Lukoil și MOL au majorat în ultimele ore prețurile carburanților cu 5 bani/l, după exemplul liderului pieței, OMV Petrom, care sâmbătă a efectuat o mișcare similară în urma aprecierii cotațiilor internaționale ale produselor petroliere din ultimele 10 zile. Astfel, cea mai ieftină motorină standard în stațiile din capitală se poate cumpăra cu 7,5 lei/l, iar cea mai ieftină benzină cu 6,29 lei/l.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a efectuat prima majorare de prețuri după cea din noaptea Anului Nou, scumpind sâmbătă atât benzina, cât și motorina cu 5 bani/l. Mișcarea anulează ieftinirile efectuate în urmă cu o săptămână când compania cu acționariat austriac a fost nevoită să ieftinească benzina și motorina în urma unei decizii similare adoptate de unul dintre concurenții săi, Lukoil.
Tot mai mulți maghiari care locuiesc în apropierea graniței își alimentează mașinile în străinătate, inclusiv în România, carburantul fiind mai ieftin în țările vecine decât acasă.
Lukoil este prima companie distribuitoare de carburanți care a micșorat prețurile cu 5 bani/l, atât la benzină cât și la motorină, după majorările de 36, respectiv 38 de bani efectuate în prima zi a anului, ca urmare a deciziei guvernului de a renunța la reducerea de 50 de bani/l convenită cu companii, dar și a celei a ministerului de finanțe de a majora nivelul accizelor stabilite de Parlament la nivelul minim dintr-o directivă UE. Este prima dată în ultimul timp, cel puțin de la declanșarea războiului din Ucraina, când inițiativa schimbării prețurilor nu aparține liderului pieței, OMV Petrom.
Benzina s-a scumpit în noaptea a Anul Nou cu 36 bani/l, iar motorina cu 38 bani/l, așa cum anticipa Profit.ro, în stațiile liderului pieței, OMV Petrom, dar și în. cele Rompetro și Moll, în urma deciziei guvernului de a renunța la reducerea de 50 de bani/l convenită cu companii, dar și a celei a ministerului de finanțe de a majora nivelul accizelor stabilite de Parlament la nivelul minim dintr-o directivă UE.
Ministerul Finanțelor confirmă informațiile anunțate anterior de Profit.ro, arătând că, ca regulă generală, nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr.1 de la Titlul VIII – Accize și alte taxe speciale din Codul fiscal actualizat cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică.
În prezent, benzina a coborât sub 6 lei/l în stațiile Petrom și Lukoil din capitală, iar cea mai ieftină motorină costă 7,10 lei/l.
Guvernul nu va mai prelungi, de la 1 ianuarie, reducerea de 50 de bani/l la combustibili, convenită cu companiile distribuitoare, care expiră la finalul acestui an.
Șoferii vor avea o surpriză plăcută de la 1 ianuarie: nu numai că Guvernul a renunțat la actualizarea nivelului accizelor cu rata inflației, care ar fi condus la scumpiri de aproximativ 50 de bani pe litrul de carburant, dar a și revenit la nivelul din urmă cu 5 ani, de 1,656 lei/l, în cazul benzinei și de 1,518 lei pe litru, în cel al motorinei, mai reduse cu 12,5% decât cele din prezent. Cu toate acestea, vestea rea este că, în aceste condiții, este puțin probabil ca Guvernul să prelungească perioada de aplicare a reducerii de 50 de bani/l, convenită cu companiile distribuitoare, care expiră la finalul acestui an. În plus, noile accize se situează sub nivele minime impuse de UE.
Benzina a coborât la 6 lei/l în 4 stații din capitală, în urma deciziei de marți a OMV Petrom și Lukoil de a reduce semnificativ prețurile carburanților cu aproximativ 10 bani/l pentru prima dată în ultimele 10 zile. Ieftinirea vine cu numai câteva zile înaintea expirării reducerii de 50 de bani convenită de companii și autorități, dar care ar putea fi prelungită și în primele 3 luni ale anului viitor.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, este de părere că ar trebui ca Guvernul să compenseze în continuare cu 50 de bani/litru carburanții. Liderul social-democrat afirmă că acest lucru duce la o reducere a inflației.
Stocurile minime de urgență trebuie să acopere cantitatea aferentă importurilor nete pe o perioadă de 90 de zile, calculată pe baza mediei zilnice a importurilor nete, prin raportare la cantitățile importate cu doi ani înainte.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat, la Prima TV, că Guvernul va decide după 20 decembrie dacă va mai acorda subvenția la carburanți, urmând ca până atunci să fie făcută o analiză la anticipația de preț pe piața combustibililor.
Cea mai ieftină benzină se poate cumpăra în acest weekend în capitală cu 6,11 lei/l, preț nemaiîntâlnit din prima săptămână a anului, iar cea mai ieftină motorină cu 7,26 lei/l, cel mai redus nivel al ultimelor 10 luni, în urma deciziei liderului pieței, OMV Petrom, de la prima oră a zilei de sâmbătă de a micșora prețurile carburanților cu alți 15 bani/l. Aceasta este cea de-a patra ieftinire importantă, după seria de ieftiniri consecutive considerabile efectuate în perioada 6-8 decembrie, după intrarea în vigoare a embargoului impus de UE importului de țiței rusesc.
