Activitatea de tranzacționare a fost doar cu puțin peste jumătatea celei care a adus bursei românești promovarea la statutul de piață emergentă. Indicele BET-XT a pierdut 0,5%.
Pe volume apropiate de media ultimilor ani, indicele principal de la BVB a avansat pe un nou maxim pentru a 2-a zi consecutiv.
Bursa românească a atinse noi maxime, însă pe volume într-atât de mici încât au permis acțiunilor Lufthansa, listate secundar la BVB, să fie pe locul 1 în topul segmentului regular.
Prima sesiune de tranzacționare de la BVB din acest an a fost caracterizată de o lichiditate foarte mică și deviații nesemnificative la nivelul principalilor indici.
Ultima sesiune din 2021 a fost una de consolidare, însă randamentul mediu dat de indicele celor mai lichide acțiuni a fost de o treime.
Într-o sesiune cu volume moderate, indicele principal și-a consolidat printr-un avans de 0,4% poziția peste nivelul de 13.000 de puncte, cucerit cu o zi înainte.
Într-o sesiune cu creșteri generalizate și volume moderate, bursa românească a atins un nou record în istoria sa de peste un sfert de veac.
Indicele BET a câștigat 1,7% într-o sesiune cu creșteri generalizate, însă pe volume reduse.
Într-o zi favorabilă pentru piețele de acțiuni dezvoltate, și la BVB acțiunile au câștigat în medie aproape un procent.
Tractată de acțiunile bancare, bursa românească a avut o sesiune pozitivă, în care însă titlurile producătorului de aluminiu Alro au coborât abrupt.
Agenția de rating Fitch a îmbunătățit cu două trepte ratingul de default pe termen lung (IDR) al UniCredit Bank România la "BBB", cu perspectivă stabilă, și a schimbat perspectiva pentru calificativul Băncii Transilvania, de la "negativă" la "stabilă", menținând ratingul la "BB+".
Banca Transilvania a obținut în instanță, în urma unei decizii definitive, anularea unei sentințe care o obliga să reangajeze o fostă salariată, în cazul unui e-mail transmis de un client, care s-a viralizat pe rețelele de socializare și pentru care a primit o amendă de 100.000 euro la finele anului 2020. Concediată în iulie 2020, fosta salariată, cu experiență de 10 ani și fără abateri, a reușit la prima instanță să convingă magistrații că Banca Transilvania nu i-ar fi acordat o perioadă rezonabilă de timp pentru a-și pregăti apărarea în procedura de cercetare disciplinară, în urma căreia angajatorul a decis desfacerea contractului de muncă. Decizia a fost atacată cu apel de Banca Transilvania, iar acțiunea a fost admisă acum de către instanță, relevă date analizate de Profit.ro.
Activitatea de tranzacționare a fost foarte redusă pe bursa românească, iar piața, în apatie, aducând un declin mediu de o treime la nivelul cotațiilor.
După 2 ședințe de aprecieri, vânzătorii au revenit în control și au împins majoritatea cotațiilor sub referințele de vineri.
Acțiunile lichide au avut aprecieri consistente și au tras indicii în sus.
După o secvență de 5 ședințe de deprecieri, bursa românească a câștigat un procent și jumătate.
Indicele BET a pierdut aproape un procent, pe o lichiditate sub media zilnică a anului trecut.
Cu a 3-a sesiune consecutivă cu deprecieri mai consistente la BVB s-a conturat formațiunea celor „3 ciori negre”, care de regulă anticipează o secvență de scăderi mai amplă. Această configurație tehnică a mai apărut în ianuarie 2020 și a prevestit căderile bursiere antrenate de noul coronavirus.
Debutul de săptămână a fost marcat la BVB de o sesiune de vânzări.
Ultima sesiune de tranzacționare a săptămânii a fost una slabă, cu declin al lichidității și la nivelul cotațiilor.
La BVB am consemnat o sesiune de ezitare, cu volume reduse și osiclații modeste la nivelul indicilor.
Indicele BET a anulat aproape integral șocul bursier din 26 noiembrie într-o ședință dominată de transferurile de pe segmentul deal.
Indicele BET a recuperat cea mai mare parte a șocului vânzărilor din 26 noiembrie.
Grupul Autonom, specializat în închirierile auto și serviciile conexe, care a atras 48 milioane euro de la investitori, inclusiv de la BERD, listează miercuri respectivele titluri la BVB.
La debutul în ringul de tranzacționare, titlurile AROBS Transilvania au avut o creștere explozivă pe tranzacții reprezentând peste o treime din rulajul de 43,08 milioane lei (8,70 milioane euro) al pieței de acțiuni.