Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să surmonteze etapa de presiune la care este supusă și să ia deciziile care să protejeze drepturile, a transmis Bogdan Drăgoi, președintele SIF Banat Crișana, la videoconferința Profit.ro Financial Forum: „Finanțăm repornirea economiei“. El vede ca obiective principale urgentarea constituirii Contrapărții Centrale și dezvoltarea unei clase de investitori de retail, dar pentru tractarea pieței este nevoie de oameni potriviți la conducere, în ultima privință lansând o săgeată către Asociația Brokerilor.
Asociația Brokerilor din piața de capital a solicitat, recent, Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), să investigheze situațiile cu care se confruntă în aceste zile piața de capital, "situații neclare, confuze și anormale pentru o piață care ar trebui să asigure investitorilor protecție din partea ASF".
Pe locul descompletat din Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania a fost propus președintele Asociației Brokerilor, Dan Paul. Pe ordinea de zi a următoarei ședințe a adunării generale ordinare a acționarilor va fi inclus un punct referitor la alegerea unui membru al Consiliului de Supraveghere.
Administratorul judiciar al insolvenței de la Harinvest așteaptă plata sumei de aproape 20 milioane lei în termenul legal înainte de a trimite somația. Investitorii păgubiți de frauda făcută de casa de brokeraj acum 5 ani așteaptă banii și sunt nemulțumiți de împotmolirea dosarului penal. „Vor să-i scoată nevinovați”, spune unul dintre ei.
Asociația Brokerilor spune că decizia Curții de Apel Pitești care a dispus anularea operațiunilor de tip sell-out care au condus la devalizarea conturilor clienților Harinvest acum 5 ani, are un efect benefic pentru piața de capital și este în măsură să dea încredere investitorilor. Decizia prin care instanța obligă BCR la plata a 19,71 milioane lei va permite plata integrală a păgubiților, dar și recuperarea sumelor puse la bătaie de Fondul de Compensare a Investitorilor.
Iulian Stan, vicepreședinte al SIF Transilvania, spune că, în paralel cu procesul de constituire a unei contrapărți centrale românești, care ar putea lua mai mult timp, bursa locală ar trebui să se conecteze la o contraparte centrală externă deja existentă pentru ca piața derivatelor să înceapă să funcționeze la BVB înainte de termenul preconizat pentru anul 2020.
Bursa de Valori București a inițiat demersurile pe lângă ASF și BNR pentru constituirea unei contrapărți centrale românești, condiție pentru existența unei piețe funcționale a derivatelor. Existența unei contrapărți centrale care să asigure stabilitatea decontărilor este o precondiție necesară pentru ca investitorii să poată împrumuta acțiuni și pentru inițierea de tranzacții în marjă. Ce instrumente derivate ar urma să fie tranzacționate la BVB
După ce consilierul premierului, Darius Vâlcov, a făcut declarații grave la adresa companiei Digi Communications, listată de 15 luni la BVB, denumind „acțiuni toxice” titlurile operatorului telecom, Asociația Brokerilor atrage atenția asupra faptului că astfel de afirmații pot avea influență asupra prețurilor acțiunilor, cu efecte negative în ceea ce privește protecția investitorilor și buna funcționare a pieței.
Comisionarea fixă a tranzacțiilor încurcă investitorii de retail de la Bursa de Valori București și aceștia găsesc acum că este tot mai puțin justificat să intre pe acțiunile mai puțin lichide. Pe piața AeRO cheltuiesc multă energie pentru a urmări ordine care poate nici nu se execută, dar le înghit taxa de 1 leu. Profit.ro prezintă studii de caz care arată cum sistemul de taxare introdus de la începutul anului de BVB îngreunează viața investitorilor activi. „Mai mult îmi fac de lucru”, spune unul dintre ei.
Președintele Depozitarului Central, Marius Moldovan, a fost ales la AGA de bilanț în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania, învingându-l la voturi pe Dan Paul de la Asociația Brokerilor. Este o revenire, după ce, până la începutul anului trecut, Moldovan mai ocupase o poziție în directorat.
Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Bursa de Valori București a respins astăzi propunerea Asociației Brokerilor și a SIF Transilvania de a abroga schema tarifară introdusă în urmă cu un an și care include taxa minimă de 0,95 lei/acțiune pe ordinul executat.
O propunere a Asociației Brokerilor și SIF Transilvania pentru inițierea unei contrapărți centrale românești, cu potențial de a deveni regională, a fost avizată de acționarii Bursei București cu 70% din voturi. Este un semn că, în comunitatea bursieră, profesioniștii și-au pierdut răbdarea și caută rapid soluții pentru creșterea lichidității, o speranță în acest sens legându-se și de dezvoltarea unei piețe a derivatelor. Profit.ro anunțase de la începutul acestei luni că piața pare a converge către ideea unei contrapărți naționale.
