Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat înființarea de noi capacități energetice cu putere totală instalată de peste 167 MW.
Fostul deputat PSD Iulian Iancu, care timp de 16 ani, între 2004 și 2020, a fost președinte al Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei, poziție din care a acționat ca un veritabil "ministru din umbră" informal al PSD pe chestiuni energetice, a fost votat de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului pentru funcția de membru în Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), arbitrul instituțional al unor industrii strategice cu rulaje anuale de zeci de miliarde de euro.
Mai multe amendamente propuse de PSD, PNL și UDMR la legislația de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), votate luni de plenul Senatului în calitate de cameră decizională, fac în așa fel încât liderii instituției să poată rămâne la vârful acesteia și 20 de ani la rând.
Senatul a adoptat luni, în calitate de cameră decizională, o propunere de modificare a legislației de funcționare a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), arbitrul instituțional al unor industrii strategice cu rulaje anuale de zeci de miliarde de euro, prin care devine obligatorie audierea efectivă în Parlament a candidaților la funcțiile de președinte, vicepreședinte și membru în Comitetul de Reglementare al ANRE.
Consumatorii de energie electrică și gaze naturale vor putea schimba furnizorii în maximum 24 de ore, de la finalul acestui an, cu ajutorul unei aplicații dezvoltate de Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE), a afirmat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele instituției, în cadrul dezbaterii "Data Science in Energy".
În cei 16 ani în care a fost președinte al Comisiei de Industrii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu, fost director la Romgaz și Distrigaz, a avut un cuvânt greu de spus la dezbaterea și aprobarea tuturor proiectelor de acte normative legate de sectorul energiei din perioada respectivă, inclusiv la adoptarea primei variante a Legii offshore din 2018, care a întârziat luarea deciziilor finale de investiție în noile proiecte de producție de gaze naturale din Marea Neagră.
Vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, ANRE Nagy-Bege Zoltan, afirmă că investitorii din domeniul energiilor regenerabile apreciază demersul autorităților române prin care se vor investi 1,4 miliarde de euro pentru finanțarea capacităților de transport și distribuție a energiei produse astfel. Acesta subliniază că există „un interes sporit” pentru proiecte hibrid, care combină tehnologia eoliană, cea fotovoltaică și stocarea.
ANRE a aprobat noi condiții privind determinarea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care titularii licențelor de furnizare a gazelor naturale au obligația de a-l constitui în perioada aprilie-octombrie 2022. Astfel, furnizorii trebuie să înmagazineze minimum 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienților din portofoliu.
Patria Credit, instituție financiară nebancară specializată în acordarea de microcredite pentru agricultori, a înregistrat în 2021 un profit net de 1,59 milioane euro, cu 42% mai mare decât cel din 2020.
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat furnizorii și distribuitorii de energie electrică și gaze naturale cu amenzi contravenționale în valoare totală de 2,970 milioane de lei, în perioada februarie - martie 2022.
Chiar dacă prețul gazelor naturale și energiei electrice ar fi fost reglementat, aceasta nu ar fi fost o soluție a actualei crize energetice, care este una europeană și a fost amplificată de conflictul militar din Ucraina, a declarat Zoltan Nagy Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în cadrul dezbaterii PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei”.
Prosumatorii cu instalații de până la 200 kW vor fi compensați cantitativ până la 31 decembrie 2030, iar cei cu instalații între 200 și 500 de kW vor vinde energia la prețul mediu din PZU, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Operatorii de distribuție a gazelor nu mai pot refuza solicitările de racordare la rețea ale consumatorilor, potrivit unui regulament aprobat miercuri de Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că a continuat acțiunile de control la furnizorii de energie electrică și gaze naturale și a aplicat amenzi contravenționale în valoare de 2.630.000 lei.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că a aprobat înființarea de noi capacități energetice cu putere totală instalată de peste 138 MW.
IKEA este pe cale să finalizeze și ultimele detalii tehnice ale absorbției de către Ewind SRL. a firmelor Dan Holding MGM SRL, Green Energy Farm, Soft Group, Smartbreeze, Smart Clean Power și Eol Energy, toate companiile fiind deținute de către Ingka Investments România.
Mai mulți operatori de distribuție de energie electrică nu și-ar fi îndeplinit obiectivele asumate de instalare de contoare inteligente în ultimii 3 ani, susține Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) , care a aprobat o redistribuție anuală a numărului de utilizatori pe care aceștia sunt obligați să-i integreze în sistemele de măsurare inteligentă.
Grupul Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, va trece, de luna viitoare, la un proces de reorganizare a structurii de personal și de concediere colectivă.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat că a aprobat Regulamentul privind organizarea și funcționarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică și gaze naturale care va conduce la reducerea birocrației și la schimbarea furnizorului de energie în 24 de ore.
Furnizorul de energie electrică și gaze naturale Electrica Furnizare, unul dintre cei mai importanți jucători din piață, parte a grupului Electrica SA, unde cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu peste 48% din acțiuni, proaspăt amendat de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru că a trimis clienților facturi fără plafonare și compensare pentru consumul lunii noiembrie 2021, are pe site un comunicat nedatat în care le transmite consumatorilor că li se vor acorda aceste beneficii retroactiv, începând din primăvară, pentru toată perioada de aplicare a legislației de plafonare și compensare, 1 noiembrie 2021 – 30 martie 2022.
Electrica Furnizare și Gaz Vest au fost amendate de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu câte 200 mii lei în urma finalizării verificărilor privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației.
Grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae l-a numit pe Teodor Atanasiu, fost ministru PNL al Apărării în Guvernul Tăriceanu, șef al AVAS, de două ori parlamentar al partidului și, cel mai recent, membru în Comitetul de Reglementare al ANRE, în funcția de administrator unic al unei companii din grup ce are în plan construirea unei noi centrale de producție de energie electrică.
Consumatorii finali care au neclarități cu privire la valoarea facturii trebuie să se adreseze în primul rând furnizorului, care este obligat să ofere explicații clare, apoi, dacă nu sunt mulțumiți de răspuns, să depună plângeri la Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), la alte instituții și chiar în justiție, se arată într-un comunicat al ANRE.
Companiile rămase fără furnizor de gaze, preluate în regim de furnizor de ultimă instanță (FUI) de Engie, și care nu au semnat între timp un contract cu un furnizor concurențial vor achita pentru gazul consumat în lunile decembrie și ianuarie un preț cu 50% mai ridicat decât cel aferent consumului pe luna noiembrie.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat joi că a aprobat instrucțiunile privind principiile, conținutul și întocmirea strategiilor locale pentru serviciul de alimentare cu energie termică a populației.