Ungaria va dispune anul viitor de un buget al apărării record de 1.000 de miliarde de forinți (2,9 miliarde de euro), a anunțat ministrul ungar al Apărării, Tibor Benko.
Uzina Mecanică (UM) Sadu din Bumbești-Jiu, Gorj, filială producătoare de muniție de infanterie a companiei de apărare de stat Romarm, controlată de Ministerul Economiei, a demarat o investiție în retehnologizare și vrea să achiziționeze utilaje noi de producție, după ce în ultima parte a anului trecut a beneficiat de o majorare semnificativă de capital din partea statului.
Președintele Klaus Iohannis afirmă în mesajul transmis cu ocazia Zilei NATO că prin demersurile de până acum, NATO a demonstrat coerența și consistența deciziilor privind apărarea colectivă, inclusiv prin implementarea măsurilor de descurajare și apărare pe Flancul Estic, la care contribuția României este semnificativă și că Alianța a avut un rol important și în privința gestionării pandemiei de COVID-19, prevenind transformarea crizei sanitare într-o criză de securitate.
Departamentul pentru Apărare de la Washington a selectat un număr de 9 companii (3 americane, 2 spaniole, 2 turcești și câte una din Germania și Grecia) care vor concura pentru adjudecarea fiecăreia dintre comenzile de lucrări aferente unui contract cu preț ferm fix în valoare totală de 250 de miliarde de dolari de construire de noi facilități militare în România și de reparații și mentenanță la unele dintre cele existente.
Miniștrii Apărării și Economiei din Guvernul României se află de astăzi în vizite în Statele Unite, au anunțat miercuri, separat, cele două instituții.
Grecia intenționează să cumpere arme, să își dezvolte forțele armate și să își modernizeze industria de apărare, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guuvernului, pe fondul creșterii tensiunilor cu Turcia legate de resursele de energie din estul Mediteranei, transmite Reuters.
Statul român pregătește noi achiziții militare, în valoare de mai multe miliarde de euro, Ministerul Apărării Naționale (MApN) obținând deja aprobarea Comisiilor de Apărare ale celor două camere ale Parlamentului pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente unui număr de cinci programe de înzestrare a Armatei.
Guvernul afirmă în planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban, care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis, că a încheiat în martie un acord de compensare de peste 812 milioane lei cu italienii de la Iveco, aferent primei comenzi a MApN, de 942 de camioane militare și în valoare de 1,015 miliarde lei, din cadrul megacontractului-cadru încheiat anul trecut cu Iveco.
La summit-ul NATO de la Bruxelles din urmă cu 2 ani, statele membre ale Alianței au luat act de oferta României privind găzduirea unui comandament terestru NATO la nivel de corp de armată, iar în decembrie 2018, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat conceptul de constituire pe teritoriul României a Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est al Alianței Nord-Atlantice.
Grupul austriac de petrol și gaze OMV amână din nou o decizie de investiții pentru proiectul său de explorare a Mării Negre și vizează acum o decizie cel mai devreme anul viitor, a anunțat compania, arată Reuters.
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au alocat 162 de miliarde de euro în 2018 pentru apărare, reprezentând 2,6% din totalul cheltuielilor guvernamentale, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Ca și celelalte 24 de OUG-uri adoptate de fostul Executiv Orban pe 4 februarie, și aceasta, care modifică Legea petrolului, are aviz negativ de la Consiliul Legislativ, emis pe 10 februarie, la 6 zile de la adoptarea ordonanței. Potrivit avizului, dat fiind că Consiliul Legislativ a primit proiectul de OUG spre avizare pe 5 februarie, în aceeași zi în care Parlamentul a demis Guvernul prin moțiune de cenzură, acesta pierzând astfel prerogativa de a emite ordonanțe de urgență, iar avizarea drafturilor de OUG de către Consiliu este obligatorie, există riscul ca ordonanța să fie neconstituțională.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei. Proiectul presupune edificarea de construcții cu o suprafață desfășurată de aproape 30 de hectare, drumuri, parcări și platforme în suprafață desfășurată de aproape 300 de hectare, precum și împrejmuiri în lungime de 7,5 hectare.
