Premierul britanic în exercițiu Boris Johnson s-a impus vineri drept cel mai puternic om în Regatul Unit, în urma triumfului său în alegerile legislative anticipate, care-i permite să-și onoreze promisiunea de a scoate țara din Uniunea Europeană (UE) la 31 ianuarie, după trei ani și jumătate de sfâșieri, relatează AFP.
Bursele europene cresc puternic în deschiderea ședinței de tranzacționare de vineri, aproape de un maxim istoric, după victoria puternică a premierului britanic Boris Johnson la alegerile parlamentare din Marea Britanie.
Premierul britanic conservator Boris Johnson a obținut o victorie răsunătoare la alegerile parlamentare din Marea Britanie, Partidul Conservator depășind pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale publicate vineri.
Partidul Conservator din Regatul Unit al Marea Britanii este creditat de exit-poll-uri cu victorie în alegerile parlamentare. Premierul Boris Johnson se profilează câștigător după ce a candidat pe o platformă care vizează scoaterea țării din Uniunea Europeană, în acord cu rezultatul referendumului din anul 2016. Lira sterlină câștiga peste 2,5 procente față de dolarul american și se tranzacționează la cel mai tare nivel din ultimul an și jumătate.
Boris Johnson este pe cale să asigure o majoritate uriașă în Parlament pentru conservatori, potrivit sondajului Exit Poll publicat imediat după închiderea urnelor la alegerile anticipate de azi din Marea Britanie.
Premierul conservator Boris Johnson și-a dezvăluit duminică planurile în cazul unei victorii în alegerile legislative anticipate de la 12 decembrie - să realizeze mai întâi Brexitul, iar apoi să dea pagina austerității, relatează AFP.
Premierul britanic Boris Johnson a promis marți să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie și să încheie un nou acord comercial până la sfârșitul anului 2020, încercând să își promoveze mesajul că numai el poate realiza rapid Brexitul, în timpul unei dezbateri cu liderul laburist Jeremy Corbyn, transmite Reuters.
Lira sterlină a urcat luni la maximul ultimelor peste 6 luni față de euro, în contextul în care șansele ca acordul de Brexit să treacă de Parlamentul britanic până pe 31 ianuarie sunt în creștere.
Prim-ministrul britanic Boris Johnson i-a telefonat președintelui american Donald Trump pentru a-i cere să renunțe la taxele vamale pentru mai multe bunuri, printre care și whisky-ul scoțian, a declarat marți o purtătoare de cuvânt a Downing Street, relatează Reuters.
Premierul britanic Boris Johnson a eșuat pentru a treia oară să convoace alegeri anticipate, nereuțind să obțină sprijinul a două treimi dintre parlamentari, după ce laburiști s-au abținut de la vot. Rezultatul a fost de 299 de voturi pentru și 70 împotrivă, relatează publicația The Guardian.
Boris Becker face prima mutare pe tabla de șah la Superbet Rapid & Blitz Chess, etapa a șasea de la București a celei mai importante competiții de șah din lume. Renumitul campion de tenis este și un jucător de șah pasionat și a acceptat cu bucurie invitația primita de la Fundația Superbet, de a participa pe 5 noiembrie la deschiderea oficială a evenimentului desfășurat sub egida Grand Chess Tour, de importanță strategică în stabilirea celui mai bun jucător de șah al lumii.
Premierului britanic Boris Johnson i s-a refuzat luni un vot în Parlament asupra acordului Brexitului obținut săptămâna trecută la Bruxelles, prelungindu-se astfel confuzia, cu zece zile înaintea datei prevăzute a unei ieșiri a regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Lira sterlină s-a apreciat, luni, peste pragul de 1,30 de unități față de dolarul american pentru prima dată din luna mai, pânâ la un nou maxim al ultimelor cinci luni, pe fondul așteptărilor privind aprobarea în parlamentul britanic a acordului de Brexit renegociat de premierul Boris Johnson.
Guvernul lui Boris Johnson subliniază că Brexitul va avea loc la 31 octombrie, în pofida faptului că a fost obligat de Parlament să scrie Bruxellesului pentru a cere o amânare, o lovitură de teatru care relansează incertitudinea cu privire la modalitățile divorțului, relatează AFP.
Într-o procedură parlamentară complicată, adversari ai Brexitului au determinat o întârziere a deciziei. Deși chiar după votul pierdut în Parlament premierul Boris Johnson afirmase că păstrează ca dată a ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, guvernul său a trimis o scrisoare nesemnată la Bruxelles în care solicită amânarea termenului. Paradoxul este că acordul său a avut ostilitate atât din partea celor care nu vor Brexit, cât și a partizanilor unei rupturi totale.
Premierul britanic Boris Johnson prezintă astăzi înțelegerea pentru Brexit pe care a convenit-o cu UE, și este așteptat un vot care dacă va fi favorabil va deschide calea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până la finalul lunii.
Acordul pentru Brexit convenit de premierul Boris Johnson cu Uniunea Europeană îi va face mai săraci pe britanici decât acordul negociat de predecesoarea sa Theresa May, dacă va fi aprobat de Parlamentul de la Londra, potrivit unor analiști citați de Reuters.
Premierul britanic Boris Johnson a dat asigurări luni că o ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 31 octombrie constituie ”prioritatea” Guvernului său, prin intermediul vocii reginei Elizabeth a II-a, în momentul în care negocierile în vederea ajungerii la un acord se află în ultima linie dreaptă, relatează AFP.
Omul de afaceri Antonie-George Iorgovan (41 de ani), fiul fostului senator Antonie Iorgovan – supranumit „Părintele Constituției“, se apropie de finalizarea renovării clădirii monument istoric Bazaltin, ce aparține reprezentanței comerciale a Federației Ruse, din Piața Charles de Gaulle a Bucureștiului. Aici ar urma să se deschidă o clinică a rețelei medicale Regina Maria, potrivit informațiilor Profit.ro.
Premierul britanic Boris Johnson este suspectat de un posibil conflict de interese în perioada în care era primar al Londrei, din cauza legăturilor sale cu o femeie de afaceri care ar fi beneficiat de finanțări publice, un scandal care ar putea conduce la deschiderea unei anchete penale împotriva șefului Guvernului de la Londra, relatează AFP, preluată de News.ro.
Premierul britanic Boris Johnson a cerut miercuri oponenților săi, la revenirea în Parlament, fie să dea jos guvernul, fie să îi permită să finalizeze Brexitul, relatează Reuters.
Lira sterlină s-a apreciat în raport cu dolarul american și euro în a doua jumătate a zilei, după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că suspendarea Parlamentului de către premierul Boris Johnson este ilegală.
Curtea Supremă a Regatului Unit a găsit marți ”ilegală” suspendarea Parlamentului decisă de către premierul Boris Johnson, relatează AFP.
Premierul britanic Boris Johnson a spus că "progrese enorme" sunt în curs pentru obținerea unui acord privind Brexitul între Uniunea Europeană și Regatul Unit, pe care l-a comparat cu Hulk, în ziarul Mail on Sunday, informează AFP.
Deputații britanici i-au aplicat marți o nouă lovitură usturătoare premierului Boris Johnson, refuzând încă o dată să declanșeze alegeri legislative anticipate, după care Parlamentul a fost suspendat până la 14 octombrie, cu doar două săptămâni înaintea datei Brexitului, relatează AFP.