Toate companiile distribuitoare de carburanți au ieftinit benzina și motorina cu cel puțin 15 bani/l în ultimele 24 de ore, Lukoil efectuând reduceri de preț record, de 35 de bani/l la motorină și de 29 de bani/l la benzină. În urma acestor ieftiniri, prețul benzinei a ajuns la 6,26 lei, nivel nemaintâlnit din prima săptămână a lunii ianuarie a acestui an, iar motorina a coborât sub 7,5 lei/l, cu cât se tranzacționa la începutul lunii martie.
Guvernul Ungariei va lua "profiturile suplimentare" din vânzările de combustibili ale grupului ungar de petrol și gaze Mol, a anunțat miercuri premierul Viktor Orban într-o postare pe Facebook, la o zi după ce autoritățile de la Budapesta au eliminat plafonarea prețurilor la carburanți, transmite Reuters.
Prețul benzinei în stațiile din România a coborât sub 6,5 lei/l, la nivelul de dinaintea invaziei Ucrainei de către Rusia în urma deciziei liderului pieței, OMV Petrom, pentru a ieftini carburanții cu câte 15 bani/l, pentru a doua zi consecutiv. Și companiile concurente au efectuat în ultimele 24 de ore o reducere de prețuri de 15 bani/l, în următoarele ore fiind așteptată o decizie similară, pentru a micșora ecartul față de prețurile din stațiile Petrom și OMV.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, care a anunțat încă din primăvară că nu mai procesează țiței rusesc, a ieftinit, începând cu miezul nopții de luni spre marți cu 15 bani/l atât motorina, cât și benzina. Celelalte companii concurente practicau marți dimineață aceleași prețuri stabilite la începutul acestei luni. Cum OMV Petrom procesează 70% țiței din producție internă și 30% țiței de import, în timp ce Lukoil sau Rompetrol prelucrează petrol important, rămâne de văzut dacă, așa cum au obișnuit piața, și acestea vor reduce în următoarele ore prețurile într-un mod similar.
Toți proprietarii de rafinării din România, inclusiv gigantul petrolier rus Lukoil, care deține unitatea de producție Petrotel Ploiești, au transmis autorităților că au găsit surse alternative de aprovizionare cu materie primă, în condițiile în care astăzi a intrat în vigoare embargoul impus de UE pe țițeiul produs în Federația Rusă, ca sancțiune pentru agresiunea militară împotriva Ucrainei, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, răspunzând unei întrebări.
Prețurile carburanților au rămas neschimbate în stațiile din România, iar țițeiul Brent s-a apreciat cu mai puțin de 1% în dimineața primei zile de intrare în vigoare a embargoului impus de UE importului de țiței rusesc. Scăderea cererii globale, ca urmare a restricțiilor anti-Covid din China, stocurile efectuate de companiile europene, dar și multele excepții, de care beneficiază în special rafinării din zona Europei Centrale și de Est, ar putea explica calmul de pe piața combustibililor.
Prețul motorinei standard a coborât sub 8 lei/l în majoritatea stațiilor Petrom și OMV în urma deciziei de miercuri a liderului pieței distribuitoare de carburanți de a ieftini atât benzina, cât și diesel-ul cu 15 bani/l, ieftinire record, cel puțin în ultimul an, în care reducerea de preț maximă era de cel mult 10 bani/l.
Aproximativ un sfert din benzinăriile din Ungaria, inclusiv 100 de benzinării deținute de grupul petrolier ungar MOL, se confruntă cu probleme temporare în aprovizionarea cu benzină, a informat portalul de știri Telex.hu, preluat de Reuters.
Prețul benzinei standard a coborât sub 6,9 lei/l, iar cel al motorinei se apropie de 8 lei/l, cele mai reduse niveluri de la mijlocul lunii octombrie, în urma deciziei liderului pieței, OMV Petrom, de a ieftini marți benzina cu 4 bani/l, iar motorina cu 8 bani/l. Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a coborât la 1,2 lei/l în stațiile Petrom și la 1,17 lei/l în cele OMV, după ce pe 19 octombrie atinsese un nivel record de 1,5 lei/l.
Potrivit postului de radio Radio France Internationale, rezervele valutare ale republicii au scăzut la 6,6 miliarde de dolari.
Prețul benzinei a coborât sub 7 lei/l în 3 stații Petrom din capitală, după decizia de ieftinire a carburanților cu 13 bani/l în ultimele 2 zile luată de liderul pieței. Prețuri similare la benzină erau înregistrate în stațiile Petrom și OMV în urmă cu aproape o lună, pe 26 octombrie, interval în care inițial combustibilii s-au scumpit, iar apoi s-au ieftinit ca urmare a scăderii cereri interne, dar și a evoluției cotațiilor internaționale, influențate de restricțiile anti-Covid impuse de China și informațiile privind o eventuală majorare a producției OPEC.