Adriana și Ștefan Cristea, mamă și fiu, investesc 12 milioane de euro în dezvoltarea Arc Parc Industrial din județul Cluj, primul parc industrial privat din nord-vestul țării, unde au contracte de închiriere circa 20 de companii.
Lucrările de renovare a Stadionului Giulești «Valentin Stănescu», pentru a găzdui antrenamentele echipelor care vor juca la București, în cadrul Campionatului European de Fotbal din 2020, vor costa circa 26 de milioane de euro și vor fi finalizate în 21 luni, conform indicatorilor tehnico-economici aprobați joi de Guvern.
Stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf vor fi renovate pentru a găzdui antrenamentele echipelor care vor juca la București, în cadrul Campionatului European de Fotbal din 2020, dar stadionul Dinamo, de asemenea selectat în acest scop, riscă să nu fie finalizat până atunci. Gică Popescu, consilier onorific al premierului Dăncilă pentru organizarea partidelor de la CE 2020, a constatat că reprezentanții instituțiilor care se ocupă de organizare nu știau ce au de făcut.