Unul dintre cele mai populare SUV-uri premium din lume, BMW X3, va primi anul acesta o nouă generație, care va fi dezvăluită complet în luna mai. Până atunci, constructorul german face ultimele teste, cu mașina camuflată.
Brandul britanic Mini, deținut de BMW Group, a început producția unui nou model electric, în uzina din Leipzig, acolo unde va împărți liniile de fabricație cu modele ale mărcii BMW.
Volkswagen reduce prețul mașinilor electrice și cu motor cu combustie pentru a crește livrările către China
Rimac Technology, companie croată specializată în dezvoltarea și producția de automobile electrice ultrasportive, a semnat un acord pe termen lung cu BMW, pe domeniul vehiculelor electrice. Rimac are deja un parteneriat puternic cu Porsche, în cadrul proiectului Bugatti Rimac.
Retragerea producătorilor auto de la saloanele de profil a fost un fenoment început cu aproape 10 ani în urmă, din cauza scăderii popularității acestor eveniment, dar și din cauza costurilor foarte mari. Pandemia de covid a dat lovitura de grație saloanelor auto care s-au transformat în expoziții locale. Acum însă pare că interesul pentru acestea începe să revină.
Grupul Stellantis a reușit să depășească Volkswagen Group în 2023, din punct de vedere al profitului operațional realizat, dar și la nivelul profitului net.
Constructorul auto german BMW și compania indiană Tata, care deține în Europa grupul Jaguar Land Rover, se asociază într-o companie de tip joint-venture pentru a produce împreună software pentru automobile.
Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a început lucrările la noua sa fabrică de baterii pentru vehicule electrice (EV) din Germania, a confirmat un purtător de cuvânt al producătorului de mașini de lux pentru DPA.
Un număr foarte mare de automobile BMW vor fi rechemate în service pentru remedierea unei posibile defecțiuni a sistemului de recirculare a gazelor arse. Eroarea de funcționare poate conduce la efecte severe, inclusiv incendiu la bord.
Reprezentanții companiei suedeze Northvolt, împreună cu autoritățile federale, au dat startul simbolic pentru lucrările de construire a unei noi fabrici de baterii pentru automobile electrice, în orașul Heide, din Germania.
Bayerische Motoren Werke AG (BMW) intenționează să facă în 2024 cele mai mari investiții din istoria companiei și, prin urmare, se așteaptă la un ușor declin al profitului înainte de taxe, a informat producătorul german de mașini de lux, transmit DPA și Reuters.
BMW va lansa mai multe modele electrice pe noua arhitectură tehnică denumită Neue Klasse, iar unul dintre ele va fi un SUV despre care compania a dat acum detalii, lansând și un concept denumit Vision Neue Klasse X. În varianta de serie va fi produs în Ungaria, unde BMW va investi în total două miliarde de euro.
Afacerile BMW Group în 2023 s-au bucurat de succes din punctul de vedere al vânzărilor - care au crescut atât pe întreg grupul, cât și pe fiecare brand - al veniturilor, care s-au majorat cu aproape 10 procente, și al profitului operațional, chiar dacă acesta din urmă s-a micșorat.
Startup-ul Physical Intelligence, fondat în acest an, își propune să creeze un software care să înzestreze o gamă largă de roboți cu un nivel înalt de inteligență.
BMW a mai cochetat, conform informațiilor Profit.ro, cu ideea unei investiții în România, însă niciodată nu a ales țara noastră pentru o investiție în producție, cea mai recentă dezvoltare a grupului german fiind fabrica amplasată în Ungaria, la câțiva kilometri de graniță.
Startup-ul de robotică Figure AI a primit o finanțare de $675 de milioane, printre investitori aflându-se Jeff Bezos, Nvidia, Microsoft și OpenAI. Compania, care colaborează cu OpenAI în vederea dezvoltării de modele lingvistice pentru generațiile viitoare de roboți umanoizi, este evaluată acum la $2.6 miliarde.
Autoritatea Rutieră Germană (KBA) a identificat dispozitive ilegale în unele SUV-uri BMW, deși producătorul auto susține că mașinile respective au fost fabricate înainte de 2014, transmite DPA.
Uzina BMW care se află în plin proces de construire la câțiva kilometri de România a intrat într-o nouă etapă, fiind mutați primii angajați în birouri, în centrul de comunicare.
Amazon și producătorul german de automobile BMW au câștigat un proces în Spania împotriva a patru vânzători de produse BMW contrafăcute, a declarat retailerul online din SUA, transmite Reuters.
Autoritatea federală pentru transporturi din Germania, KBA, a deschis o investigație care vizează constructorul auto BMW, pentru a analiza suspiciunile în cazul unui dispozitiv de manipulare a emisiilor.
Deși s-a scris și s-a vorbit despre Neue Klasse, de la BMW, ca despre un nou model, denumirea reprezintă, de fapt, o întreagă familie de automobile, complet electrice și bazate pe o platformă complet nouă. Primele șase proiecte de mașini bazate pe platforma Neue Klasse se pregătesc de producția de serie în următorii ani.
Startup-ul american de robotică Figure a semnat un parteneriat cu BMW Manufacturing pentru a-și desfășura roboții umanoizi în unitatea producătorului de mașini din SUA, pe măsură ce mai multe companii apelează la roboți asemănători oamenilor pentru a îndeplini anumite sarcini fizice, transmite Reuters.
BMW Group România a încheiat un an cu rezultate record pe piața locală, în urma înregistrării unui volum total de peste 5.000 de vehicule vândute, o premieră pentru compania germană care are o reprezentanță deschisă în România de foarte mulți ani.
Northvolt, compania suedeză de baterii electrice în care grupul VW se numără printre investitorii importanți, a obținut 5 miliarde de dolari sub formă de împrumut, pentru a-și extinde fabrica din nordul Suediei.
Divizia de performanță a mărcii BMW, cunoscută pentru mașinile cu puteri foarte mari, a reușit să depășească un nou record de vânzări, dar și un prag important, în 2023: a vândut peste 200.000 de mașini. În România au fost cumpărate mașini de peste 50 de milioane de euro, inscripționate cu logo-ul M.