BCR a înregistrat un profit net de 562,7 milioane de lei (114,4 milioane de euro) în primul trimestru din 2023, în creștere cu 17,8% față de aceeași perioadă din 2022, pe fondul creșterii rezultatului operațional cu aproape o treime, în timp ce costurile cu provizioanele au scăzut.
Într-o operațiune anticipată de Profit.ro, Municipalitatea din București a emis instrumente obligatare scadente în anul 2030.
Romgaz, partener cu OMV Petrom în cel mai important proiect offshore din Marea Neagră, Neptun Deep, și-a majorat de la 420 milioane la 630 milioane lei plafonul contractului de facilitate de credit încheiat cu BCR, parte a grupului austriac Erste. Motivul: Compania trebuie să depună o garanție de 210 milioane lei ca urmare a încheierii cu succes a etapei angajante a procesului de capacitate incrementală organizată de Transgaz.
Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, care a listat anul trecut la bursă obligațiuni în valoare de 40 milioane euro, și-a fixat strategia de listare la Bursa București, BERD urmând să vândă până la 189.071.146 acțiuni existente, reprezentând circa 10% din numărul total de acțiuni, iar fondatorul Jabbar Kanani va vinde până la 611.551.405 acțiuni existente, reprezentând circa 32% din acțiuni.
Banca Națională a României a respins propunerea făcută în urmă cu șase luni de Unicredit Bank România pentru funcția de CEO. Septimiu Postelnicu, chemat să-i succeadă lui Răsvan Radu din Bulgaria, unde era prim vicepreședinte executiv al bănci grupului din țara vecină, a primit aviz negativ. Interimatul în poziția de CEO din 17 aprilie, când expiră mandatul lui Radu, va fi preluat de Feza Tan, prim vicepreședinte executiv.
Banca Comercială Română (BCR) a depus singura oferta la o licitatie organizata de CFR Călători pentru servicii de creditare în sumă de 119,34 milioane de lei, banii urmând să fie utilizați pentru refinanțarea unor împrumuturi cu scadență la 28 aprilie 2023 și care au fost utilizate pentru finanțarea capitalului circulant al transportatorului feroviar.
Fitch Ratings a îmbunătățit joi perspectiva atribuită ratingurilor pentru datoriile pe termen lung (IDR) de la negativă la stabilă pentru Banca Comercială Română S.A. (BCR) și BRD-Groupe Societe Generale S.A. (BRD), și a confirmat ratingurile la "BBB plus", informează un comunicat al agenției de evaluare financiară.
Banca Comercială Română S.A. și Banca Comercială Victoriabank S.A., una dintre cele mai mari bănci din Republica Moldova, au agreat un acord de vânzare integrală a acțiunilor deținute de Banca Comercială Română în filiala BCR Chișinău S.A.. Victoriabank este a treia bancă din Republica Moldova după active, cu aproape 300.000 de clienți activi și 70 de sedii în toată țara.
Banca Comercială Română intenționează să emită o nouă rundă de obligațiuni de nivel 1 suplimentar (AT1), cunoscute și sub numele de "contingent convertibles" sau "CoCo". Acestea sunt cele mai riscante tipuri de obligațiuni pentru creditori și au devenit celebre în criza recentă a Credit Suisse.
Guvernul a trimis BCR decizia de plată de 389 de milioane de lei pentru obligațiile accesorii generate de decizia Curții de Conturi în cazul Băncii pentru Locuințe. BCR a încercat să obțină, fără succes, suspendarea executării acestei plăți și a făcut încă un provizion uriaș, care a mâncat din profitabilitatea grupului. Austriecii vor să încaseze, însă, un dividend record pentru rezultatul de anul trecut.
Banca Comercială Română (BCR) a semnat cu Poșta Română un contract de împrumut pentru suma de 20 milioane de lei, banii urmând să finanțeze activitatea curentă a companie în următoarele 12 luni, de la semnarea contractului, relevă date analizate de Profit.ro.
Romgaz, partener cu OMV Petrom în cel mai important proiect offshore din Marea Neagră, Neptun Deep, vrea să-și majoreze de la 420 milioane la 630 milioane lei plafonul contractului de facilitate de credit încheiat cu BCR, parte a grupului austriac Erste. Motivul: Compania trebui să depună o garanție de 210 milioane lei ca urmare a încheierii cu succes a etapei angajante a procesului de capacitate incrementală organizată de Transgaz.
