior de Profit.ro. Termenul de predarea a armelor, în urma suspendării sau anulării permisului, este prelungit, fiind introduse noi condiții și pentru colecționarea armelor de panoplie.
Un proiect de lege inițiat de parlamentarii PSD propune majorarea mandatelor primarilor și celorlalți aleși locali de la 4 la 5 ani, cu argumentul că ar fi oportună corelarea cu mandatul președintelui României, dar și din perspectiva managementului proiectelor cu finanțare europeană, care durează în medie 5 ani.
Guvernul va acorda vouchere de vacanță bugetarilor și în următorii doi ani, 2019 și 2020, dar la nivelul de 1.450 lei, care a fost stabilit pentru 2017 și 2018.
Un viitor sumbru, fanfaronadă și ipocrizie, mai multe fapte și mai puține declarații, armonie și bun gust reprezintă caracterizarea prezentului și dorințe pentru viitorul României exprimate de șapte scriitori și artiști cu ocazia a 100 de ani de la Marea Unire, notează News.ro.
Senatorii au adoptat, miercuri, o serie de modificări la regimul armelor și munițiilor, prin care sunt relaxate condițiile generale de procurare, deținere, păstrare și folosire a armelor, precum și privind cantitatea de muniție permisă, dar și condițiile de prelungire a permisului de armă. Astfel, armele letale vor putea fi cumpărate fără curs de instruire, inclusiv de condamnați la închisoare pentru nerespectarea regimului armelor, refuzul examinării psihologice sau contravențiile nu vor mai anula dreptul de deținere a armelor, iar cantitatea de muniție permisă va fi majorată.
Femeile care au atins stagiul minim de cotizare în sistemul de asigurări sociale și au împlinit vârsta standard de pensionare vor putea solicita continuarea activității până la 65 de ani, vârsta de pensionare valabilă astăzi pentru bărbați, fără încheierea unui nou contract de muncă. Angajatorul nu va putea refuza cererea de continuare a activității, a stabilit astăzi Guvernul prin ordonanță de urgență.