Un american, Colin Davis McCarthy, în vârstă de 38 de ani, a aruncat pe geam, din mașină, 200.000 de dolari (180.000 de euro), pe o autostradă, în Oregon, iar numeroși automobiliști au oprit și au adunat bancnote de 100 de de dolari, creând haos, potrivit ABC News.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunțat că Guvernul a aprobat un act normativ care modifică modalitatea de acordare a sprijinului către cetățenii din Ucraina, prin acordarea unei sume forfetare lunare, pentru o sigură perioadă de maximum 4 luni consecutive, începând cu data de 1 mai 2023, în vederea acoperirii cheltuielilor cu hrana și cazarea pe teritoriul României.
Posesorii smartphone-urilor Pixel s-au trezit cu bani în cont, virați de Google, dintr-o eroare care s-ar putea dovedi costisitoare pentru gigantul american.
Un proiect legislativ inițiat de deputatul liberal Raluca Turcan, care tocmai a fostă numită la șefia Comisiei de muncă a PNL, prevede verificarea la domiciliu a beneficiarilor de concedii medicale, iar persoanele care nu vor accepta să indice unde se află în concediu medical și nu permit verificarea nu vor fi primi banii de concediu.
Un român spune că a câștigat 30.000 de euro în urma unui proces, dar acum nu știe ce să facă cu banii. Drept urmare, a cerut sfatul internauților.
Creșteri de prețuri la apartamente au fost înregistrate, în luna martie, în opt din zece mari orașe ale României. Doar în Ploiești și Sibiu așteptările proprietarilor au fost sub nivelul înregistrat în februarie.
Datele din cel mai recent Studiu privind bugetul gospodăriilor (HBS) arată că 60,6% din cheltuielile de consum ale gospodăriilor, în 23 de state membre UE pentru care sunt disponibile cifrele, au fost în 2020 alocate pentru locuință, apă, electricitate, gaze naturale și alți combustibili (32,7%), alimente și băuturi non-alcoolice (17,1%) și transport (10,8%).
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează că există persoane care solicită sume de bani în numele instituției și precizează că în cazul în care o persoană fizică urmează a fi supusă verificării situației fiscale personale va primi un aviz de verificare.
Activele nete ale fondurilor deschise de investiții locale s-au situat la o valoare de aproximativ 15 miliarde lei în luna ianuarie, în creștere cu 0,67% comparativ cu luna precedentă, potrivit unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Twitter nu a mai plătit de mai multe luni serviciile cloud achiziționate de la Amazon, care, în schimb, amenință că nu-și va mai plăti publicitatea făcută în cadrul platformei sociale.
Averea celor mai bogați oameni din lume a scăzut cu 10% în 2022, deoarece portofoliile lor de investiții au fost afectate de creșterea ratelor dobânzilor, de consecințele războiului din Ucraina și de inflație, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Knight Frank și citat de boursorama.com.
Cetățenii români care au contracte de muncă în mai multe state UE vor putea opta pentru un produs personal de pensie, în aceleași condiții și cu aceleași costuri de reglementare ca în toate statele membre, potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Parlamentului.
Uniunea Europeană nu poate și nu va cheltui tot mai mulți bani pentru a face față unei curse de subvenții pentru reducerea poluării, care se intensifică de ambele maluri ale Atlanticului, potrivit ministrului de Finanțe din Germania, Christian Lindner, transmite CNBC.
Grecia va acorda pensionarilor săi o indemnizație unică, care ar urma să coste bugetul statului aproximativ 300 de milioane de euro, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis, transmite Bloomberg.
Profiturile industriei globale de petrol și gaze în 2022 au crescut la aproximativ 4.000 de miliarde de dolari, de la o medie de 1.500 de miliarde de dolari în ultimii ani, a declarat șeful Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, transmite Reuters.
A trecut un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, dar locuitorii Moscovei pot cumpăra în continuare iaurturi Activia, periuțe de dinți Oral-B și cosmetice L'Oreal, în condițiile în care multe produse de larg consum sunt furnizate în continuare de companiile europene și americane cu subsidiare în Rusia, transmite Bloomberg.
Companiile care vor implementa săptămâna de lucru de patru zile ar putea primi din partea unui stat importante sume de bani sub forma unor scutiri fiscale, potrivit unui proiect de act normativ.
Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, a semnat anul trecut 30 de sancțiuni pentru nerespectarea legii pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, de trei ori mai mult decât în precedenții doi ani la un loc. Dacă cele mai multe bănci și instituții financiare nebancare au scăpat cu avertismente, câteva au fost și amendate: Banca Transilvania, Patria Bank și OTP Bank, ultima cu o sumă record.
Efigia suveranilor britanici va dispărea de pe bancnotele din Australia, unde portretul reginei Elizabeth II va fi înlocuit pe noile bancnote de cinci dolari cu un design care onorează cultura indigenă, și nu cu efigia lui Charles III, a anunțat Banca Centrală a țării. Bancnota de cinci dolari este singura care prezintă în prezent efigia unui monarh britanic în Australia.
Un curier a încasat plata ramburs pentru o comandă livrată, fără să bănuiască măcar că ceva nu este în regulă. Banii erau, însă, amestecați: printre bancnotele reale, în valoare de 100 de lei, fuseseră strecurați bani de jucărie
888 Holdings, printre cei mai mari operatori de jocuri de noroc online, prezent și în România, a suspendat unele conturi din Orientul Mijlociu, pe fondul nerespectării protocoalelor împotriva spălării banilor și a anunțat că directorul general va părăsi compania.
Vasil Lozinski, adjunct al ministrului ucrainean al infrastructurii, a fost demis și arestat sub suspiciunea de deturnare de fonduri, după ce o anchetă a Biroului Național Anticorupție din Ucraina a constatat că fondurile publice puse deoparte pentru surse de energie alternativă în lunile de iarnă au fost fraudate, relatează CNN.
Active în valoare de aproximativ 125 de miliarde de dolari au părăsit industria fondurilor speculative în 2022, arată datele publicate vineri de Hedge Fund Research (HFR), o nouă dovadă a prejudiciilor create de volatilitatea cu care s-au confruntat fondurile speculative anul trecut, transmite Reuters.
Guvernul ar putea adopta o ordonanță de urgență care să stabilească modalitățile de restituire a contribuțiilor de sănătate plătite de către cei care au pensii de peste 4.000 de lei.
Procurorii bulgari au pus sub acuzare patru persoane în cadrul unei anchete legate de platforma și creditorul de criptomonede Nexo, companie cu sediul la Londra, condusă de un fost parlamentar bulgar.