Fosta șefă a Autorității Naționale de Restiture a Proprietăților, Crinuța Dumitrean, a scăpat și de condamnarea în dosarul ANRP-Constanța ca urmare a deciziilor CCR privind prescripția, potrivit deciziei Înaltei Curți. Verdictul este definitiv. La fond, la Curtea de Apel București, Dumitrean fusese condamnată la 6 ani și 3 luni de închisoare.
Crinuța Dumitrean, fostă șefă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), a fost condamnată vineri de Curtea de Apel București la 6 ani și 3 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzată de DNA că a primit o mită de 400.000 euro de la omul de afaceri Horia Simu, pentru a-i aproba acestuia despăgubiri supraevaluate pentru un teren de 25 ha situat în municipiul Constanța.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a decis să lucreze cu publicul doar prin telefon sau corespondență poștală în contextul coronavirusului, invocând necesitatea de a asigura unele măsuri pentru prevenirea și combaterea infecțiilor de natură virală, precum și numărul mare de petenți care se deplasează din întreaga țară.
Vicepreședintele ANRP Claudița Selavărdeanu, urmărită penal de DNA pentru permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, a fost eliberată din funcție de premierul Ludovic Orban.
Impozitul de 10% pe veniturile obținute de cesionarii care au preluat drepturile foștilor proprietari de imobile naționalizate va fi reținut la sursă, de CEC Bank, la fiecare plată, când despăgubirile sunt încasate de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP). Modificarea față de situația actuală, în care Fiscul trebuie să aștepte ca cesionarii să-și declare singuri veniturile anuale, este prevăzută într-un proiect de Ordonanță de Guvern, elaborat de Ministerul Finanțelor și obținut de Profit.ro, care modifică, printre alte acte normative, și Codul Fiscal.
Acționar semnificativ și la Impact Developer & Contractor, omul de afaceri Adrian Andrici a depășit pargul de deținere de 10% la Altur Slatina după o achiziție recentă.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) va începe să verifice, la cererea Curții de Conturi, dacă rapoartele de evaluare care au stat la baza deciziilor emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada 2006 - 2011 respectă standardele internaționale.
Sute de români îndreptățiți să primească despăgubiri în bani de la bugetul public pentru imobile naționalizate de regimul comunist sau pentru pierderi de bunuri deținute în Bulgaria, Basarabia și Bucovina ca urmare a celui de-al doilea război mondial au ajuns să fie, concomitent, datori la stat și executați silit de ANAF, pentru aceleași sume.
La Direcția Juridică a Primăriei lucrează în total 74 de persoane, din care doar 52 au calitatea de consilieri juridici. Dintre aceștia, numai 27 pot reprezenta municipalitatea în instanță. Un număr de 15 consilieri juridici ai PMB au atribuții în ceea ce privește aplicarea legilor proprietății.
În contextul unor solicitări reduse de cash în baza deciziilor de reparații prin sistemul punctelor, George Băeșu, șeful autorității care emite titlurile de plată, amintește că răgazul legal este de doar 3 ani, după care cei care au primit deciziile de despăgubire riscă să piardă banii. Mulți dintre deținătorii de drepturi au uitat că au de încasat bani. Un moștenitor plecat la muncă în Italia chiar s-a speriat când a aflat că i-a venit poliția acasă să-l înștiințeze că are de primit peste 300.000 de lei.
Șeful Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, George Băeșu, spune că persoanele despăgubite pentru imobile naționalizate ar trebui să aibă răbdare și să nu vândă cu discount punctele de restituire, deoarece statul se va achita de obligații. „Nu avem niciun motiv să ne îndoim că procesul va fi dus la capăt”.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) are un ritm de soluționare de cel puțin 7.000 de dosare pe an, iar în acest ritm toate cazurile vor primi o soluționare într-un interval de 5-6 ani, spune președintele instituției, George Băeșu. El contrazice vehement raportul Corpului de Control al Guvernului publicat la începutul anului trecut și care împingea termenul de soluționare la 24 de ani. „E o prostie cu papion.”
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a început emiterea de titluri de plată atât pentru compensarea prin puncte, cât și pentru titlurile de despăgubire ale proprietarilor de imobile naționalizate.
Șapte membri ai comisiei de restituiri din cadrul ANRP, în frunte cu fostul președinte al Agenției, Crinuța Dumitrean, doi experți și omul de afaceri Horia Simu au fost trimiși, vineri, în judecată de DNA într-un nou dosar de despăgubiri, cu un prejudiciu de 7,7 milioane de euro.
Fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Pogea este audiat ca martor la DNA, după ce Sebastian Vlădescu, care a deținut același portofoliu, a fost audiat, luni, în același dosar.
Cele peste 42.000 de dosare de despăgubiri înregistrate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și constituite în temeiul Legii 10/2001 ar putea fi soluționate în următorii 24 de ani, în 2039, în ritmul actual de analiză, se arată într-un comunicat al Corpului de Control al premierului, care a efectuat o acțiune de control la ANRP. Inspectorii au decis totodată să sesizeze DNA pentru despăgubirile primite de nepotul lui Gigi Becali, Vasile Geambazi, dezbătute de mai mulți ani în presă.
Suspect în dosarul ANRP, deputatul Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar contra unei cauțiuni de 1 milion de lei. Decizia DNA survine hotărârii Parlamentului de a nu încuviința arestarea sa preventivă. Pe de altă parte, DNA cere Înaltei Curți arestarea deputatului Ioan Oltean, suspect în același dosar, dar pentru care Parlamentul a dat aviz. În paralel, fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, însărcinată în luna a opta, a fost eliberată din arest și pusă sub control judiciar, a decis ICCJ.
Cinci persoane au fost reținute în dosarul restituirilor ilegale de la ANRP, printre acestea numărându-se și Sergiu Diacomatu, fost președinte al PNL Sector 1. Deputații Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu au fost, de asemenea, inculpați, dar pentru o eventuală încarcerare a lor este necesar avizul Parlamentului. Momentan DNA nu a formulat o astfel de cerere.
Omul de afaceri Mihai Rotaru, acționar majoritar al divizionarei A CS Universitatea Craiova, a fost citat la DNA, într-un dosar ce vizează despăgubiri suspecte în valoare de 100 de milioane de lei, primite de la Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților. Deputatul Cătălin Teodorescu, fost membru al comisiei de acordare a despăgubirilor, este, de asemenea, audiat.
Prevederile legii privind confiscarea extinsă creează condițiile pentru ca statul să redobândească acțiunile de la fondurile speculative care dețin pachete importante la Fondul Proprietatea, spune avocatul Gheorghe Piperea. Achizițiile din piața neagră de la grupurile infracționale cercetate de procurori ar trebui considerate nule de drept.