KMG International, divizia înregistrată în Olanda a grupului kazah de stat KazMunayGas, proprietarul Rompetrol, majorează prin aport în numerar cu 135% valoarea capitalului social al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român, înființat în noiembrie 2018, ca parte a soluției, convenite în urmă cu 8 ani, de reglare a datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român și prin care au fost promise investiții de 1 miliard de dolari în proiecte energetice.
OMV, principalul acționar al OMV Petrom, și EG Group au ajuns la un acord în vederea preluării de către EG Group a celor 285 de stații de alimentare deținute de compania austriacă în Germania. Pentru a se finaliza, tranzacția trebuie să mai primească aprobările agențiilor reglementatoare din domeniu, ceea ce face ca transferul efectiv să fie preconizat pentru 2021.
Pierderile grupului Rompetrol Rafinare, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, au crescut de 5,8 ori în primele 9 luni ale anului, față de perioada similară din 2019, la 156,18 milioane dolari.
Două dintre cele mai importante companii din domeniul energetic din România, OMV Petrom și Enel, prin Enel X, divizia de servicii avansate de energie a Grupului italian, s-au aliat și au anunțat că vor instala, în următoarele luni, în stațiile de distribuție a carburanților din rețelele OMV și Petrom, 10 stații de încărcare rapidă pentru automobilele electrice.
OMV Petrom Marketing SRL, companie care operează cea mai mare rețea de benzinării din țară, a aplicat pentru obținerea certificatului de urgență de tip 1, în vederea întreruperii activității, nefiind vizată însă activitatea principală, de comercializare carburanți, ci cea de tip restaurant de pe terasele benzinăriilor OMV.
OMV Petrom anunță că a implementat o serie de măsuri pentru a asigura buna desfășurare a activităților și pentru a proteja sănătatea angajaților și clienților, susținând efortul autorităților și al populației de a combate răspândirea coronavirusului COVID-19. Printre acestea se numără suplimentarea aprovizionării benzinăriilor.
După cum a relatat Profit.ro, în momentul în care fusese propus în mod oficial pentru funcția de ministru, Virgil Popescu deținea 5% din părțile sociale ale firmei Lavist SRL, care operează trei benzinării Petrom în județul Mehedinți, la Cujmir, Vânju Mare și Șimian, stații de alimentare cu carburanți care, înainte de privatizarea Petrom, aparțineau de PECO Mehedinți.
Deputatul PNL Virgil Popescu (51 de ani), propus să preia conducerea structurii-mamut pe care liberalii vor să o creeze prin recomasarea ministerelor Economiei și Energiei, a fost director al sucursalei PECO Mehedinți a Petrom înainte de preluarea fostei companii de stat de către austriecii de la OMV, iar din 2007 deține, alături de soția sa, care este asociat majoritar și administrator, o firmă ce operează în prezent ca dealer trei benzinării Petrom.
Grupul Rompetrol Rafinare, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a trecut pe pierderi în primul semestru al anului, cu un minus net consolidat de 19,4 milioane dolari, față de profitul de 2,77 milioane dolari din perioada similară a anului trecut, rezultatul pozitiv consemnat pe segmentul de distribuție neputând compensa pierderile din sectoarele de rafinare și petrochimie.
Șoferii care pleacă din București spre stațiunile de pe litoral vor găsi la benzinăriile de pe Autostrada Soarelui carburanți mai scumpi decât în orașe, iar diferența pentru un plin depășește 10 lei, potrivit prețurilor analizate de Agerpres cu ajutorul Monitorului Prețurilor pentru Carburanți, aplicație lansată în urmă cu două săptămâni de Consiliul Concurenței.
Grupul Rompetrol, proprietarul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, și-a majorat de 3,7 ori pierderile în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, rezultatul net negativ consolidat crescând de la 3,779 la 14,045 milioane dolari.
SOCAR Petroleum SA, subsidiara românească a companiei petroliere de stat a Azerbaijanului, intenționează să vândă pe piața din România produse petroliere și petrochimice provenite de la STAR, noua rafinărie din Turcia a SOCAR, precum și de la combinatul petrochimic Petkim, deținut de companie în aceeași țară, transmite Azernews.
