Băncile din România trebuie să recâștige credibilitatea în fața clienților, după o perioadă de câțiva ani în care aceasta a scăzut, în linie cu creditarea, și trebuie să se apropie mai mult de clienți și să-i cultive, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul Forumului Pieței Financiare, organizat de Asociația Română a Băncilor (ARB).
Membrii Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro au stabilit, luni, în urma primei reuniuni, să continue analiza privind măsurile necesare pentru asigurarea trecerii la moneda unică, ținând cont de pregătirea economică, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, afirmând că trecerea la Euro va fi sustenabilă doar dacă lucrurile voi fi concentrate pe reducerea decalajelor de dezvoltare între regiunile României, respectiv infrastructură și venituri.
Banca Națională a României a păstrat neschimbată politica monetară în ședința de Consiliul de astăzi. Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit despre normalizarea politicii monetare, prin aducerea dobânzilor din piață mai strâns în jurul dobânzii cheie. Decizia trebuie să vină la momentul potrivit, spune Isărescu, pentru a evita intrările de capital speculativ.
Mai multe schimburi de telegrame între Departamentul de Stat al Statelor Unite, condus de secretarul de stat Henry Kissinger, și ambasada americană la București, documente păstrate în Arhiva Națională a SUA, detaliază cum, în 1976, la doar 27 de ani, Mugur Isărescu a fost într-o delegație de o lună de zile în Statele Unite, beneficiind de un grant acordat de autoritățile de la Washington.
Cantitatea de bani din sistemul financiar românesc este cu 9% mai mare decât în urmă cu un an, creația monetară fiind susținută de emisiunile de titluri de stat și de creditul pentru locuințe în lei. Cele aproape 26 miliarde de lei ar urma să se regăsească în rata măsurată a inflației. „O să fie presiune pe prețuri din toate părțile”, spune un analist financiar.
Bugetul de stat adoptat de Parlament este considerat ambițios și optimist de guvernatorul Mugur Isărescu, care salută, însă, angajamentul pentru un deficit de sub 3% din PIB.
BNR a menținut prognoza de inflație pentru 2016 la -0,4% și a crescut cu 0,1 puncte procentuale, la 2,1% estimarea pentru finalul anului 2017.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a sfătuit bancherii să repare relația afectată cu clienții renunțând la aroganță, oferind clemență debitorilor cu probleme și remediind problemele de comunicare de până acum.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, avertizează că există deja un excedent de cerere care tinde să se reflecte negativ în balanța comercială. „Avem primele semnale că, dacă mai stimulăm economia, cum ni se sugerează, eventual să mai reducem dobânda sau să stimulăm creșterea inflației, nu facem altceva decât să creăm locuri de muncă în exterior, nu în România”, spune acesta.
Numărul notificărilor de dare în plată se ridică deja la 3.907 de aplicații, 404 debitori au repudiat două sau chiar mai multe contracte de credit, băncile contestând peste 67% din dosare. 90% din împrumuturile abandonate sunt în valută, relevă datele centralizate de Banca Națională.
Proiectul România competitivă pentru o creștere sustenabilă este parte a unei strategii naționale de dezvoltare durabilă, a declarat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, într-o conferință de specialitate.
Producătorul de vin Măr SRL, deținut de guvernatorul BNR Mugur Isărescu și de familia sa, a avut anul trecut un profit de aproape 360.000 de lei (peste 80.000 de euro), în scădere însă cu 25% raportat la câștigul de 483.000 de lei (108.000 de euro) anunțat pentru 2014.
România ar putea ajunge, în următorii 25 de ani, la 80% din media europeană a PIB-ului pe cap de locuitor, dacă va avea o creștere economică anuală cu un punct procentual peste ritmul din Uniunea Europeană, realizând o convergență treptată, dar sustenabilă, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a atras însă atenția că avansul economic nu trebuie stimulat peste potential, pentru a nu fi necesare corecții ulterioare, întrucât nu vede un alt factor politic care să-și mai asume responsabilitatea unei corecții viitoare.
O creștere economică nesustenabilă va fi corectată la un moment dat de piețe sau prin reversări de politici, cu efecte în timp, astfel că România nu se mai gândește la un avans al economiei de 7%-8% pe an, ca în anii dinainte de criză, acesta necesitând o gândire în termeni mult mai echilibrați, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu.
E greu pentru Banca Națională să facă predicții și o evaluare a situației după promulgarea legii dării în plată, spune guvernatorul Mugur Isărescu. Trebuie așteptate mai întâi reacțiile băncilor și ale debitorilor cu credite ipotecare și rezultatele eventualelor contestații asupra legii la Curtea Constituțională, a precizat Isărescu.
Analistul economic Florin Cîțu spune că BNR a promovat politici monetare experiementale înainte de criză în încercarea de contracare a fluxurilor externe de capital. Acum chiar reprezentanții BNR recunosc faptul că a fost un eșec și că au produs efecte secundare.
Banca Națională a României (BNR) și guvernele României, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunțat niciodată la recuperarea tezaurului de la Moscova, unde a fost trimis în perioada Primului Război Mondial, iar BNR va face în continuare toate demersurile pentru ca valorile înstrăinate să revină acasă, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, la simpozionul de istorie și civilizație bancară „Cristian Popișteanu”.
Banca Națională a României are în vedere, pentru perioada următoare, îngustarea coridorului de variație din jurul ratei dobânzii de politică monetară, măsură care trebuie văzută ca o calibrare a politicii monetare, nu ca o întărire a acesteia, prin care BNR arată că se opune dobânzilor negative la depozite în România, a declarat joi guvernatorul Mugur Isărescu.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a arătat, în deschiderea Growth Forum organizat de Profit.ro la BNR, că legislația actuală conține mai multe prevederi care permit clienților ce întâmpină probleme financiare să renegocieze contractele de credit. Isărescu a amintit că, la articolul 1492, Codul Civil prevede inclusiv posibilitatea dării în plată, cu acordul ambelor părți.
În 1991, într-un interviu publicat în Curierul Național, (pe atunci) jurnalistul Adrian Vasilescu își permitea să-i pună viitorului său șef Mugur Isărescu o întrebare care astăzi le-ar stârni probabil amândurora fie un zâmbet ironic, fie o ridicare severă din sprâncene, fie ambele.
Banca Națională a României (BNR) ar putea înăspri politica monetară mai devreme decât estima inițial, în condițiile revenirii inflației pe o pantă ascendentă, a spus miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. O primă decizie ar putea viza îngustarea coridorului dintre dobânzile din piață și rata de politică monetară, însă doar dacă măsura nu va stimula o apreciere prea puternică a leului.
Riscul unor intrări de capitaluri speculative și al aprecierii nesustenabile a leului ar putea determina BNR să amâne o decizie pentru îngustarea ecartului dintre dobânzile din piață comparativ cu rata de politică monetară, deși, pe termen scurt, situația clienților cu credite în valută s-ar îmbunătăți, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Inflația negativă este temporară și nu există condițiile pentru rate de dobândă sub zero la depozite, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Chiar dacă ar apărea presiuni pentru remunerări negative ale depozitelor, instituția va interveni. "Vom lucra cu toate mecanismele necesare ca lucrul acesta să nu se petreacă".
Guvernatorul Mugur Isărescu avertizează că dacă legea dării în plată, aflată acum la reexaminare în Parlament, va fi aprobată într-o formă similară celei inițiale, atunci accesul la creditele imobiliare va fi restricționat. Dacă Parlamentul, însă, va adopta o lege prin care doar persoanele cu probleme sociale să poată da în plată exclusiv locuința, atunci “n-ar strica”, spune Isărescu.