Șeful de cabinet al președintelui ales Joe Biden, Ron Klain, a declarat, duminică, că reacția la atacul cibernetic de amploare împotriva Statelor Unite, descoperit săptămâna trecută, va merge dincolo de sancțiuni, transmite Reuters.
Nu există nicio îndoială că Rusia se află în spatele atacului cibernetic de amploare care a avut loc recent împotriva Statelor Unite, a declarat duminică președintele comisiei pentru informații din Camera Reprezentanților, Adam Schiff, avertizând că efortul președintelui Donald Trump de a minimiza rolul Moscovei și a îndrepta atenția către China reprezintă un pericol pentru securitatea națională a SUA, transmite Reuters.
Atacul cibernetic de anvergură care vizează mai multe departamente ale Guvernului american reprezintă un ”risc grav”, iar măsurile în vederea contracarării acestuia sunt ”extrem de complexe și dificile”, avertizează Agenția americană însărcinată cu securitatea cibernetică și securitatea infrastructurilor CISA, relatează AFP.
Platftorma de socializare Reddit a cumpărat aplicația de video sharing Dubsmash, extinzându-și serviciile pe segmentul de videoclipuri scurte, dominat de aplicația chineză TikTok.
Documente legate de cerea de autorizare a vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech au fost piratate în cursul unui atac cibernetic contra Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), a anunțat Pfizer miercuri, citat de AFP.
Hackeri sponsorizați de guvernele din Rusia și Coreea de Nord au atacat rețelele informatice ale unor companii implicate în dezvoltarea de tratamente împotriva Covid-19, “majoritatea” atacurilor fiind dejucate, potrivit Microsoft.
Grupul italian Enel a fost tința unui nou atac cibernetic, al doilea de la începutul anului, hackerii reușind să fure aproximativ 5 TB de date, inclusiv informații dintr-un fișier denumit “ROMÂNIA”. Grupul din spatele atacului de tip ransomware amenință cu publicarea informațiilor dacă nu primește 14 milioane de dolari în Bitcoin.
Un atac informatic masiv efectuat prin intermediul a 32 de milioane de descărcări de extensii pentru browserul Google Chrome, descoperit recent, scoate în evidență incapacitatea industriei tehnologiei de a proteja browserele care sunt folosite tot mai mult pentru email, statele de plată și alte funcțiuni sensibile, transmite Reuters.
Australia este ținta unui vast atac cibernetic al unui ”actor statal” care vizează sisteme informatice aparținând Guvernului, administrațiilor și întreprinderilor, a anunțat vineri premierul Scott Morrison, relatează AFP.
Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat o campanie de e-mail-uri înșelătoare trimise în numele unor organizații precum Poșta Română, Banca Transilvania, DHL, Balcan Express Curier sau GLS și care instalează amenințări de spionaj pe calculatorul infectat.
Operatorul aerian low-cost EasyJet a fost ținta unui atac cibernetic “sofisticat”, hackerii reușind să acceseze datele a circa 9 milioane de călători, a anunțat compania britanică marți.
Angela Merkel a anunțat miercuri că deține ”probe” ale unor tentative ”scandaloase” de atacuri informatice care au vizat Cancelaria germană, relatează AFP.
Pandemia Covid-19 a afectat companiile din întreaga lume, punând o presiune deosebită asupra organizațiilor care se bazează pe comerțul internațional, spun cercetătorii Kaspersky, care arată că atacatorii cibernetici din întreaga lume au început deja să profite de această situație, folosind activ în ultimele săptămâni subiectul pandemiei pentru a răspândi diferite programe malware, cum ar fi cele backdoor sau spyware.
Datele personale pentru 5,2 milioane de clienți ai hotelurilor Marriott au fost expuse în urma unei accesări ilegale, clienții respectivi fiind anunțați ieri, prin e-mail. În noiembrie 2018, corporația a mai trecut printr-un incident similar, când datele personale pentru circa 500 de milioane de clienți ai hotelurilor Starwood, cumpărate în 2016 de Marriott, inclusiv Sheraton, brand prezent în România, au fost accesate tot ilegal.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția asupra creșterii riscului cibernetic pe piața financiară non-bancară, în condițiile în care activitatea entităților reglementate/supravegheate de către Autoritate se desfășoară, în general, de la distanță, ca măsură de prevenire a răspândirii infecțiilor cu coronavirus.
Departamentul de Sănătate și Servicii Umane din Statele Unite, instituție esențială în eforturile federale de combatere a răspândirii epidemiei de coronavirus, a fost lovit duminică noapte de atacuri cibernetice, ceea ce a determinat un răspuns din partea Consiliului Național de Securitate (NSC), a relatat luni Bloomberg, potrivit Reuters.
Atacul cibernetic masiv care a afectat anul trecut peste 2.000 de site-uri din Georgia a fost întreprins de Rusia, potrivit Georgiei, Marii Britanii și Statelor Unite, informează BBC.
Două dintre conturile oficiale de Twitter ale Facebook au fost atacate cibernetic, a confirmat gigantul social media, citat de DPA.
Banca Națională a României (BNR) va realiza teste de verificare a rețelei IT, sub forma unui audit al securității informatice.
British American Tobacco (BAT) a reacționat la informațiile potrivit cărora o platformă web deținută de companie a fost ținta unui atac cibernetic care a expus datele utilizatorilor români. Potrivit producătorului de țigări, datele expuse nu aveau "caracter sensibil", iar compania investighează cauzele care au condus la această breșă.
O platformă web românească a producătorului de țigări British American Tobacco (BAT) a fost ținta unui atac cibernetic care a expus datele utilizatorilor.
Partidul Laburist (Labour) britanic a anunțat marți că a fost ținta unui atac cibernetic de amploare, însă fără consecințe, relatează AFP.
WhatsApp a fost atacată cibernetic în acest an pentru spionarea unor înalți oficiali guvernamentali din state aliate ale SUA, potrivit unor persoane apropiate unei investigații a companiei de mesagerie, transmite Reuters.
Garanti Bank România informează că serviciile de internet și mobile banking, plățile de e-commerce, dar și site-urile garantibank.ro si bonuscard.ro sunt indisponibile "din cauza unor probleme tehnice". Banca-mamă Garanti BBVA, a doua mare bancă privată din Turcia, a anunțat că a fost ținta unui atact cibernetic de tip DDOS.
Aproximativ 2.000 de site-uri internet georgiene, între care cele ale președinției, unor tribunale și media au fost vizate luni de un atac cibernetic masiv, au anunțat mai mulți responsabili din această mică fostă republică sovietică din Caucazul de Sud, potrivit AFP.