Companiile mici reprezintă 60-70% din piața IMM și au nevoie de credite de 30-40.000 de euro. Finanțarea acestor firme poate duce la o creștere a volumului de credite de la bănci la o rată chiar și de peste 7-8% pe an, explică Teodora Petre, responsabilă cu strategia pentru IMM la Raiffeisen Bank. Ea atrage atenția că antreprenorii trebuie să fie din ce în ce mai atenți la zona de sustenabilitate și că programele cu garanții europene au început deja să excludă o serie de activități de la finanțare, cum ar fi cele care se bazează pe combustibili fosili.
Mediul antreprenorial românesc s-a maturizat, știe să facă un plan de afaceri și să simtă tendințele și să se replieze atunci când apar dificultăți, spune Mihalea Mihalcea, Șef Produse Financiare Retail la UniCredit Bank România.
Este anticipat și că Mugur Isărescu va obține cel mai probabil un nou mandat în fruntea BNR, al șaptelea.
Raiffeisen Bank România anunță că, din 8 aprilie, pentru operațiunile de schimb valutar efectuate în Smart Hour, va aplica o limită lunară de 10.000 euro (sau echivalent).
Angajații Alpha Bank încearcă să se protejeze la viitoare disponibilizări și să obțină salarii mai bune, înainte ca banca să fie preluată de UniCredit, printr-un contract colectiv de muncă pe 2 ani agreat cu actualul angajator, primul negociat de sindicatul Vocea Noastră, înființat în urmă cu câteva luni. După aproape trei luni de discuții, negocierile au eșuat, a declarat, pentru Profit.ro, liderul sindicatului, care mai are câțiva pași de urmat pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă.
Șoferii care vor să achiziționeze huvinietă sau să își plătească taxa de pod de la Fetești - Cernavodă o pot face, de luna aceasta, direct din aplicațiile de Mobile Banking și Internet Banking CEC Bank.
CEB România a obținut un profit net de 66,8 milioane de lei în 2023, în creștere de peste două ori față de anul precedent. Banca deținută de familia turcă Özyeğin și-a redus însă activele, mai ales expunerea de credit.
Statele Unite fac presiuni asupra Raiffeisen Bank International, cea mai mare bancă occidentală din Rusia, pentru a renunța la planurile de a cumpăra o participație de 1,5 miliarde de euro la Strabag, de la unui magnat rus, spun sursele Reuters.
Numirea lui Lucian Anghel în funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank a fost oficializată, odată cu primirea aprobării din partea Băncii Naționale a României. Lucian Anghel va coordona aria de risc a băncii (Chief Risk Officer) și este, de asemenea, economist-șef al Libra Internet Bank.
Alpha Bank Romania SA și Alpha Bank SA, în calitate de bănci coordonatoare, împreună cu BRD - Groupe Societe Generale SA și ING Bank Romania, au intermediat cu succes o facilitate de credit sindicalizat în valoare totală de 200.000.000 EUR pentru CTPark Romania.
CEC Bank a înregistrat un profit net estimat, neauditat, de 515,8 milioane lei în anul 2023. Banca a continuat să-și consolideze poziția pe piață și a înregistrat o creștere a activelor nete până la 83,5 miliarde lei – în creștere cu 35% față de perioada similară a anului trecut.
Valentin Grigore Vancea, astăzi Director General Adjunct Divizia Operațiuni și IT, devine nou Director General al Patria Bank, pentru un mandat de 4 ani, numirea fiind aprobată de BNR.
Banca Dacia Felix a fost preluată în 1997 de Eurom Bank și, ulterior, de Bank Leumi, Piraeus Bank și First Bank.
tbi bank anunță că a realizat un profit net de 42,4 milioane de euro în 2023, cu 16% mai mare decât profitul de 35,5 milioane de euro obținut în 2022.
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă persoanelor fizice să recupereze sumele calculate greșit de Raiffeisen Bank, pentru dobânzile unor credite din perioada 2006-2009 și au precizat că până în prezent a fost achitat un procent de 92% din totalul sumelor respective.
Potrivit portalului EUobserver, Trezoreria Statelor Unite a avertizat RBI că riscă să fie eliminată din sistemul financiar american dacă va continua să opereze în Federația Rusă, ajutând astfel, potrivit Washingtonului, armata rusă.
OTP Bank România a înregistrat în 2023 un profit net consolidat de 262 milioane RON, de șapte ori mai mare decât cel din 2022.
Profitul net al Alpha Bank Romania a crescut anul trecut cu 15%, la 38 milioane de euro. Activele totale ale băncii au depășit 4,7 miliarde euro, crescând cu 11%, față de anul 2022.
Salt Bank din Grupul Financiar Banca Transilvania pregătește lansarea aplicației proprii. Salt Bank va fi lansată ca bancă românească 100% digitală, aceasta fiind anunțată din noiembrie ca urmând să furnizeze servicii începând cu anul 2024.
Credit Europe Bank România va fi absorbită în banca olandeză care deține pachetul majoritar de acțiuni.
Banca americană New York Community Bancorp, cu mari probleme financiare, a anunțat o majorare de capital de 1 miliard de dolari și o schimbare a conducerii, sub coordonarea fostului secretar al Trezoreriei Steven Mnuchin.
Acțiunile New York Community Bancorp, aflată în dificultate, au scăzut cu peste 40%, pe fondul unor informații conform cărora banca regională americană caută o infuzie de numerar, transmite CNBC.
O emisiune de obligațiuni verzi plasate la sfârșitul anului trecut pe 10 ani de municipalitatea Reșița se listează la cota BVB.
Autoritățile de la Atena vor demara vânzarea participației de 27% deținută la Piraeus Bank prin intermediul Fondului de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF), informează publicația elenă Kathimerini, citând surse Bloomberg.
Autoritatea de Supraveghere a Pieței Financiare din Austria (FMA) investighează Raiffeisen Bank International (RBI) pentru deficiențe privind combaterea spălării banilor, a anunțat grupul bancar austriac, transmite Reuters.