Tribunalul București a anulat hotărârea Consiliului General al Municipiului București prin care a fost aprobat Planul Urbanistic General al Capitalei.
Ploaia torențială cu grindină izbucnită marți, pentru câteva minute, în București a inundat mai multe bulevarde, dar și stații de metrou și chiar și unele piste de pe Aeroportul Henri Coandă - Otopeni, alte străzi fiind blocate de copaci căzuți.
Prețurile locuințelor din București sunt printre cele mai accesibile la nivelul Uniunii Europene (UE) pe baza statisticilor oficiale ale Eurostat și a datelor referitoare la salariile medii la nivel național și prețurile locuințelor din capitalele statelor membre UE.
Compania norvegiană Resoptima, specializată în software și servicii pentru modelarea și gestionarea rezervoarelor de hidrocarburi, a deschis la București un centru global de excelență, dedicat serviciilor de consultanță, execuție de proiecte și instruire.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat că doar aproximativ 230 de cereri au fost făcute pentru cele peste 1.800 de autorizații taxi aprobate, întrucât ”nu a existat o încredere în piață”. Primarul dă asigurări că autorizațiile se emit după o procedură transparentă.
Volumul total al închirierilor în trimestrul I în București a fost de aproximativ 65.000 metri pătrați, o cifră similară cu aceeasi perioadă a anului trecut și cu 10.000 metri pătrați mai mult decât în T1 2020.
Cutremurul, considerat "factor de risc major" pentru municipiul București, se arată într-un document numit Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor al Municipiului București pentru anul 2022, realizat de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București – Constanța, la kilometrul 13+300 de metri, se va închide circulația rutiera pe sensul către litoral (calea 1), pentru o perioadă de 7 zile, în intervalul orar 22:00 - 05:00, pentru lucrări.
O analiză a ACEA, asociația profesională a industriei auto, realizată împreună cu Fraunhofer Institute for Systems and Innovation Research ISI, arată că România are nevoie de mai multe stații de încărcare pentru camioane, față de analizele anterioare. Constanța este unul dintre punctele vizate, ca urmare a creșterii traficului de marfă, la fel și Albița.
Familia fostului secretar de stat și lider PMP Argeș Cornel Cătălin Bulf pregătește construcția unui ansamblu rezidențial cu peste 600 de apartamente și spații comerciale la parterul blocurilor între Parcul Verdi și Lacul Tei din nordul Bucureștiului, o zonă râvnită pentru potențialul său imobiliar, potrivit documentele analizate de Profit.ro.
Dan Șucu este noul acționar al FC Rapid București, acesta urmând a deține 50% din acțiunile clubului, celelalte 50% fiind deținute de Victor Angelescu.
Primăria Capitalei vrea să extindă rețeaua de tramvai cu 30 de km, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan, luni, într-o conferință de presă. Licitația pentru studiile de fezabilitate aferente va fi lansată în iunie. Orașul are acum o rețea de linii de tramvai de 150 de kilometri.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, duminică, la premierea echipelor finaliste ale unui concurs sportiv desfășurat între școlile bucureștene, că dezvoltarea sportului de masă reprezintă o necesitate. "Sportul înseamnă sănătate, disciplină, spirit de echipă, gestionarea situațiilor limită, respectarea regulilor", a subliniat el.
Valorile de trafic sunt ridicate, duminică după-amiază, pe autostrada A2 București-Constanța, pe sensul de mers spre Capitală. Astfel, sunt coloane de mașini la Brănești și la podurile de la Fetești și Cernavodă, anunță Centrul Infotrafic.
Este posibil ca majorarea capitalului companiei de stat Aeroporturi București cu terenuri deținute de statul român în valoare de peste 3,8 miliarde lei, hotărâtă într-o AGA a societății din toamna anului trecut, să nu se mai facă, afirmă acționarul minoritar Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiunile operatorului aeroportuar.
Viceprimarul municipiului București, Stelian Bujduveanu, anunță noi locuri de parcare în București, fiind vorba despre o creștere cu 10% a locurilor disponibile.
Reclamele țipătoare de pe clădiri ar putea fi interzise în București, potrivit unui regulament de publicitate și afișaj, propus de primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. Regulamentul este propus inițial pentru Sectorul 6, dar ar putea fi extins la nivelul întregului oraș, dacă va fi aprobat de Consiliul General.
Soceram, proprietarul fostei rafinării Steaua Română, dorește construirea unui parc, a unui muzeu al industriei câmpinene precum și a unor clădiri comerciale sustenabile energetic.
Noua Strategie de alimentare cu energie termică a Municipiului București, adoptată discret la finalul lunii martie, prevede spargerea monopolului pe distribuția de agent termic deținut în prezent de Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET la operarea sistemului centralizat de încălzire din Capitală, controlată de municipalitate, și vorbește despre menținerea posibilității debranșării de la sistem, precum și despre "libertatea consumatorului de a alege între sistemul actual, centralele de cvartal zonale, sistemele unitare zonale sau centralele individuale".
Primăria Capitalei vrea să obțină 1 milion de lei /zi din parcările publice, a anunțat viceprimarul capitalei, Stelian Bujduveanu.
Traficul rutier pe Centura București va fi deviat și în noaptea de duminică, 8 mai, spre luni, 9 mai, întrucât nu au fost finalizate anumite lucrări, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) într-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES.
Furnizorul ucrainen de software și servicii de consultanță SoftServe, printre cele mai mari companii de tehnologie din Europa de Est, și-a lansat operațiunile în România și caută angajați.
Titan Power SA, compania controlată indirect de Ministerul Energiei înființată în urmă cu mai bine de 3 ani în scopul construirii unei centrale noi de producție de energie electrică și termică cu putere instalată de 50 MW în cartierul bucureștean omonim, care să îmbunătățească alimentarea cu căldură și apă caldă în sistem centralizat a locuitorilor din zonă, dar și să întărească securitatea aprovizionării cu electricitate, a atribuit contractul de elaborare a studiului de fezabilitate al investiției.
Fost senator, judecător al Curții Constituționale și secretar general al Guvernului, Toni Greblă a fost numit miercuri de premierul Ciucă în funcția de prefect la Capitalei.
Primăria Capitalei anunță că Podul Mare din Cișmigiu va fi supus unor reparații capitale, în urma unui proiect în valoare de peste 2,2 milioane de lei fără TVA. Lucrările vor fi făcute de Trustul de Clădiri Metropolitane, iar durata acestora va fi de nouă luni.