Vânzările totale de bunuri de folosință îndelungată au urcat cu 15,2% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară din 2015, și a atins valoarea de 521 milioane euro, sectoarele telecom, electrocasnicele mari și cele mici înregistrând creșteri între 20% și 33%, potrivit unui studiului GfK Temax. Aceste trei categorii au însumat vânzări de 320 milioane euro.
Bunurile imobile sechestrate de Fisc și scoase la licitație vor fi vândute doar dacă este oferit cel puțin prețul de pornire, în cazul în care este un singur ofertant, sau sub acest preț, dar nu mai puțin de cuantumul taxei de participare, dacă bunul respectiv nu a fost vândut nici la a treia licitație și este organizată o nouă procedură.
Platforma online "Monitorul Prețurilor Bunurilor de Consum", prin care populația va afla prețurile la alimentele din magazinele din zona geografică în care se află, va fi lansată până la sfârșitul lunii iunie.
Omniasig VIG va furniza polițele de răspundere civilă aeroportuară și de bunuri ale aeroporturilor Henri Coandă-Otopeni și Băneasa din București, contractile fiind atribuite pentru o valoare cumulată de 1,28 milioane de lei.
Instituțiile publice care dețin bunuri ale patromoniului cultural mobil ar putea fi obligate să le inventarieze și să le înscrie într-o bază electronică unică. Peste 500.000 de astfel de bunuri sunt inventariate în prezent doar pe suport de hârtie, în fișe datând din anii ’60 și ’70.
Acțiunile Burberry au scăzut cu peste 6% miercuri și au pierdut aproape integral avansul înregistrat cu o zi în urmă, după ce zvonurile privind preluarea producătorului de bunuri de lux au fost infirmate. Titlurile companiei au crescut puternic marți, după o lungă perioadă de declin, pe fondul informațiilor privind o posibilă preluare a casei de modă londoneze.
Asirom VIG și Omniasig VIG au depus oferte pentru asigurarea bunurilor, echipamentelor electronice, clădirilor și construcțiilor tehnice ale autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), precum și a parcului auto al instituției, valoarea cumulată a contractele de asigurare fiind estimată la 1,1 milioane de lei.
Ministerul Finanțelor a atenționat Parlamentul că în administrarea instituției au fost găsite, de către inspectorii Curții de Conturi, bunuri înregistrate cu o valoare de inventar de 0 lei și 1 leu și a cerut să înceapă proces de evaluare a bunurilor la justa valoare a acestora. Finanțele avertizează că, prin subevaluarea bunurilor, legea a fost încălcată, iar valoarea inventarului centralizat la minister a fost denaturată.
Constituția Polonei din 1791, o statuetă din porțelan reprezentând un cal, o carte poștală transmisă de Ion Luca Caragiale în 1909 și un etui pentru cărți de vizită, cu inserție de chihlimbar în interior, sunt printre obiectele de protocol primite anul trecut de către președintele Klaus Iohannis.
Omniasig VIG a depus singura ofertă în cadrul licitației pentru furnizarea polițelor de asigurare a bunurilor și conținutului pentru aeroporturile Henri Coandă-Otopeni și Băneasa din București, primele cumulate fiind estimate la 1,29 milioane de lei.
Compania Națională Aeroporturi București vrea să cumpere servicii de asigurare de răspundere civilă aeroportuară și de bunuri pentru aeroporturile Henri Coandă și Băneasa, prima totală a polițelor fiind estimată la 500.000 euro pe un an.
În condițiile în care cererea din China și SUA pentru haine și accesorii de lux a scăzut puternic în acest an, până la cel mai redus nivel din 2009, jucători de renume, în frunte cu Louis Vuitton, Gucci și Hermes și-au îndreptat atenția spre turiștii care își fac cumpărăturile în regim tax-free în marile orașe din Europa pentru susținerea afacerilor. Atacurile teroriste comise vineri la Paris ar putea accentua dificultățile cu care se confruntă industria bunurilor de lux, scrie Bloomberg.
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, prin care Guvernul vrea să identifice și să vândă bunurile rezultate din infracțiuni, care pot fi sechestrate sau confiscate în cursul unei proceduri penale, a fost avizată, miercuri, de Camera Deputaților și urmează să își înceapă activitatea în perioada următoare, după ce și președintele Klaus Iohannis își va da acordul.
Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Sechestrate, prin care Guvernul vrea să identifice și să vândă bunurile rezultate din infracțiuni, care pot fi sechestrate sau confiscate în cursul unei proceduri penale, nu a primit acordul Senatului, numărul voturilor favorabile fiind insuficient. Decizia finală aparține însă Camerei Deputaților.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate din nou la vânzare 60 de apartamente, 1.227 locuri de parcare subterană și 12 spații de subsol, aflate în proprietatea primarului sectorului 3 al Capitalei Robert Negoiță și executate pentru stingerea datoriei pe care edilul o are față de stat.
Achiziția de bunuri, mașini, utilaje, echipamente specializate și chiar servicii, pentru perioada 2014-2020, în cadrul programelor cu finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de Coeziune se va face conform unei baze cu prețuri de referință stabilite de Ministerul Fondurilor Europene.
Vânzările de bunuri de folosință îndelungată au crescut cu 6,4% în trimestrul al doilea al anului, comparativ cu perioada similară din 2014, și a atins valoarea de 449 milioane euro, singurele sectoare care au contribuit la această evoluție fiind sectorul telecom, electrocasnicele mari și cele mici, potrivit unui studiului GfK Temax.