Șefii Volkswagen Group vor discuta săptămâna viitoare situația în care se află CEO-ul Audi, Rupert Stadler, după ce procurorii germani care fac investigații în dosarul testelor de emisii au anunțat că îl cercetează alături de un alt membru din managementul companiei.
Audi A6, unul din veteranii segmentului limuzinelor premium, care își dispută un segment de piață tot mai competitiv, alături de modelele BMW Serie 5, Mercedes E Class sau Volvo S60, a primit o nouă generație. Deși aparent conservator din multe puncte de vedere, noul Audi A6 este unul din primele automobile de serie care are tehnologia necesară pentru a rula autonom.
BMW a dat publicității primele informații și imagini despre noua generație X5, a patra, într-un moment strategic: la o zi după premiera mondială a noului Audi Q8, după ce, în ziua anterioară, apăruseră imagini „neoficiale” pe site-uri.
Audi a prezentat în China, în premieră mondială, noul model Q8, un automobil care se instalează în vârful gamei constructorului german din Ingolstadt.
Premiera mondială a noului SUV Audi Q8 va fi pe 5 iunie, iar constructorul german premium a publicat o ultimă schiță a modelului, care vrea să reîntregească legătura cu legendarul Ur-Quattro.
Președintele SUA, Donald Trump, i-a spus lui Emmanuel Macron că intenționează să blocheze importurile de mașini germane în țara sa, potrivit publicației germane Wirtschaftswoche, care citează diplomați europeni și americani.
Audi s-a alăturat BMW și Mercedes, anunțând că nu va participa anul viitor la salonul auto din Detroit, dar va păstra în calendar alte saloane americane, din Los Angeles și New York.
Planurile Audi pentru acest an au fost prezentate cu ocazia Adunării Generale a Acționarilor, în Ingolstadt, unde Consiliul de Administrație a indicat situația companiei. „Vom continua să limpezim criza dieselurilor”, a spus Rupert Stadler. Noul SUV e-tron va avea premiera mondială pe 30 august.
Audi a confirmat oficial că există o serie de mașini A6 și A7 care pot avea probleme de emisii și că acestea vor trece printr-o rechemare pentru un upgrade al softului. Rupert Stadler a declarat că este vorba „despre o eroare a inginerilor”, nu un gest intenționat.
Aproximativ 1,2 milioane de automobile și SUV-uri marca Audi din întreaga lume vor fi rechemate în service, fiind identificată o defecțiune care poate genera supraîncălzirea pompelor de răcire electrice și provoca un incendiu.
Versiunea de serie a lui Audi e-tron, se află în plină perioadă de testare, iar constructorul german a anunțat deja o premieră: mașina se va putea încărca la stații de 150 kW, în maxim 30 de minute.
Asistentul digital al grupului Alibaba, Tmall Genie, va fi instalat pe automobilele Mercedes Benz, Audi și Volvo de pe piața chineză, în cadrul strategiei gigantului chinez de retail electronic de a-și populariza tehnologia lansată în urmă cu un an în domenii care pornesc de la cumpărături și până la securitatea locuinței, transmite Bloomberg.
Audi a prezentat versiunea de caroserie Avant a noii generații A6, care a debutat în această primăvară. Printre trăsăturile importante se numără portbagajul foarte mare, designul mult mai dinamic și toate tehnologiile regăsite și pe sedan.
Piața de autoturisme de lux a crescut în acest an, fiind înregistrat un avans de 23% în februarie, față de anul trecut. Cel mai vândut model este, în acest început de an, Mercedes S Class. În segmentele premium, limuzinele medii au scăzut tot mai mult, lăsând loc SUV-urilor.
Rupert Stadler, CEO-ul Audi AG, a anunțat în cadrul conferinței anuale Audi că a fost stabilit prețul viitorului model electric al mărcii, SUV-ul Audi e-tron quattro, la 80.000 de euro, pentru piața din Germania. Prețurile și momentul lansării pentru celelalte piețe va fi anunțat pe parcursul acestui an.
Audi a prezentat în premieră noul A6, a opta generație a limuzinei mărcii cu patru cercuri, unul dintre cele mai vândute modele ale mărcii. Premiera pentru public va fi la Geneva, săptămâna viitoare, pentru o lansare pe piață începând din iunie.
Porsche România, cel mai mare importator de automobile din țara noastră, a livrat 455.055 de autoturisme în ultimii 20 de ani, de la intrarea pe piață, sub mărcile Volkswagen, Audi, Seat sau Skoda, potrivit datelor publicate de companie.
Vânzările sedanului electric Tesla Model S au depășit volumele înregistrate de modelele concurente produse de mărcile premium germane, în Europa, pentru prima dată de la lansarea mărcii americane.
Mărcile care fac parte din VW Group au cumulat în luna ianuarie un volum total de aproape 900.000 de unități vândute, cea mai bună lună ianuarie din istria grupului.
Audi a început 2018 cu o creștere importantă, peste 20% în ianuarie, dar înregistrează scăderi pe două din piețele mari din Europa.
Mărcile premium și de lux au reușit să vândă peste 10.000 de autoturisme anul trecut, potrivit datelor oficiale privind înmatriculările, analizate de Profit.ro. Creșterea segmentului este mult mai mică decât media pieței pe ansamblu, doar 3,11 procente față de 10,7%.
Audi a demarat o rechemare pentru 127.000 de autovehicule din Germania și de pe alte piețe, ca urmare a unei acțiuni a autorităților germane care au detectat un software ilegal ce controlează emisiile pentru motarele diesel Euro 6, potrivit presei germane.
Anunțurile privind rezultatele anuale ale mărcilor BMW și Audi au fost umbrite de mai multe greve spontane declanșate în uzine din Ingolstadt, Dingolfing, Landshut și Regnesburg, de muncitori aparținând sindicatelor IG Metall.
Audi AG, compania de automobile premium aparținând VW Group, a reușit să transforme anul 2017 dintr-un posibil an cu scăderi, într-un succes, în special pe două din piețele care aveau probleme în prima parte a anului.
Două din mărcile VW Group, Audi și VW, au anunțat că extind programul de bonusuri pentru înlocuirea unei mașini vechi cu una nouă (trade-in) și au mărit sumele acordate pentru un schimb.