Segmentul de furnizori ai industriei auto din Germania este amenințat cu o reducere masivă de personal, în următorii 5 – 6 ani, estimată de specialiști la peste 25% din total.
Furnizorul de componente auto Bosch a avertizat în privința unor posibile reduceri de personal la divizia de mobilitate și a prelungit cu unul-doi ani obiectivul de a ajunge la o marjă de profit de 7%, după ce a estimat un mediu economic dificil în 2024, transmite Reuters.
Furnizorul de componente pentru automobile Bosch vrea să reducă 1.200 de locuri de muncă în divizia sa de dezvoltare software, până la sfârșitul anului 2026, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.
Bosch se extinde prin înființarea unei noi entități legale în Timișoara, Bosch Global Business Services SRL, decizie care va avea impact asupra unui număr de aproximativ 1.400 de angajați.
Furnizorul de componente pentru automobile Bosch trebuie să reducă până în 2025 până la 1.500 de locuri de muncă la două dintre fabricile sale din Germania, pentru a adapta nivelul de personal la cererea în schimbare și la tehnologiile din sectorul auto, a anunțat compania, transmite Reuters.
Mercedes-Benz nu reușește să producă suficient de multe automobile mild-hybrid, pe măsura cererii din piață, conform unei afirmații făcute de directorul financiar al constructorului german. Cauza este un blocaj de producție la Bosch, furnizorul de baterii de 48 de volți.
Tehnologiile de alimentare cu hidrogen în sistem fuel-cell intră într-o nouă etapă, care marchează începerea producției de volum a acestui tip de propulsie. Bosch a dat startul fabricii de module ce vor fi livrate primului client.
Fabrica Bosch Samara, din Rusia, în care erau produse componente destinate industriei auto, a fost preluată de institutul NAMI, același care a preluat pentru o rublă, activele Renault din Rusia, inclusiv fabrica în care erau produse mașinile Duster și Sandero, dar și uzina Lada.
Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, a încheiat anul fiscal 2022 cu vânzări consolidate în valoare de 2,5 miliarde de lei (512 milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creștere de aproximativ patru procente față de anul trecut.
Grupul Bosch a generat anul trecut vânzări totale de 88,4 miliarde de euro, în creștere cu aproximativ 12 procente, iar EBIT (câștigurile înainte de dobânzi și impozite) din operațiuni a ajuns la 3,7 miliarde de euro. Grupul va investi aproximativ 950 de milioane de euro, pe parcursul a zece ani, într-un centru de inginerie și producție în Suzhou, China, iar până în 2026, plănuiește să investească încă 3 miliarde de euro în activitatea de plăcuțe semiconductoare.
Bosch a anunțat că-și va majora participația deținută la Husqvarna la aproximativ 12%, devenind unul dintre cei mai mari acționari ai companiei suedeze, în condițiile în care furnizorul auto german caută să consolideze alianța companiilor în domeniul bateriilor, transmite Reuters.
Bosch Automotive își extinde afacerile la Blaj printr-o investiție de aproape 35 de milioane de euro. Trei clădiri urmează să fie extinse cu noi corpuri, pe o suprafață totală de peste 15.000 mp.
Grupul industrial german Bosch a anunțat că are de gând să investească, până în 2026, trei miliarde de euro în divizia sa de semiconductori, ca parte din programul de finanțare IPCEI pentru microelectronică și tehnologia comunicațiilor, informează un comunicat de presă al companiei.
Grupul german industrial Bosch a încheiat anul fiscal 2021 cu 2,4 miliarde de lei (494 milioane de euro) în vânzări consolidate în România, înregistrând astfel o creștere de aproximativ 10 procente față de anul trecut, în timp ce vânzările totale nete s-au ridicat la 8,2 miliarde de lei (1,7 miliarde de euro), inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au înregistrat o creștere anuală de 19 procente.
Grupul Bosch a înregistrat anul trecut venituri de 78,8 miliarde de euro, în creștere cu 10% față de 2020, și un profit operațional de 3,2 miliarde de euro. Gigantul industrial german a anunțat, de asemenea, că va investi în noi sectoare de business, precum electroliza hidrogenului, pentru care va aloca în următorii ani 500 de milioane de euro, și în domeniul pompelor de căldură - 300 de milioane de euro.
Grupul german industrial Bosch își consolidează activitățile de dezvoltare în România și poziția strategică în cadrul rețelei sale globale de inginerie, prin extinderea Centrului de Inginerie Bosch în București, în cadrul sediului central al companiei. Aici, inginerii vor lucra la proiecte de ultimă generație pentru dezvoltarea de soluții în ariile mobilității automatizate, electrice și conectate, în cadrul unui model de lucru hibrid, flexibil, bazat pe încredere.
Furnizorul de componente auto Bosch a anunțat că va investi încă 250 de milioane de euro în extinderea facilității de producere a cipurilor la uzina sa din Reutlingen, în Germania, transmite Reuters.
Grupul Bosch a realizat anul trecut venituri totale din vânzări de 78,8 miliarde de euro, în creștere cu 10%, și un profit înainte de dobânzi și impozite (EBIT) din operațiuni de 3,2 miliarde de euro.
Ultimul an a adus o criză puternică de cipuri, semiconductori utilizați de aproape industriile tehnice ale lumii, dar în special de industria auto. În plină criză, mai multe companii vestice au decis să investească în propriile uzine, pentru a profita de cererea tot mai mare.
Volkswagen Group și Bosch au anunțat un nou parteneriat, după cel care vizează crearea unui joint venture pentru baterii electrice. De data aceasta este vorba despre dezvoltarea de sisteme de asistență pentru vehicule fără șofer precum și pentru sisteme de asistență pentru șoferi, în cazul vehiculelor tradiționale.
Constructorul german Volkswagen împreună cu producătorul de componente Bosch au semnat un memorandum pentru crearea unui parteneriat destinat facilităților de producție de baterii pentru vehicule electrice.
Grupul german Bosch își consolidează în România poziția pe zona de servicii de outsourcing și extinde, prin divizia Service Solutions din Timișoara (BSO), segmentele de business, deschizând în oraș un hub global de achiziții.
Sectorul auto european a devenit prea dependent de Asia și alte regiuni pentru aprovizonarea cu componente vitale precum semiconductorii și celulele de baterii, a declarat președintele în exercițiu al Bosch, unei publicații germane, transmite Reuters.
Grupul german Bosch a deschis a treia hală de producție în cadrul fabricii de componente electronice auto din Cluj.
Grupul german Bosch a început construcția celei de-a doua clădiri de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj, o investiție de 21 de milioane de euro.