Valorile termice vor scădea accentuat, la nivelul Municipiului București, iar vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, în următoarele patru zile, arată prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de intensificări ale vântului și precipitații în întreaga țară, de vineri seară,de la ora 22.00, până duminică la aceeași oră. În Moldova și în Carpații Meridionali și de Curbură este cod galben de ninsori abundente.
Meteorologii anunță ploi și intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării până joi seară și au emis un cod galben de ninsori și viscol în Carpații Meridionali și Occidentali
Anul 2019 este, la acest moment, cel mai călduros de când se fac măsurători în România, respectiv din 1900, luându-se în considerare simularea ca luna decembrie să fie o lună normală, ceea ce este posibil să nu se întâmple, a declarat Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal în următoarele două zile urmând să se răcească după data de 20 noiembrie în toate regiunile, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Iarna următoare va fi mai caldă decât în mod normal în România, însă nu sunt excluse episoadele de vreme extremă, precum ger, viscol și ninsori abundente, a declarat, vineri, Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Meteorologii au emis sâmbătă noi avertizări Cod galben de vânt puternic, valabile pe durata orelor următoare, în șase județe din zona Moldovei și a Banatului.
Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni este unul în care valorile termice vor ajunge și la 26 de grade Celsius, pe parcursul zilei, în timp ce minimele vor oscila între 2 și 12 grade, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 14 - 27 octombrie.
Meteorologii au emis o informare potrivit căreia de miercuri până vineri disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități. În aceste zile, în special în sudul țării, temperaturile vor ajunge frecvent la 35 de grade Celsius.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, precizând că valul de caniculă va persista până prin 14 - 15 august și va fi urmat de o răcire semnificativă a vremii. Temperaturile vor fi și cu 12 grade mai mici decât în prima parte a intervalului, dar va urma o nouă perioadă de căldură.
Vremea va fi într-un proces de încălzire până pe 8 august, când se vor înregistra temperaturi în jur de 30 de grade Celsius, dar și averse, după care temperaturile vor scădea în următoarele două zile pentru ca ulterior să urce iar, conform prognozei pe două săptămâni (5-18 august) publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Meterologii anunță că vremea va fi caniculară, marți și miercuri, în cea mai mare parte a țării, în zonele de câmpie și podiș urmând să se înregistreze temperaturi maxime de 35-37 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat. În 14 județe din Moldova, Maramureș, Crișana și Transilvania, marți la prânz va intra în vigoare un Cod galben de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină.
Bucureștenii în principal sunt sfătuiți să stea în case în orele următoare printr-un avertisment transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Meteorologii au emis, duminică, o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în întreaga țară, până miercuri dimineață la ora 9.00. Se vor semnala ploi torențiale, vijelii, descărcări electrice și grindină, în unele locuri cantitățile de precipitații urmând a depăși 60 de litri pe metru pătrat. Vremea se va răci accentuat, iar la munte va ninge. În București, se vor înregistra și 35 de litri de apă pe metru pătrat, iar temperaturile vor scădea până la 6-7 grade Celsius, potrivit News.ro.
Meteorologii prognozează o răcire a vremii în următoarele două săptămâni, la nivelul întregii țări, în timp ce ploile se vor semnala aproape în fiecare zi, relevă prognoza de specialitate publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 8 martie - 21 aprilie.
Vremea se va menține, în general, caldă pe parcursul următoarelor patru săptămâni, valorile termice situându-se în limitele climatologice normale ale perioadei, reiese din prognoza specială publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru intervalul 15 octombrie - 12 noiembrie 2018.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de răcire accentuată a vremii și de intensificări ale vântului valabilă de duminică seara și până miercuri dimineața. Astfel, în această perioadă, vântul va sufla cu rafale de 50-60 km/h, va ploua, iar în zona montană la altitudini de peste 1800 de metri vor fi precipitații mixte. Temperaturile vor fi cu până la 10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioadă.
25 de județe din sudul și estul Transilvaniei și toate zonele de munte din România se află, potrivit ultimei avertizări a Administrațiri Naționale de Meteorologie, sub Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată și precipitații abundente până sâmbătă seară, ora 21.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în trei sferturi din țară, precum și o informare de vreme rea în restul teritoriului, transmite Agerpres.ro.
Meteorologii anunță că treizeci de județe din întreaga țară intră, miercuri, la ora 14.00, sub cod galben de furtuni, cu descărcari electrice, vânt, ploi abundente și grindină. Îndeosebi în sud-vest și în zona montană, cantitățile de precipitații vor ajunge și la 80 de litri pe metru pătrat.
Douăzeci și șapte de județe sunt, duminică, sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, fiind anunțate cantități însemnate de precipitații care pot depăși 50 de litri pe metru pătrat. În plus, se vor semnala intensificări ale vântului, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Opt județe se află din această dimineață sub cod galben de vânt și ninsori, avertizarea fiind valabilă până la ora 22.00. În alte 14 județe, a fost deja instituit, încă de duminică seară, de la ora 20:00, cod galben de ninsori abundente. În restul țării, meteorologii au anunțat precipitații moderate sub formă de lapoviță și ninsoare cu intensificări ale vântului până luni la ora 22:00
Optsprezece județe din Oltenia, Transilvania și Moldova se află până joi seară sub cod portocaliu de ninsori și viscol. De asemenea, până la ora 22.00 este în vigoare o avertizare cod galben de vânt puternic și precipitații abundente. Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că mai multe drumuri naționale sunt acoperite cu zăpadă, iar pe DN1 și DN 73 a fost restricționat traficul greu.
Meteorologii au emis vineri o informare meteo de ninsori și viscol la munte, respectiv precipitații mixte și intensificări ale vântului în restul regiunilor, valabilă începând de sâmbătă dimineața până duminică seară.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineață, avertizări cod galben de vânt puternic și ninsoare pentru zona de munte a șapte județe din sudul și sud-vestul țării. De altfel, meteorologii au avertizat că din noaptea de vineri spre sâmbătă și până duminică dimineața va fi vânt puternic în special în sud-vestul și centrul țării, iar la munte va ninge viscolit și se va depune strat consistent de zăpadă.