Deocamdată, Bursa de Valori București nu respinge niciun proiect cu privire la contrapartea centrală, spune directorul general Adrian Tănase, dar varianta spre care pare că va converge piața este constituirea unei entități românești unde instituția să fie acționar cu aproximativ 50%. Proiectul ar urma să dureze în cel mai bun caz 2 ani, iar la capătul lui BVB preconizează că vor fi tranzacționate instrumente derivate pentru câteva perechi valutare, un indice și 15 acțiuni.
Asociația Brokerilor și SIF Transilvania solicită în Adunarea Generală a Acționarilor a Bursei de Valori București inițierea unor demersuri pentru crearea unei contrapărți centrale românești și disponibilizarea unei sume de până la 7 milioane de euro în vederea unui astfel de proiect.
Asociația Brokerilor și SIF Transilvania au pus pe ordinea de zi a AGA de bilanț propunerea de anulare a schemei tarifare de anul trecut, care prevede și comisionul minim de 0,9500 lei pe ordinul executat, despre care spun că inhibă tranzacțiile și dezavantajează investitorii mici.
Orice modificare a structurii de tarife a Bursei de Valori București pune presiune pe o categorie sau alta de participanți, astfel încât noul director general, Adrian Tănase, nu mai vrea o nouă modificare. „Cel puțin pe termen scurt și mediu nu este o prioritate pentru mine să revizuim schema de tarifare.”
La un eveniment de săptămâna trecută legat de intrarea la tranzacționare a unei noi companii, președintele Bursei de Valori București, Lucian Anghel, a afirmat că multe societăți de brokeraj din România nu contribuie la dezvoltarea pieței de capital nici prin intermedierea tranzacțiilor din piața secundară și nici prin aducerea în ringul bursier a noi companii. Este o reluare a unor critici aduse comunității de brokeraj și de către foștii directori generali ai BVB Valentin Ionescu și Ludwik Sobolewski, iar declarațiile vin și în contextul tensiunilor din Consiliul de Administrație între așa-numitul grup al băncilor și reprezentanții intermediarilor mici.
Depozitarul Central vede conturile înregistrate în Secțiunea 1 rezultate din programul de privatizare în masă de acum peste 20 de ani ca pe un balast și vizează reducerea acestui segment. Proiecte există pentru punerea în mișcare a activelor acestora, însă cu avertismente că acestea riscă să încalce dreptul de proprietate.
Pentru jucătorii din piața de capital, fondul suveran reprezintă încă o necunoscută, având în vedere că documentul oficial de constituire este formulat în termeni prea generali. Dacă unii îl văd ca pe o „armă economică” ce să relanseze economia națională, scepticii îl consideră un debușeu pentru sinecuri politice. Scopul creării lui este neelucidat, iar industria fondurilor este nedumerită că nu a fost consultată deloc.
Asociația fondurilor de pensii administrate privat respinge afirmațiile Asociației Brokerilor potrivit cărora administrarea fondurilor nu se face în interesul contribuabililor.
Un vot dat și de fondurile de pensii în favoarea remunerării suplimentare a conducerii și angajaților Bursei de Valori București atrage critici vehemente din partea Asociației Brokerilor: „Este necesară o dezbatere largă asupra modului în care sunt administrate fondurile de pensii si o mai atentă supraveghere din partea ASF.”
O propunere de revocare a unui plan de opțiuni pentru acțiuni BVB în favoarea angajaților a fost la un pas să treacă în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, având 44% din voturile celor prezenți. Dan Paul, președinte al Asociației Brokerilor, afirmase că este imoral ca echivalentul a 3 sferturi din profitul net pe anul trecut să meargă către angajați.
Adunarea Generală a Acționarilor de la BVB a respins astăzi o propunere a unui grup de acționari, reprezentând brokeri pe segmentul de retail, de a nu fi acceptată schema de comisionare și tarifare aprobată la AGA de bilanț. Astfel, va rămâne și taxa minimă de 0,95 lei/acțiiune pe ordinul executat, despre care Dan Paul, președintele Asociației Brokerilor, spunea că omoară retailul.
Asociația Brokerilor și o serie de case de brokeraj controlând 7,09% din acțiunile Bursei de Valori București cer introducerea pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor un punct care vizează anularea deciziei din AGOA de bilanț privind noua schemă de tarifare. Aceasta introduce un tarif minim pe ordinul executat și a fost încă de atunci contestată de o serie de brokeri. „Omorâți tot retailul”, avertiza unul dintre ei.
Bursa de Valori București a decis astăzi diminuarea comisioanelor variabile, în paralel cu introducerea unui tarif unic de 0,95 lei/acțiune pe fiecare ordin executat indiferent de dimensiunea acestuia. „O barieră în plus în calea lichidității”, spune unul dintre acționarii care au votat împotrivă.