Casa de brokeraj BRK Financial Group, unul dintre cei mai mari jucători din piața locală de capital, a contractat o finanțare de 22 milioane lei de la CEC Bank, pentru dezvoltarea strategică a companiei, inclusiv la nivel regional, într-o tranzacție realizată de PCF Investment Banking, în calitate de consultant financiar exclusiv în structurarea, negocierea și implementarea operațiunii.
În pofida unei închideri “pe verde”, piața de la BVB trădează slăbiciune prin volumele foarte mici, cu doar 4 simboluri depășind reperul unor schimburi de 1 milion de lei.
Un produs derivat raportat la indicele Dow Jones Average Industrial a întrunit cel mai mare inters în rândul investitorilor activi pe bursa românească.
Deși a obținut în primele 3 luni un profit net aproape dublu față de perioada similară a anului trecut, BRK Financial afișează pierdere rezultată din declinul titlurilor din portofoliu.
Omul de afaceri Dan Ostahie, patronul retailerului electroIT Altex, și-a majorat de la 30% la 40% cota în acționariatul Axionet IoT, companie locală implicată în dezvoltarea rețelei regionale de puncte de încărcare a mașinilor electrice Polyfazer, cu circa 100 de stații în România. De asemenea, SSIF BRK Financial Group Cluj-Napoca a preluat un pachet de acțiuni reprezentând 18,75% din acțiunile Axionet IoT.
Companie care a adus pe piața AeRO anul trecut mai multe firme, BRK Financial Group vizează acordarea de dividende și program de răscumpărări pentru recompensarea acționarilor.
Casa de brokeraj pe piața de capital listată la bursă BRK Financial Group, una dintre cele mai active din România, cu venituri totale consolidate de aproape 28 milioane lei anul trecut, intră pe piața energiei electrice prin înființarea unei firme de profil.
După un plasament privat în valoare de 7,42 milioane lei, titlurile companiei GoCab care are o aplicație pentru serviciile de taxi au un debut ezitant la bursă.
În condițiile unor creșteri, în 3 cazuri chiar explozive, pe toate segmentele principale de venituri, BRK Financial Group vine cu o ameliorare drastică a profitabilității.
BRK Financial Group (BRK), casa de brokeraj clujeană cu o cotă de piață de 6,62% la Bursa de Valori București, listeaza astăzi prima sa emisiune de obligațiuni, de 25 milioane de lei. Obligațiunile vor fi tranzacționate sub simbolul BRK26.
Indicii principali de la BVB au bătut în retragere pe fondul unei susțineri slabe la cumpărare. Impasul din piața de acțiuni a fost compensat parțial de tranzacții cu produse structurate care replică traiectoria indicilor externi.
Începând de astăzi sunt disponibile la tranzacționare pe piața AeRO titlurile obligatare cu maturitate în 2026 emise de firma Ansett Logistics.
Începând de miercuri vor fi disponibile la tranzacționare pe piața AeRO titlurile obligatare cu maturitate în 2026 emise de firma Ansett Logistics.
Lichiditatea de pe piața de acțiuni românească nu a mers în adâncime și investitorii și-au catalizat interesul pentru doar câteva titluri.
După ani buni de dificultăți sau câștiguri excepționale precum vânzarea pachetului majoritar de la Facos Suceava, BRK Financial Group obține un profiit bun din activitatea de bază.
Într-o zi cu activitate slabă pe segmentul acțiuni, interesul investitorilor a fost catalizat către piața produselor structurate unde 3 instrumente financiare având activ suport indicele reprezentativ al Bursei de la New York au depășit reperul unor schimburi de 1 milion de lei.
Volumele slabe de la BVB au adus pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor un instrument financiar derivat având activ suport în piața americană.
Într-o sesiune în care nicio acțiune nu a depășit pragul unor tranzacții de 1 milion de lei, indicele BET a recâștigat o parte din segmentul în care s-a corectat din maxime.
Într-o zi în care rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 25 milioane lei, titlurile de stat cu scadența în martie 2024 au fost cele mai tranzacționate. Tot pe piața de obligațiuni a fost procesată emisiunea denominată în euro a companiei Bit Soft.
Tendința a fost general pozitivă la BVB într-o zi cu activitate de tranzacționare redusă în contextul neparticipării nerezidenților pe fondul închiderii de o zi de la New York Stock Exchange de Ziua Națională a SUA. Piața locală a consumat și poveștile ei, cu aprecieri furbunde pe acțiuni precum Simtel Team, BRK Financial și Impact Developer & Contractor.
Volumele au fost în suferință pe piața de acțiuni de la BVB, fiind compesate doar de tranzacții cu produse structurate având suport internațional într-o sesiune mai agitată pe bursa de la New York.
Cu 8 listări de acțiuni și obligațiuni în primul trimestru, maximele din 2007 depășite pentru indicele BET, titluri de stat absorbite de piață în proporții gargantuane și explozii de preț pe piața AeRO, bursa românească traversează o etapă fastă care îi uimește pe brokeri și administratorii de active financiare.
Rapoarte de analiză ale unor profesioniști ai pieței de capital despre emitenți de la cota bursei locale vor fi disponibile pe portalul BVB Research Hub.
După avansul consistent pe noi maxime, indicele BET s-a retras către nivelul de 11.300 de puncte.
La debutul pe piața AeRO de la BVB, societatea Star Residence Invest adusă la tranzacționare de Impact Developer & Contractor și BRK Financial Group, are un preț aproape dublu față de plasamentul privat.