Datele de identificare a beneficiarilor reali și modalitățile în care se exercită controlul asupra unei societăți nu vor mai fi înscrise în mod obligatoriu în actul constitutiv al acesteia din urmă, conform unui amendament adus Legii societăților și adoptat în plenul Senatului.
Participarea și votul online, de la distanță, vor fi permise în cazul tuturor formelor de organizare a societăților - în comandită simplă, în comandită pe acțiuni, în nume colectiv, respectiv a societăților cu răspundere limitată și a societăților pe acțiuni -, conform unui proiect legislativ al actualei puteri care unifică reglementările legale privind posibilitatea folosirii sistemelor electronice de vot în adunările generale ale societăților (AGA).
Numărul femeilor acționari sau asociați în firmele din România era, la finele lunii ianuarie 2021, de 554.331, acestea având o pondere de 37,21% în total acționari sau asociați, reiese din datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Ghidul juridic britanic Chambers Europe, lansat astăzi, realizează o analiză riguroasă a activității avocaților din 53 de jurisdicții. Avocații Țuca Zbârcea & Asociații au fost cotați, și în acest an, printre cei mai buni profesioniști ai momentului.
Din cele 152.000 de firme nou înregistrate anul trecut în România peste 31%, adică 48.000, aveau cel puțin o femeie asociat sau administrator, potrivit unui studiu realizat de Creditinfo, care arată că numărul afacerilor conduse de femei a crescut cu 26% în 2016 față de 2008.
Proprietarii de terenuri agricole, care fac parte din diferite forme de asociere având ca scop exploatarea terenurilor agricole, vor avea de anul acesta la dispoziție o procedură mai simplă de transformare a respectivelor societăți agricole în societăți comerciale, cu posibilitatea de a accesa astfel mijloace de capitalizare. Noile reguli au fost aprobate marți de Parlament.
Proprietarii de terenuri agricole, care fac parte din diferite forme de asociere având ca scop exploatarea terenurilor agricole, vor avea de anul acesta la dispoziție o procedură mai simplă de transformare a respectivelor societăți agricole în societăți comerciale, cu posibilitatea de a accesa astfel mijloace de capitalizare. Noile reguli urmează să fie discutate de autorități.
Compania ABC Medicover Holdings BV, prin care grupul suedez Medicover deține în România clinicile și spitalul Medicover și laboratoarele de analize medicale Synevo, cesionează pachetul de 99,99% din părțile sociale ale Synevo România către firma Medicover Investment BV pentru 24,83 milioane euro.