Bondurile, emise în format old school banking, la purtător, sunt emise în categoria recent apărută a titlurilor “green”.
Clienții BCR sunt vizați în ultima perioadă de tentative de fraudă în mediul online, atacatorii copiind identitatea vizuală și elementele de design ale băncii și creând niște siteuri-clonă, care arată similar cu cel original, dar care sunt găzduite pe domenii cu denumiri total diferite de cel al băncii, atenționează Directoratul Național de Securitatea Cibernetică.
Banca Comercială Română (BCR) a câștigat, din postura de unic ofertant, o licitație organizată de municipiul Sfântu Gheorghe pentru contractarea pe o perioadă de 13 ani a unui credit 100 milioane de lei pentru finanțarea investițiilor publice locale.
Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, care a listat anul trecut la bursă obligațiuni în valoare de 40 milioane euro, a desemnat WOOD & Company Financial Services a.s. pentru a-i oferi consultanță, în vederea explorării oportunităților de a obține capital inclusiv, dar fără a se limita, printr-o potențială ofertă publică inițială de acțiuni în România, urmată de admiterea la tranzacționare a acțiunilor la Bursa de Valori București
Avansul rapid al dobânzilor la creditele în lei a crescut interesul companiilor pentru finanțări în euro, arată Sergiu Manea, CEO BCR, în timp ce pentru populație soluția de protecție a fost cea a ratelor fixe. Persoanele fizice au solicitat tot mai mult, în contextual inflaționist actual, și depozite la termen în valuta, astfel că banca le-a reintrodus în ofertă, după ce le eliminase complet pe segmentul de retail. “Decizia nu a fost simplă”, spune vicepreședintele Dana Dima.
Banca Comercială Română a avut conversații foarte civilizate cu companiile de stat, iar îndemnul conducerii clasei politice a fost unul la calm și raționalitate și asta am experimentat, a explicat președintele executiv al BCR, Sergiu Manea, într-o conferință de presă, întrebat despre reacția emoțională la votul exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI pe tema aderării României la Spațiul Schengen
Grupul Banca Comercială Română a încheiat anul trecut cu un profit net de 1,75 de miliarde de lei, în creștere cu circa 24% față de 2021, pe fondul unui rezultat operațional mai bun și a creșterii creditării. Costurile cu provizioanele de risc au continuat să crească și în trimestrul al patrulea.
Ștefan Stavrositu a fost desemnat Președinte al Directoratului BCR Asigurări de Viață VIG, mandatul acestuia fiind aprobat în cadrul ședinței de ieri a Autorității de Supraveghere Financiară.
Raiffeisen Leasing, parte a grupului Raiffeisen din România, va contracta de la Banca Comercială Română (BCR) un credit de 30 milioane de euro.
Asocierea formată din Banca Comercială Română, BRD – Groupe Société Générale și Raiffeisen Bank România a depus singura ofertă în cadrul unei licitații a Primăriei Municipiului București pentru servicii financiare necesare emiterii și vânzării de obligațiuni destinate refinanțării datoriei publice locale provenite dintr-un împrumut contractat de la BERD în anul 2020, scadent în aprilie 2023. Suma scadentă se ridică la 555 milioane de lei.
Erste a plătit o sumă imensă pentru a prelua controlul integral al Băncii Comerciale Române și în 16 ani s-a ales cu încasări sub inflație și cu perspectiva de a recupera investiția într-un secol, fără a lua în calcul inflația, dacă lucrurile nu se îmbunătățesc.
Acceleratorul de businessuri de tehnologie InnovX-BCR a finalizat primul program dedicat fondurilor de investiții de tip venture capital (VC) din Europa Centrală și de Est. Șase din cele 14 echipe participante în program au devenit alumni și urmează să deschidă fonduri de investiții de tip venture capital, pentru a investi 155 de milioane de euro în următorii ani în start-up-uri de tehnologie din Europa Centrală și de Est, cu accent pe piața românească.
Președintele executiv al BCR, Sergiu Manea, a transmis astăzi un mesaj către clienții bănci, în aplicația digitală George, informându-i că lideri ai grupului se întâlnesc cu decidenți din Austria pentru a susține cauza României în continuare. Apelul către clienți vine după ce mai mulți oficiali ai Grupului Erste au ieșit public să critice veto-ul Guvernului austriac pentru aderarea României la Schengen, nejustificat de probleme reale la frontieră, și într-un context cu îndemnuri la boicot împotriva companiilor cu capital austriac făcute în spațiul public local.