Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind protecția arborilor remarcabili, informează Administrația Prezidențială.
Parlamentarii republicani americani vor plantarea a 1.000 de miliarde de arbori în Statele Unite, până în 2050, pentru combaterea încălzirii globale, planul având rolul să răspundă modificărilor climatice prin absorbirea emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă, în loc de reducerea emisiilor.
Stejarul englezesc, unul dintre cei mai bătrâni copaci din Țara Galilor, a fost plantat acum un mileniu pentru a marca, probabil, frontiera de-a lungul Valului lui Offa, șanțul de pământ care delimita Regatul Mercia de Regatul lui Powys, teritorii pe care se întind astăzi Anglia, respectiv Țara Galilor.
Polițiștii și procurorii au făcut, miercuri, 36 de percheziții la locuințele unor angajați ai Ocoalelor silvice din județul Brașov, suspectați de infracțiuni de corupție și constituire de grup infracțional organizat, 43 de persoane urmând să fie duse la audieri.