Vânzările auto pe piața chineză au urcat cu 74,9% în martie, a douăsprezecea lună de creștere consecutivă, pe fondul redresării după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19).
Criza pe acest segment de piață a afectat și producătorii cei mai mari precum Ford Motor, Honda Motor, General Motors și Volkswagen.
Vânzările auto pe piața chineză au urcat cu 29,5% în ianuarie, a zecea lună de creștere consecutivă, pe fondul redresării după criza provocată de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmit Xinhua și Reuters.
Vânzările de vehicule în China, cea mai mare piață auto din lume, au scăzut cu 1,9% anul trecut, la 25,31 milioane de unități, arată datele publicate de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), pe fondul crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), transmit Xinhua și Reuters.
Producătorul chinez de automobile electrice Nio a lansat primul său model sedan, numit ET7, care are o autonomie de peste 1.000 de kilometri.
Piața auto din China își revine cu o viteză mai mare decât anticipaseră specialiștii, în luna iulie fiind raportat un avans de 16%, a patra lună consecutivă de creștere.
Europa a depășit pentru prima dată China la numărul de vehicule electrice înmatriculate, potrivit unor date colectate de analiști din cele mai mari piețe din Europa.
Vânzările auto în China au scăzut cu 43,3% în martie, pe fondul restricțiilor adoptate pentru limitarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), transmite Reuters.
Volvo și Daimler, precum și furnizorii acestora, au deschis unitățile de producție din China, după ce le-au închis pe cele din Europa, și susțin că cererea de mașini începe să revină la normal.
Carols Tavares, CEO al PSA Group și viitor CEO al noii companii ce va rezulta prin fuziunea PSA cu Fiat Chrysler, este de părere că este nevoie să-și revizuiască strategia din China, în urma alăturării celor două companii.
Piața auto din China, cea mai mare din lume, este posibil să cadă pentru al treilea an consecutiv în 2020, a estimat luni Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), analiștii mizând pe relansarea vânzărilor în orașele mici pentru a ajuta la diminuarea ritmului declinului, transmite Reuters.
Acțiunile europene scad miercuri după ce președintele american Donald Trump a avertizat că, în lipsa încheierii unui acord cu Beijingul, SUA vor continua să majoreze tarifele pentru importurile din China.
Piața auto chineză - cea mai mare din lume - a înregistrat în septembrie o scădere a vânzărilor de 5,2%, a 15-a lună consecutivă de declin, după un recul de 6,9% în august și de 4,3% în iulie, arată datele publicate luni de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), transmite Reuters.
Piața auto chineză - cea mai mare din lume - a înregistrat în mai o scădere a vânzărilor de 16,4%, aceasta fiind a 11-a lună consecutivă de declin, după un recul de 14,6% în aprilie, arată datele publicate miercuri de Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM).
Acțiunile europene au coborât vineri la minimul ultimelor peste 3 luni și se îndreaptă spre cel mai abrupt declin lunar din ultimii 3 ani, pe fondul escaladării conflictului comercial SUA-China și al taxelor vamale impuse de Stetele Unite importurilor din Mexic.
BMW a fost, și în 2018, cel mai mare exportator de autovehicule din SUA, după valoarea acestora, potrivit unor date publicate de Departamentul de Comerț al SUA.
Producătorii auto germani au cerut luni eliminarea tarifelor comerciale, pentru menținerea locurilor de muncă în Europa și Statele Unite, în condițiile în care asociația industriei auto din Germania a anunțat că exporturile de automobile germane din Statele Unite în China au scăzut cu 37% în 2018, transmite Reuters.
Piața auto chineză - cea mai mare din lume - ar urma să înregistreze un ritm lent de creștere în 2019, deoarece expansiunea economică slabă ar putea afecta consumul, a avertizat Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), transmite Xinhua.
Asociațiile industriale din Germania consideră că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și războiul comercial dintre SUA și China, provocat de politicile ”America First” ale președintelui Donald Trump reprezintă cele mai mari riscuri pentru creștere și prosperitate, transmite Reuters, citat de News.ro.
Acțiunile europene au recuperat parțial din declinul abrupt înregistrat în prima parte a zilei, dar au închis "pe roșu" ședința de trazacționare de vineri, urmând declinul burselor asiatice, după ce datele dezamăgitoare din China au reînnoit temerile legate de starea celei de-a doua mari economii a lumii și potențialele efecte ale disputei comerciale dintre Washington și Beijing.
Acțiunile europene se tranzacționau în scădere abruptă în prima parte a ședinței de vineri, urmând declinul burselor asiatice, după ce datele dezamăgitoare din China au reînnoit temerile legate de starea celei de-a doua mari economii a lumii și potențialele efecte ale disputei comerciale dintre Washington și Beijing.
Volkswagen a anunțat cifrele de vânzări pentru noiembrie, cu un declin de 5 procente, în condițiile în care în Europa compania a reușit să încheie luna pe plus. Șefii VW dau vina pe războiul tarifelor, care a generat scăderi și în SUA, și în China.
Companiile prezente la China International Import Expo (CIIE), primul târg internațional destinat exclusiv importurilor pentru piața chineză, au semnat acorduri pentru anul viitor în valoare de aproape 58 de miliarde de dolari.
BMW a anunțat oficial că își va mări participația în subsidiara din China, la 75%, și reînnoiește contractul cu partenerii chinezi până în 2040. Costurile majorării participației depășesc 3 miliarde de euro.
China a înregistrat o scădere masivă a importurilor de automobile, ca efect al intrării în vigoare a noilor tarife de import. Dealerii au preferat să amâne importurile pentru a beneficia de taxe mai mici.