Prețul carburanților fără taxe în România a ajuns din nou peste media înregistrată la nivelul Uniunii Europene, după ce, în ultimele luni ale anului trecut, era situat sub valoarea acestui indicator, potrivit datelor publicației Oil Bulletin a Comisiei Europene.
Anul trecut, OMV Petrom Marketing SRL, care administrează benzinăriile Petrom și OMV, ce formează cea mai mare rețea de distribuție de carburanți din țară a raportat la MFP un profit net de 320,5 milioane lei la o cifră de afaceri de peste 15 miliarde, dispunând la finalul lui 2017 de lichidități, în casă și conturi bancare, în sumă totală de aproape 148 milioane lei.
Problema este însă că, în prezent, nu există cadrul legal care să permită CNAIR concesionarea lucrărilor si serviciilor aferente spațiilor de servicii, pentru a asigura participanților la trafic serviciile impuse prin reglementări specifice, respectiv benzinării, stații de încărcare a mașinilor electrice, locuri de de parcare și odihnă, precum și magazine alimentare și restaurante.
KazMunayGas International (KMGI), proprietarul Rompetrol, și-ar putea extinde rețeaua de benzinării pe piața autohtonă și ar putea construi o centrală de cogenerare pe platforma Petromidia, proiecte care ar influența pozitiv economia României prin crearea directa a aproximativ 2.000 de locuri de muncă, i-a transmis președintele directoratului KazMunayGas (KMG), Sauat Mynbayev, ministrului Energiei, Anton Anton, cu care s-a întâlnit la București.
Lanțul de benzinării Socar a inaugurat cea de-a 39-a stație de distribuție în România, la Brașov, a doua din oraș a companiei azere.
Grupul petrolier ungar MOL a deschis două noi benzinării, în Bușteni și în Râșnov, în care a implementat conceptul Fresh Corner.
Grupul petrolier ungar MOL a ajuns la un număr de 65 de benzinării Fresh Corner în România și vrea să ajungă la 100 până la sfârșitul acestui an, a declarat miercuri, într-o întâlnire cu presa, Lars Höglund, vice-președinte senior al Grupului MOL, responsabil de segmentul retail, acesta subliniind totodată că ”în cel mai scurt timp posibil” va fi inaugurată în România prima stație de încărcare pentru mașini electrice.
KMG International (KMGI), din grupul kazah de stat KazMunayGas, fosta The Rompetrol Group, la care compania chineză CEFC China s-a angajat să preia 51% din acțiuni, vrea să își extindă rețeaua de benzinării în România și Bulgaria și are în plan achiziții în Europa Centrală, după ce problemele legale ale companiei vor fi rezolvate.
Șoferii care pleacă spre stațiunile de pe litoral vor găsi la benzinăriile de pe Autostrada Soarelui carburanți mai scumpi decât în orașe, iar diferența pentru un plin poate ajunge la 10 lei, potrivit prețurilor analizate de Agerpres.
Inspectorii antifraudă ai ANAF au verificat în perioada martie-iulie 533 de firme care transportă și comercializează benzină, motorină și GPL en-gross și en-detail, inclusiv firme care operează benzinării. Fiscul a aplicat amenzi de 3,3 milioane lei și a confiscat peste 10.000 de litri de combustibil, motivele fiind lipsa unor autorizații, depozitare necorespunzătoare sau încălcarea unor prevederi legale referitoare la funcționarea firmelor în acest domeniu.
Clienții care au plasat pe eMAG în ultimele 13 luni cel puțin două comenzi de minimum 200 de lei pentru produse din categoria „Auto, moto & RCA” vor primi un card MOL RED personalizat și vor beneficia de prețuri avantajoase în limita a două tranzacții zilnice.
Rompetrol Downstream, companie controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas, și-a programat în acest an 12 milioane dolari pentru deschiderea a zece benzinării la nivel național, până acum fiind inaugurate deja trei, iar restul de șapte vor fi deschise până la finalul anului, a declarat vineri directorul general al companiei, Vlad Rusnac.
Compania Rottco, care a lansat anul trecut proiectul unei rețele de stații de carburanți cu benzinarii independenți din România, vrea să-și extindă portofoliul la 100 de benzinării până la sfârșitul acestui an, de la 60 în prezent, a anunțat, la Profit Energy.forum, proprietarul și șeful Rottco, Paul Pop.