Valoarea investiției în infrastructura bazei Kogălniceanu, investiție care ar urma să fie eșalonată pe nu mai puțin de 20 de ani, este estimată la 12,17 miliarde lei cu tot cu TVA, din care lucrările de construcții-montaj au un cost prognozat de aproape 7,4 miliarde lei, prevede un document aprobat astăzi în Guvern.
Președintele american Donald Trump i-ar fi cerut fostului secretar al Apărării James Mattis să excludă Amazon din contractul de 10 miliarde de dolari pentru furnizarea de servicii cloud Pentagonului, potrivit unei cărți referitoare la mandatul lui Mattis care urmează să fie publicată.
În pragul debutului vizitei premierului Viorica Dăncilă în Statele Unite și la scurt timp după ce Pentagonul a amânat un proiect de investiții de 22 milioane dolari la baza militară aeriană Kogălniceanu pentru a redirecționa banii către construirea zidului de la granița SUA-Mexic, Guvernul de la București a elaborat un plan masiv de extindere, upgradare și modernizare a facilității pe bani românești, cu costuri totale estimate la echivalentul a peste 1% din PIB-ul României.
Ministerul Economiei vrea să șteargă arieratele bugetare ale unor companii din industria națională de apărare, unde este unic acționar, care înregistrează datorii de 59,78 milioane lei și, în plus, vrea să convertească în acțiuni obligațiile fiscale ale unor societăți din industria de apărare care funcționează sub autoritatea Ministerului Economiei și care au datorii de 102,02 milioane lei, se arată în două proiecte de Ordonanță a Guvernului publicate în dezbatere pe site-ul instituției.
Laserul și armele care operează pe frecvențe radio ar putea reprezenta cea mai bună apărare împotriva noilor tipuri de rachete și drone.
Rusia a livrat Turciei duminică, a treia zi consecutiv, componente ale sistemului de apărare antiaeriană de tip S-400, relatează The Associated Press, preluată de News.ro.
Huawei Technologies a înregistrat o moțiune în justiția americană prin intermediul căreia solicită ca o lege a Statelor Unite în domeniul apărării să fie declarată neconstituțională, aceasta fiind cea mai recentă inițiativă a producătorului chinez de echipamente de telecomunicații de a combate sancțiunile Washingtonului care riscă să îl scoată de pe piețele globale, transmite Reuters.
Germania și-a majorat semnificativ bugetul apărării în acest an, indică surse informate citate vineri de dpa.
Vicepreședintele turc Fuat Oktay a declarat duminică, referitor la un acord care a tensionat legăturile dintre aliații NATO, că Turcia nu se va supune niciodată sancțiunilor SUA privind înțelegerea de a cumpăra sisteme de apărare rusești S-400.
După ce a cumpărat în anii trecuți 12 avioane F-16 din Portugalia cu perspectiva preluării a încă 5 aeronave, România nu a mai găsit alte state NATO disponibile să vândă din dotarea proprie astfel de aeronave, deși a adresat tuturor statelor membre solicitarea. Având în vedere că și-a propus achiziția a încă 36 de avioane de luptă și în lipsă de alte soluții, Ministerul Apărării a adresat o cerere oficială Guvernului Statelor Unite ale Americii pentru vânzarea unor aeronave F-16 de care americanii se pot dispensa, indică un document oficial analizat de Profit.ro.
Pentagonul i-a atribuit gigantului american al industriei de apărare Lockheed Martin un contract de producție și furnizare de sisteme lansatoare multiple de rachete (Guided Multiple Launch Rocket Systems – Guided MLRS), capabilitățile fiind destinate înspre achiziție României, Poloniei și Bahrainului.
Statul român va condiționa atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității de existența unei propuneri de offset încă de la elaborarea ofertei, urmând ca, în cazul unui acord, propunerea de offset să fie semnată odată cu contractul de achiziție. Nerespectarea acestei condiții va duce la nulitatea contractului de achiziție.