Compania cu capital sud-african MAS Real Estate, care a cumpărat anul trecut mallurile Militari Shopping din București și Atrium din Arad, și-a extins până în 2023 parteneriatul cu Prime Kapital, firmă înființată recent de fondatorii celui mai mare investitor imobiliar din România, și are în dezvoltare zece proiecte în România în valoare de 738 milioane euro, printre care un mall în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu.
Fondul de investiții sud-african MAS Real Estate, care operează pe piața românească printr-un parteneriat cu Prime Kapital, dezvoltator imobiliar înființat la București de Martin Slabbert și Victor Semionov, fondatori și foști manageri ai fondului de investiții sud-african NEPI Rockcastle, și care în primăvară a preluat Militari Shopping, centrul comercial din vestul Bucureștiului pentru 95 de milioane de euro, a semnat o nouă achiziție în România, preluând mall-ul Atrium din Arad de la grupul Demjan, controlat de Sándor Csányi, cel mai bogat om din Ungaria, și familia lui Sándor Demján, decedat recent. Tranzacția a fost evaluată la 40,5 milioane euro, cu circa 42% sub costul de dezvoltare.
Tranzacția prin care compania de investiții și dezvoltare imobiliară Atrium European Real Estate, reprezentată de compania de consultanță imobiliară JLL, vinde Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului, către Mas Real Estate, fond de investiții din Africa de Sud, pentru 95 de milioane de euro, a fost finalizată, fiind cea mai importantă tranzacție de pe piața de retail din București începând cu sfârșitul anului 2014. Atrium renunță, astfel, conform datelor analizate de Profit.ro, la singurul proiect pe care îl deține pe piața locală, urmând să își îndrepte atenția predominant spre Cehia și Polonia.
Compania de investiții și dezvoltare imobiliară Atrium European Real Estate vinde Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului, către Mas Real Estate, fond de investiții din Africa de Sud, pentru 95 de milioane de euro. Atrium renunță, astfel, conform datelor analizate de Profit.ro, la singurul proiect pe care îl deține pe piața locală, urmând să își îndrepte atenția predominant spre Cehia și Polonia.
Militari Shopping Center, deținut de Atrium European Real Estate, evaluat în urcare la aproape 87 milioane de euro, a înregistrat venituri nete din chirii de 6,9 milioane de euro anul trecut, nivel în ușoară creștere față de cel de 2016, deși gradul de ocupare al proiectului s-a diminuat ușor, la 99,2%.
Grupul elvețian Nestle își vinde fabrica de dulciuri din SUA către producătorul italian de dulciuri Ferrero pentru 2,8 miliarde dolari. Mișcarea a fost argumentată prin afacerile mai slabe de pe piața americană, unde Nestle concurează cu Hershey, Mars și Lindt.
Nestle va plăti 2,3 miliarde de dolari pentru preluarea producătorului canadian de vitamine Atrium Innovations, pentru a-și extinde prezența pe piața produselor destinate îngrijirii sănătății comercializate fără prescripție medicală și a compensa în acest fel evoluția mai slabă a afacerilor cu alimente ambalate, transmite Reuters.
Militari Shopping Center, deținut de Atrium European Real Estate, evaluat în urcare la 71 milioane de euro, a înregistrat venituri nete din chirii de 5,8 milioane de euro anul trecut, nivel în ușoară creștere față de cel de anul trecut, deși gradul de ocupare al proiectului s-a diminuat ușor, la 99,8%, potrivit rezultatelor publicate joi.
Militari Shopping Center, deținut de Atrium European Real Estate, a înregistrat venituri nete din chirii de 4,3 milioane de euro în primele 9 luni, în scădere 2,5% față de aceeași perioadă din 2014, când au totalizat 4,4 milioane euro, potrivit rezultatelor publicate joi.