Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat programul de achiziții de urgență în perioada pandemiei până la 1.350 miliarde de euro, în încercarea de a stimula relansarea economiilor din zona euro.
Banca Centrală Europeană (BCE) este așteptată să discute, la o întâlnire programată săptămâna viitoare, despre retragerea programului de achizții de obligațiuni din zona euro, în valoare lunară de 30 de miliarde de euro, potrivit unor oficiali ai instituției.
Banca Centrală Europeană (BCE) a vândut obligațiunile pe care le deținea la retailerul german de mobilă Steinhfoff, prezent în România cu brandurile Kika și Pepco, pierzând, cel mai probabil, aproximativ jumătate din suma investită pentru cumpărarea acestora, potrivit estimărilor Reuters.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să extindă programul de achiziții de obligațiuni din zona euro dincolo de luna martie, reducând însă volumul lunar al activelor cumpărate, de la 80 de miliarde de euro la 60 de miliarde de euro, potrivit unui comunicat al instituției.
Banca Centrală Europeană (BCE) ar urma să anunțe joi extinderea termenului limită al programului de cumpărări de obligațiuni, potrivit unui sondaj Bloomberg la care au participat 53 de economiști care urmăresc activitatea instituției. Evoluția inflației și a creșterii economice din zona euro ar urma să permită instituției să retragă treptat programul de relaxare cantitativă spre finele anului viitor, consideră trei sferturi dintre respondenți.
Banca Centrală Europeană (BCE) nu a discutat despre extinderea programului de cumpărare de obligațiuni dincolo de martie 2017, dar nici despre eventuala retragere graduală a acestuia, a afirmat președintele instituției, Mario Draghi, după ședința de politică monetară de astăzi.
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut joi dobânda cheie la 0%, în linie cu estimările analiștilor, și a reiterat angajamentul pentru continuarea programului de achiziții lunare de active cel puțin până în luna martie a anului viitor.
Vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE) Vitor Constancio a infirmat zvonurile potrivit căror oficialii instituției ar fi discutat despre reducerea achizițiilor lunare de obligațiuni din zona euro. Constancio a declarat pentru Bloomberg că informațiile vehiculate în presă nu au niciun fundament, iar măsurile de stimulare vor continua până când inflația din zona euro se va apropia de ținta băncii centrale europene.
Banca Centrală Europeană (BCE) deținea pe 10 iunie, la două zile de la demararea achizițiilor de obligațiuni corporative, titluri de acest fel în valoare de 348 de milioane de euro, peste estimările analiștilor, potrivit unui anunț făcut de instituție.
Un grup de antreprenori și profesori germani au depus, săptămâna aceasta, o plângere la Curtea Constituțională a Germaniei legată de măsurile de relaxare monetară adoptate recent de Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit publicației germane Welt am Sonntag, citată de Reuters.
Banca Centrală Europeană (BCE) a coborât joi dobânda de politică monetară cu 0,05 puncte procentuale la 0%, după un an și jumătate în care dobânda cheie a fost menținută la nivelul de 0,05%, în condițiile în care inflația din zona euro rămâne mult sub ținta băncii, de aproximativ 2%. Totodată, BCE a redus dobânzile pentru facilitățile de creditare și depozit și a suplimentat achizițiile lunare de obligațiuni.
Banca Centrală Europeană (BCE) va prelungi cu cel puțin șase luni, până la finele lunii martie 2017, programul privind achizițiile de obligațiuni din zona euro, a anunțat joi președintele băncii Mario Draghi, în contextul în care actualele proiecții ale instituției bancare indică persistența riscurilor pe partea de scădere a ratei inflației, aflată mult sub ținta oficială de aproximativ 2%.