Reformele României ar trebui să vizeze, în timp, reducerea sarcinilor fiscale asupra veniturilor angajaților cu salarii mici, iar pe termen lung ar putea fi posibil să reducă ratele contribuțiilor sociale ale angajaților. În schimb, pentru cei cu venituri mai mari, ratele ar trebui majorate. Este astfel indicat să înceapă să planifice o tranziție treptată la impozitarea salarială progresivă, este o recomandare transmisă de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E), la care România se pregătește să adere.
ASF va permite ca o parte dintre activele fondurilor de pensii administrate privat și facultative să fie investite pe piețe reglementate și supravegheate din state membre ale Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (O.C.D.E).
Răspunzând unei cereri în creștere și unei inițiative a băncilor, Ministerul Finanțelor va promova titlurile de stat dematerializate destinate investitorilor individuali cu o frecvență mai mare, micșorând, în același timp, perioada de subscriere a fiecărei oferte.
SAL-Fin (Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar non-bancar) din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară a finalizat, în anul 2023, un număr de 411 litigii între consumatori și entitățile de pe piața financiară non-bancară.
Dacă în prezent, operațiunile de piață premergătoare listării obligațiunilor municipale sunt destinate investitorilor calificați, în viitor, chiar locuitorii orașelor ar putea finanța municipalitățile lor.
După majorarea cotei de contribuție de la 3,75% la 4,75% la Pilonul II de pensii, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) estimează că se vor vira aproximativ 16 miliarde de lei în acest sistem anul acesta. Pentru creșterea valorii activelor, ASF vrea să le permită administratorilor să investească peste 70% din active în titluri de stat pe o perioadă de 5 ani, arată un proiect de normă.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va derula în perioada următoare o serie de acțiuni de prezentare a potențialului pieței locale de asigurări cu scopul de a atrage noi jucători, a declarat pentru Profit.ro vicepreședintele instituției pe domeniul Asigurărilor, Sorin Mititelu.
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat un proiect de act normativ care vizează modificarea și completarea legislației pieței de capital, dar și stabilirea unor măsuri de prevenire a publicității și a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entitățile care nu sunt înscrise în Registrul Autorității de Supraveghere Financiară.
Simultan, sunt pregătite și amenzi mai mari, vânzarea în rate și franșiza.
Piața asigurărilor din România a depășit anul trecut un volum al primelor subscrise de 21 miliarde lei, în creștere cu 14% față de anul precedent, arată datele preliminare neauditate furnizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru Profit.ro.
Reglementatorul pieței de capital a autorizat piața derivatelor de la BVB ca piață reglementată. Aceasta ar urma să devină operațională odată cu funcționarea Contrapărții Centrale, de asemenea, în proces de avizare la ASF.
ASF a autorizat board-ul Bursei în componența votată de acționari în noiembrie.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis în Parlament un set de propuneri la un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), care aduce schimbări importante acestui act normativ. Astfel, companiile care emit RCA vor fi obligate să vândă și în rate și apare conceptul de franșiză, care permite asiguratului să achite un preț mai mic pentru polița RCA, dar acesta va acoperi o parte din cuatumul viitoarei despăgubiri.
Doi eurodeputați din Germania și Irlanda au ridicat în Parlamentul European, în cadrul dezbaterii cu președintele român Klaus Iohannis, problema falimentului societății de asigurări Euroins și a modului în care a acționat în acest caz Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), solicitându-i șefului statului să fie de acord cu o evaluare independentă a Comisiei Europene asupra situației.
ASF a aprobat cererea operatorului de piață Bursa de Valori București de autorizare a unei noi piețe reglementate - piața derivatelor pe active suport de tip financiar și alte tipuri de active și înscrierea acesteia în Registrul ASF.
Societățile de asigurare au subscris, în primele nouă luni din 2023, prime brute subscrise (PBS) în valoare de aproximativ 13,1 miliarde de lei, în creștere cu aproape 9% față de aceeași perioadă a anului precedent.
Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui (USR) reacționează după anunțul Profit.ro privind oferta de răscumpărare lansată de Chimcomplex, făcând referire la optimizările fiscale posibile după ce a crescut taxarea dividendelor.
Compania care a preluat activele Oltchim, Chimcomplex Borzești, a inițiat o ofertă de buy-back la un preț confortabil peste cel de pe bursă.
Eazy Asigurări, parte din D Craig Holding, divizia de investiții condusă de Sacha și Augusta Dragic, care controlează și grupul de pariuri sportive SuperBet, l-a recrutat pe Cristian Ionescu în poziția de Director General. El a fost președinte al Directoratului Asirom, parte a grupului austriac Vienna Insurance Group (VIG), fiind înlocuit de Mădălin Roșu.
Acordarea de împrumuturi unor terțe persoane din fondurile societății BRD Pensii Private, operațiuni care ar fi condus la deteriorarea situației financiare, reprezintă motivul pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancționat-o pe Alina Cecilia Andreescu, în primăvara anului 2022, cu amendă de 100.000 lei și retragerea aprobării în funcția de director general al administratorului fondului de pensii private obligatorii BRD, conform motivării unei hotărâri a Curții de Apel București. Fostul șef al companiei a contestat sancțiunile aplicate. Instanța a respins cererea în martie 2023, cu posibilitate de recurs, conform datelor analizate de Profit.ro.
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că, în urma deciziei Consiliului ASF, transportatorii vor avea acces la un tarif de primă rezonabil în cazul RCA, inclusiv cei mici, cu 2-3 camioane.
ASF a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraților cu risc ridicat, persoane fizice și juridice, care dețin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone. Prin utilizarea de către BAAR a acestei noi formule, valoarea maximă a primei recomandate nu va depăși 9.000 de lei la clasa B0. Noua formulă de calcul va fi aplicată în termen de două zile lucrătoare de la acordarea avizului de către ASF, pe perioada în care se află în vigoare prevederile HG nr.1326/2023, cu modificările și completările ulterioare;
Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilității acestuia cu perioada în care a fost suspendat, efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat și revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferențe atât de mari între polițele anuale și cele subanuale sunt măsurile avansate de ASF, în contextul protestului transportatorilor.
Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară și reprezentanții confederațiilor patronale și federațiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri au convenit, în urma discuțiilor de miercuri seara, ca polițele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referință cu respectarea Legii 132/2017, precum și modificarea legislației pentru a permite suspendarea poliței pe perioada în care autovehiculul este parcat din diferite motive.
Organizațiile patronale din transporturi au discutat cu ASF noi propuneri pentru reducerea prețurilor RCA, care va implica și reanalizarea cu Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR) a formulei de calcul a tarifului recomandat pentru asigurații cu risc ridicat, în care sunt încadrate majoritatea autovehiculelor firmelor de transport.