Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 42,5 milioane de euro în cea mai recentă emisiune de obligațiuni verzi a dezvoltatorului imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) împrumută Agricost,administratorul exploatației agricole Insula Mare a Brăilei, cel mai mare sistem de fermă integrată din Uniunea Europeană, preluat în 2018 de grupul Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, cu până la 20 milioane euro, pentru finanțarea de noi facilități de depozitare și alte investiții.
Raiffeisen Bank a plasat cu succes cea mai mare emisiune de obligatiuni corporative in lei a unui emitent din România, cea de-a doua emisiune de obligațiuni verzi a băncii și prima serie de obligațiuni senior nepreferientale. Emisiunea a fost adresată către investitori instituționali și a atras peste 1,2 miliarde lei pe o maturitate de 7 ani, cu un cupon anual fix de 3,793%, randament ce se situează la aproximativ 0,8 p.p peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință cu aceeași maturitate.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics (Danube Logistics Group).și a devenit unicul beneficiar efectiv al Danube Logistics SRL, operatorul Portului internațional liber Giurgiulești din Repubica Moldova.
Obligațiunile “verzi” emise recent de Raiffeisen Bank România au fost listate la bursă.
Obligațiunile “verzi” emise recent de Raiffeisen Bank România vor fi listate joi la bursă.
Profi Rom Food, care operează lanțul de magazine Profi, a împrumutat de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare 15,7 milioane de euro (77,5 milioane de lei).
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a achiziționat 100% din capitalul grupului de companii Danube Logistics (Danube Logistics Group).și a devenit unicul beneficiar efectiv al Danube Logistics SRL, operatorul Portului internațional liber Giurgiulești din Repubica Moldova.
Compania sud-africană MAS Real Estate, printre cei mai activi investitori în centre comerciale din România, a atras 300 milioane de euro din vânzarea primelor sale obligațiuni “verzi”, bani ce vor fi direcționați către achiziția de proprietăți cu impact redus asupra mediului, în special în România.
International Financing Corp (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, a investit 20 de milioane de dolari în obligațiunile “verzi” emise de Raiffeisen Bank România.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a investit 53 de milioane de lei (echivalentul a 11 milioane de euro) în obligațiunile “verzi” emise de Raiffeisen Bank România.
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Grupul bancar francez Crédit Agricole și-a vândut subsidiara Crédit Agricole Bank România către Vista Bank România, fostă Marfin Bank, controlată de familia greacă Vardinogiannis.
Dezvoltatorul imobiliar VGP, fondat de miliardarul belgian Jan Van Geet, a atras 600 milioane de euro din vânzarea primei sale emisiuni de obligațiuni “verzi”, fonduri ce vor fi folosite inclusiv pentru finanțarea unor proiecte în România.
Operatorul de distribuție a energiei electrice din grupul Electrica, compania Distribuție Energie Electrică România (DEER), vrea să împrumute 40 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru finanțarea lucrărilor de modernizare a rețelei de distribuție.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va finanța cu până la 19 milioane de euro achiziția PayPoint România de către fondul de investiții polonez Innova Capital, tranzacție anunțată toamna trecută.
Compania Autonom, care a obținut de la BERD aul trecut o finanțare de 4,5 milioane euro, a redus ușor afacerile și și-a erodat drastic profitabilitatea în 2020.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de până la 18,5 milioane de euro retailerului online eMAG, fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea dezvoltării noului centru logistic de la Joița, județul Giurgiu.
Compania cehă Velka Pecka, operatorul supermarketului online Rohlik, a atras 190 de milioane de euro de la investitori și va folosi fondurile pentru extinderea operațiunilor, inclusiv pe piața din România.
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Grupul bancar francez Crédit Agricole și-a vândut subsidiara Crédit Agricole Bank România către Vista Bank România, fostă Marfin Bank, controlată de familia greacă Vardinogiannis.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat joi că în 2020 și-a majorat investițiile până la un nivel record de 11 miliarde de euro, pentru a ajuta economiile din regiunea în care activează pentru a face față efectelor pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.
Grupul bancar francez Crédit Agricole și-a vândut subsidiara Crédit Agricole Bank România către Vista Bank România, fostă Marfin Bank, controlată de familia greacă Vardinogiannis. În luna februarie a anului trecut, Profit.ro a anunțat în exclusivitate că Crédit Agricole și-a informat angajații că "investighează oportunitatea de a ieși din România" și că favorită pentru preluarea operațiunilor locale ale Credit Agricole este Vista Bank.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) împrumută cu 15 milioane de euro UniCredit Consumer Financing IFN, divizie a grupului UniCredit Bank, pentru finanțarea proiectelor de eficientizare energetică în sectorul rezidențial.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) va acorda companiei Raja Constanța SA (RAJA), cel mai mare operator regional de servicii de apă și canalizare din România, o facilitate de lichiditate de tip standby în valoare de până la 5 milioane de euro, fonduri menite să ajute compania să atenueze impactul pandemiei asupra afacerilor.
Combinatul siderurgic Donalam Călărăși, unul dintre principalii jucători din industria barelor din oțel laminate la cald din Europa, a împrumutat încă 5 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la patru luni după contractarea unui credit similar.
Garanti BBVA Leasing România, parte a Grupului Garanti BBVA România, a obținut o finanțare de 5 milioane de euro de la Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare (BERD).