Aducerea la bursa Saudi Aramco, din industria petrolieră, potențial cea mai valoroasă companie din lume este înconjurată de necunoscute. Prospectul de emisiune semnalizează multe riscuri, dar nu dă informații nici măcar despre dimensiunea ofertei. Informații din piață spun că ar urma să fie vândute către investitori numai 1-2% din acțiuni. Un comentariu Bloomberg afirmă că oferta este vulnerabilă la intervențiile Rusiei, iar pentru a găsi o ancoră valorii Saudi Aramco, saudiții ar trebui să nu mai pună presiuni pe scăderea prețului petrolului.
Gigantul din domeniul petrolier cu capital de stat Saudi Aramco a lansat, duminică, procedurile în vederea listării pe bursa din Riad. Oferta publică inițială, potențial cea mai mare din istorie, reprezintă un element-cheie în strategia Regatului de a-și diversifica economia dincolo de activitățile petroliere.
Grupul producător de petrol Saudi Aramco intenționează să anunțe lansarea ofertei sale publice inițiale pe 3 noiembrie, după ce a amânat-o în această lună pentru a da timp consultanților să atragă investitori majori, au declarat marți trei persoane apropiate situației, citate de Reuters.
Petrolul de tip Brent s-a tranzacționat în primele minute ale ședinței asiatice chiar și peste reperul de 71 dolari/baril, creșterea de preț fiind cu 2 cifre față de valorile de vineri. Saltul cotațiilor internaționale a fost antrenat de știrile potrivit cărora producția de petrol a Saudi Aramco, una dintre cele mai relevante companii petroliere din lume, va fi drastic afectată de incendiile provocate de atacurile cu drone atribuite unei organizații din Yemen. Reacția a fost parțial calmată de anunțul pe Twitter a președintelui american Trump potrivit căruia SUA va da drumul în piață la rezerve pentru a asigura oferta de petrol.
Saudi Aramco, principalul producător de petrol, și-a menținut poziția de cea mai profitabilă companie din lume, chiar dacă a raportat luni un declin de 12% al profitului net în primul semestru din acest an, la 46,9 miliarde de dolari, din cauza prețului mai scăzut al țițeiului, transmite Reuters.
Prima ieșire pe piețele internaționale de obligațiuni a Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, a stârnit un interes surprinzător printre investitori, subscrierile ajungând marți dimineața la 85 miliarde de dolari, potrivit surselor Bloomberg. Cererea din partea investitorilor depășește cu mult suma de 10 miliarde de dolari pe care compania anunțase că dorește să o atragă, iar costurile de împrumut al gigantului patrolier ar putea fi egale sau chiar mai mici decât cele pentru datoria suverană a Arabiei Saudite, o situație atipică.
Aramco din Arabia Saudită a fost anul trecut cea mai mare companie petrolieră din lume, depășind Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC), Royal Dutch Shell, Total și BP, a anunțat luni agenția de evaluare financiară Fitch, transmite Reuters.
Prințul moștenitor saudit Mohammad bin Salman susține că, în pofida amânării, planul de listare a companiei petroliere Aramco rămâne în picioare, oferta publică fiind așteptată, cel târziu, în prima parte a anului 2021. Listarea Aramco ar urma să fie cea mai mare din istorie, în contextul în care Arabia Saudită speră ca gigantul petrolier național să fie evaluat la cel puțin 2.000 de miliarde de dolari.
Compania din industria chimică Saudi Basic Industries (SABIC), deținută majoritar de Arabia Saudită și listată pe bursa de la Riad (Tadawul), a primit acordul autorităților pentru cumpărarea unui pachet de 25% din acțiunile grupului elvețian Clariant, care construiește la Craiova o fabrică de bioetanol, un combustibil alternativ obținut din reziduuri agricole.
Gigantul din comerțul online Amazon a devenit, marți, a doua companie americană care a atins o valoare de piață de 1.000 de miliarde de dolari, repetând performanța înregistrată la începutul lunii trecute de Apple. Profit.ro a relatat însă recent că aceastea nu sunt cele mai valoroase companii din lume, fiind depășite de giganți petrolieri, iar în istorie Compania Indiilor de Est din Olanda a avut o mărime încă și mai mare, controlând comerțul asiatic pentru aproape 200 de ani.
Arabia Saudită a decis să anuleze listarea publică a gigantului petrolier Aramco, considerată cea mai mare din istorie, au declarat, pentru Reuters, patru surse apropiate situației.
Vânzările celebrelor iPhone și iPad au făcut din Apple o companie de peste 1 trilion de dolari pe bursa de la New York. Aceasta nu este, însă, cea mai valoroasă companie din lume, fiind depășită de giganți petrolieri, iar în istorie Compania Indiilor de Est din Olanda a avut o mărime încă și mai mare, controlând comerțul asiatic pentru aproape 200 de ani.
Aramco din Arabia Saudită este cea mai profitabilă companie petrolieră pe plan global, a anunțat vineri Bloomberg, dar câștigurile sale imense și fluxul de numerar ar putea să nu justifice încă valoarea sa estimată la 2.000 de miliarde de dolari, transmit Bloomberg și Reuters.
Grupul saudit Aramco a atribuit joi contracte în valoare de 4,5 miliarde de dolari unor companii din Europa, Statele Unite, China și Emiratele Arabe Unite, pentru lucrări de inginerie și construcții necesare dezvoltării unor proiecte de petrol și gaze, care au rolul, în mare parte, de creștere a producției de gaze, transmite Reuters.
Președintele SUA a declarat că societatea petrolieră Aramco ar trebui să realizeze o ofertă publică primară.
Grupul saudit Aramco va investi în următorii 10 ani peste 300 de miliarde de dolari pentru pentru menținerea capacității de producție și explorare a petrolului și gazelor naturale, a declarat luni directorul general Amin Nasser, transmite Bloomberg.
Grupul saudit Aramco ar putea avea o valoare de piață de peste 1.000 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor realizate de Sanford C. Bernstein, după ce reducerea de către guvern a impozitelor datorate de producătorul de petrol a atras investitorii înainte de ceea ce ar putea fi cea mai mare ofertă publică din lume, transmite Bloomberg.
Grupul saudit Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a angajat patru bănci pentru consultanță în prima sa vânzare de obligațiuni, înainte de cea mai mare ofertă publică din lume, au declarat două persoane apropiate situației, citate de Bloomberg.
Aramco, cel mai mare exportator de petrol din lume, a angajat JPMorgan Chase, HSBCși Riyad Bank pentru prima vânzare de obligațiuni islamice ale companiei, au declarat persoane apropiate situației, citate de Bloomberg.
Arabia Saudită intenționează să demareze listarea acțiunilor companiei petroliere Aramco pe trei burse, Londra, Hong Kong și New York, în ceea ce ar urma să fie o privatizare record a unei companii evaluată la 2.500 de miliarde de dolari, informează un articol publicat luni în cotidianul britanic The Telegraph care citează surse din apropierea acestui dosar.
Guvernul Arabiei Saudite analizează posibilitatea demarării unei operațiuni de cotare publică inițială în cazul gigantului petrolier Aramco, în cadrul unei strategii de privatizare destinate strângerii de fonduri în contextul unor prețuri reduse la petrol, a declarat prințul moștenitor Mohammed bin Salman într-un interviu acordat joi revistei The Economist.