Românii cu un buget mai mic pentru a-și cumpără un autoturism sunt cei mai vulnerabili în fața ”țepelor” cu kilometri măsluiți sau a daunelor ascunse.
Instituțiile publice din sistemul sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională vor fi exceptate de la obligația publicării funcțiilor plătite din fonduri publice și veniturile corespunzătoare acestor funcții acordate, conform unui proiect de lege aprobat joi de senatori. Astfel, pentru funcțiile militarilor, polițiștilor sau angajaților din servicii nu se va mai cunoaște salariul de bază, cota procentuală sau valoarea brută a sporurilor, compensațiile, primele, voucherele de vacanță, aolocația de hrană și orice alte drepturi în bani sau în natură primite. Transparența veniturilor este prevăzută de legislația actuală, dar foarte puține instituții publice o respectă.
Instituțiile publice din sistemul sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională vor fi exceptate de la obligația publicării funcțiilor plătite din fonduri publice și veniturile corespunzătoare acestor funcții acordate, conform unui proiect de lege care urmează a fi votat de senatori. Astfel, pentru funcțiile militarilor, polițiștilor sau angajaților din servicii nu se va mai cunoaște salariul de bază, cota procentuală sau valoarea brută a sporurilor, compensațiile, primele, voucherele de vacanță, aolocația de hrană și orice alte drepturi în bani sau în natură primite. Transparența veniturilor este prevăzută de legislația actuală, dar foarte puține instituții publice o respectă.