Casa lui Nicolae Dinischiotu din fostul cartier evreiesc al Bucureștiului este scoasă la vânzare pentru 3,7 milioane de euro. În 2019, vila a avut un preț de licitație de 4,5 milioane de euro.
Piața românească de artă a înregistrat noi premiere în 2021. Arta contemporană a luat locul artei de patrimoniu, plățile cu criptomonede au devenit un trend și în această industrie, în timp ce NFT-urile câștigă tot mai mult teren. Licitațiile se fac online, iar gusturile investitorilor sunt din ce în ce mai diversificate.
Investitorii aleg arta contemporană sau de patrimoniu pentru a-și securiza finanțele în perioade de criză, precum cea actuală. Valoarea unei opere de artă s-ar putea dubla sau chiar tripla peste o anumită perioadă de timp.
O colecție rară care cuprinde volume ce poartă semnătura unor scriitori români precum Liviu Rebreanu, Marin Preda, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu și Camil Petrescu, corespondență a reginei Maria și cărți poștale și fotografii semnate, între alții, de Mike Tyson, Serena Williams și Cristiano Ronaldo, Angelina Jolie, Uma Thurman, George Clooney și Sophia Loren, va fi licitată pe 26 noiembrie, la Artmark.
Sotheby’s International Realty, înființată în 1976 ca o agenție imobiliară de lux a celebrei case de licitații Sotheby’s, a anunțat că Artmark Historical Estate devine parte a rețelei globale Sotheby’s și va fi denumită Romania Sotheby’s International Realty.
Circa 50 din adjudecări au fost derulate online până în prezent la casa de licitații Artmark, reprezentând aproximativ o treime din valoarea adjudecată anual. Potrivit unui raport al Asociației Culturale Pangratti, câteva vânzări sunt de remarcat, precum cea a unei picturi de mari dimensiuni de Nicolae Grigorescu, „Țărăncuță cu fuior pe cale”, adjudecată pentru 220.000 euro, reprezentând cea mai valoroasă tranzacție Grigorescu din ultimul an și jumătate.
Conacele "Radu Iliescu" și "Dalles" din județele Giurgiu, respectiv Dâmbovița, reședințe istorice restaurate, au fost scoase la vânzare de Artmark Historical Estate la prețuri de peste 280.000 de euro, relatează News.ro.
Conacul Roșca, în stil neoromânesc, și Conacul Alexandru Poenaru, construcție în stil eclectic cu influențe predominant neoclasice, ambele aflate în județul Dolj, au fost scoase inițial la vânzare de Artmark Historical Estate fiecare pentru 100.000 de euro dar acum au prețuri reduse de 90.000, respectiv 80.000 de euro.
Insula Matița, unică în inima Deltei, aflată în apropierea lacurilor Matița și Babina, este probabil singura care poate fi achiziționată în acest moment în România pentru 350.000 de euro, potrivit Artmark Historical Estate.
Casa „Gheorghe Nica”, ridicată în secolul 19 în centrul Brașovului, este scoasă la vânzare pornind de la 1,05 milioane de euro, relateză News.ro.
Conacul Banffy aflat între colinele Transilvaniei, de vânzare de la 500.000 de euro.
Vila cu candelabru de lângă Piața Victoriei, construită în 1920 în stil arhitectural eclectic, a fost scoasă la vânzare cu un preț de pornire de 2 milioane de euro, fiind estimată între 2,5 și 3 milioane de euro de casa Artmark Historical Estate.
O sticlă de vin Château Pétrus, Pomerol, din 1979, are un preț de pornire de 900 de euro în sesiunea de vânzări a unei selecții de băuturi din pivnița unui restaurant bucureștean care va avea loc joi, de la ora 20.00, la Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță.
Lucrări de Luchian, Petrașcu, Câlția, Ressu sau Pallady fac parte din colecția de artă Lucrezia și Ion Pacea care vor fi scoase la licitație în 4 februarie, de la ora 19.00, la sediul Artmark - Palatul Cesianu-Racoviță din București.
Conacul Mociorniță, numit "reședința toscană de lângă București", și conacul Oteteleșanu, monument arhitectural construit în stil neoclasic, aflat într-o stare precară atât la interior, cât și la exterior, ambele aflate în județul Giurgiu, se află la vânzare pe site-ul Artmark Historical Estate.
Garajul Ciclop, simbol al modernismului bucureștean, cinematograful Scala, emblemă a vieții culturale interbelice, Palatul Universul, devenit pol al industriilor creaitve din Capitală, dar și Casa Ankele din Botoșani și Hotel Continental din Cluj-Napoca au fost scoase la vânzare de Artmark Historical Estate.
Cabana Piscul Negru din Transfăgărășan, construită în anii '60, a fost scoasă la licitație de la prețul de 275.000 de euro, potrivit Artmark, citat de News.ro.
Conacul Brătulescu din satul Bughea este scos la vânzare cu un preț de pornire de 150.000 de euro, iar Conacul Golescu-Gussi din comuna Leordeni, ambele situate în județul Argeș, are un preț de la care începe licitația de 275.000 de euro, potrivit Artmark Historical Estate.
Domeniul și palatul Mocioni-Teleki din satul Căpâlnaș (județul Arad) sunt scoase la vânzare de Artmark pentru 1,1 milioane de euro. Ansamblul se află la 5 km față de castelul regal de la Săvârșin și la 90 km față de Arad. Valoarea lui este estimată la 1,5 - 2 milioane de euro.
Castelul Géza Teleki de la Pribilești (comuna Satulung, județul Maramureș), aflat la 17 kilometri de Baia Mare, este scos la vânzare de Artmark, pornind de la prețul de 275.000 de euro, potrivit News.ro.
Licitația de Ceasuri, Bijuterii & Artă Decorativă. 24 Aprilie 2019, ora 19:00, Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță
Licitația de Artă Postbelică și Contemporană. Miercuri, 17 Aprilie 2019, ora 19:00, Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță
Casa lui Nicolae Dinischiotu din fostul cartier evreiesc din București, estimată la 5 milioane de euro, este scoasă la licitație de Artmark.
Licitația de Valori Tradiționale, inclusiv o colecție de icoane Post-Brâncovenești. Marți, 23 Aprilie 2019, ora 19:00, Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță.
Tabloul "Tătăroaică privind marea", semnat Nicolae Tonitza (1886-1940), a fost adjudecat contra sumei de 210.000 de euro, mai puțin decât prețul maxim estimat de 250.000 de euro, în Licitația de Iarnă organizată, marți seară, de casa Artmark.